Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » Mihai CABA: Lungul drum prin veacuri al moaştelor Sfintei Cuv. Parascheva de la Epivat la Iaşi

Mihai CABA: Lungul drum prin veacuri al moaştelor Sfintei Cuv. Parascheva de la Epivat la Iaşi

Lungul drum prin veacuri al moaştelor Sfintei Cuv. Parascheva de la Epivat la Iaşi

La fiecare 14 octombrie din calendarul religios al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi al celorlalte biserici de rit oriental din întreaga lume, este prăznuită Sfânta Cuvioasă Parascheva, cunoscută în popor şi sub denumirea de „Sfânta Vineri”, pentru a nu se confunda cu Paraschevi din Roma, o martiră romană din secolul al II – lea.

 

Despre viaţa şi minunile săvârşite de Cuvioasa Parascheva se pot afla preţiose informaţii, atât din Cazania mitropolitului Varlaam, tipărită la 1643, cât şi din lucrarea Viaţa şi petrecerea sfinţilor a mitropolitului cărturar Dosoftei, elaborată în 1682.

Potrivit acestora: „S-a născut la sfârşitul secolului al X-lea, în satul Epivat din Tracia (astăzi, Selimpaşa, Silivri, Turcia), aflat la 50 de kilometri de Constantinopol (Ţarigrad, azi Istanbul), într-o familie bogată şi binecredincioasă. La zece ani, auzind chemarea bisericii, părăseşte luxul familiei, dedicându-se sfintei Credinţe şi ajutorării celor nevoiaşi. Sfătuită la Constantinopol de călugări să meargă la Mânăstirea Maicii Domnului din Haricleea, după cinci ani petrecuţi aici în sfinţenie şi rugăciuni, se îndreaptă spre Ţara Sfântă, dorind să-şi petreacă acolo restul vieţii şi la 25 de ani se aşează la o mănăstire de călugăriţe din pustiul Iordanului, unde prin rugăciuni şi priveghere a dobândit puterea înfrânării trupului şi înălţarea sufletului spre Credinţă. În pustietatea deşertului este sfătuită de o voce îngerească să se întoarcă acasă, acolo unde se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume spre Dumnezeul pe care-l iubeşti. Astfel, Cuvioasa Parascheva se întoarce la Epivat fără să spună cine este şi de unde vine. După doi ani de nevoinţă, în vârstă de douăzeci şi şapte de ani, trece la cele veşnice. A fost îngropată ca o străină, aproape de mare”. Şi legenda merge mai departe: „După câţiva ani, valurile au adus la ţărm, trupul neiînsufleţit al unui marinar. Cei doi creştini care l-au îngropat, în timp ce-i săpau groapa, au descoperit un trup neputrezit şi, fără a da importanţă faptului, au pus alături şi trupul marinarului.Peste noapte, Cuvioasa s-a arătat în visul unuia din săpători, poruncindu-i să-i ia trupul şi să-l aşeze la loc de cinste. Şi, astfel, trupul neputrezit al Cuvioasei a fost dezgropat şi dus în biserica Sfinţii Apostoli din Kallicrateia – Epivat”.

Potrivit surselor istorice: „moaştele Prea Cuvioasei au stat la biserica din Epivat vreme de 200 de ani, fiind în tot acest răstimp vindecarea, mângâierea şi întărirea drept credincioşilor, iar vestea despre minunile care se săvârşeau în jurul cortului în care a sălăşluit duhul ei, adică a trupului ei neputrezit, s-a răspândit în Tracia şi în toată Peninsula Balcanică.” Se poate presupune că vestea minunilor a ajuns şi la Patriarhia din Constantinopol, care „va fi îndeplinit forma de canonizare a Prea Cuvioasei Parascheva, trecând-o în ceata Sfinţilor.”

 

Pe la 1186, după închegarea de către fraţii Petru şi Asan a Imperiului romano – bulgar, cu capitala la Târnovo, Biserica ortodoxă de pe teritoriul noului imperiu a devenit Patriarhie independentă, recunoscută de către Patriarhia ecumenică, aflată temporar la Niceea. Urmare a bunelor relaţii de prietenie cu francii, în timpul ţarului Ioan Asan al II-lea, s-a convenit strămutarea moaştelor Sf.Cuv.Parascheva de la Epivat la biserica Maica Domnului din Târnovo, unde au rămas aproape 160 de ani, mai exact până în 1393, „când cetatea târnoveană a fost cucerită de otomani, care au transformat bisericile ortodoxe în moschei” , după cum s-a consemnat în cronicile istorice şi scrierile religioase.

 

În faţa pericolului otoman venise momentul strămutării moaştelor Sf. Cuv. Parascheva într-un loc sigur, „de fereală”, astfel că, în 1396, după înfrângerea suferită de creştinătate la Nicopole, „Patriarhia sârbă a cerut strămutarea sfintelor moaşte la Belgrad, fiind aşezate într-o biserică unde au stat vreme de 125 de ani, până în 1521 când turcii au cucerit oraşul”. În timpul „perioadei sârbeşti” a fost alcătuită o slujbă a Cuvioasei Parascheva, care a fost tradusă şi introdusă în diferite biserici româneşti. N-a fost de mirare că unii dintre biografi i-au atribuit Sfintei Cuvioase Parascheva „originea sârbă”.

 

Cucerirea Serbiei şi transformarea ei în paşalâc turcesc au adus locuitorilor şi vieţii creştine de aici cumplite repercursiuni, principala biserică devenind geamie, iar toate celelalte fiind jefuite de comorile lor sau dărâmate. Tot atunci au fost strămutate la Constantinopol sfintele moaşte ale Cuvioasei, după cum se şi relatează: „ În drum spre marele oraş de pe Bosfor, moaştele au fost expuse din loc în loc, spre a fi văzute şi cinstite de credincioşi în schimbul unor mari sume în bani, apoi au fost dăruite patriarhiei.” Însuşi sultanul a pretins patriarhului răscumpărarea moaştelor, sub ameninţarea „aruncării lor în mare”. Primindu-le în schimbul unor daruri, patriarhul le-a aşezat în Catedrala patriarhală. Devenită geamie, sfintele moaşte au fost mutate in biserica Vlah Sera, la 1588, apoi în biserica Sf. Dumitru de la Kiliportu, la 1597, şi de acolo, din 1601 şi până la 1641, la biserica Sf. Gheorghe din Fanar, de unde, după cei 120 de ani ai „perioadei otomane”, vor fi strămutate la Iaşi, în capitala Moldovei.

 

Strămutarea sfintelor moaşte ale Cuvioase Paraschiva la Iaşi a avut loc în timpul domnitorului Vasile Lupu (1634 – 1653), cel care s-a străduit să înalţe ortodoxia strămoşească şi să dezvolte viaţa culturală a Moldovei. Ca „om şcolit al Bizanţului”, i se pot menţiona contribuţii de seamă şi împliniri „fără seamăn” în fapte dovedite de el ca ctitor de biserici, promotor al învăţămîntului duhovnicesc şi scolastic, autor şi editor de cărţi religioase, susţinător remarcabil în planul extern al ortodoxiei, prin legăturile sale strînse cu Mitropolitul Petru Movilă de la Kiev şi cu Partenie, Patriarhul ecumenic al Constantinopolului. Astfel, domnitorul moldovean, „conştient de greutăţile materiale şi morale ale Patriarhiei ecumenice şi a bisericilor ortodoxe din Orient, dar şi de pericolul desfiinţării acestora, la începutul domniei sale a plătit toate datoriile Patriarhiei din Ierusalim, iar la început de 1641 şi pe cele ale Patriarhiei din Constantinopol. Astfel, în semn de mulţumire, la Sfântul Sinod al Patriarhei celei mari, din mai 1641, s-a semnat hotărârea de a dărui voievodului moldovean moaştele Sf.Cuv. Parascheva.

 

Transportul moaştelor Sf. Cuv. Parascheva la Iaşi s-a făcut cu „ştirea autorităţilor turceşti şi cu respectarea rânduielilor islamului, fiind trecute în mare taină peste zidul cetăţii”, potrivit preţului de răscumpărare şi a înţelegerilor stabilite cu domnitorul moldovean, care a suportat toate pretenţiile Porţii şi uriaşele cheltuieli aferente acestora.

În lipsa unor informaţii documentate se înţelege că: „până la Galaţi, poarta Moldovei, la Dunăre, racla cu cinstitele moaşte ale Prea Cuvioasei a fost transportată cu o corabie şi va fi fost insoţită, chiar de la plecarea din Constantinopol, de o delegaţie moldovenească alcătuită din clerici şi dreptcredincioşi mireni, însoţită de trei înalţi exarhi ai Sfîntului Sinod”, cum şi, de asemenea, parcursul de la Galaţi la Iaşi „a fost păzit de un capugi-basa şi mai mulţi ostaşi turci şi însoţit cu respect şi evlavie de înalţi slujitori ai Bisericii Moldovei şi de numeroşi binecredincioşi”.

 

Cortegiul cu sfintele moaşte ale Prea Cuvioasei Parascheva a ajuns în Cetatea de scaun a Moldovei, „îmbrăcată in veşmânt sărbătoresc, cu văzduhul înmiresmat de aroma mirodeniilor, străbătut de răsunetele clopotelor, (…) în anul de la zidirea lumii 7149, în al 8-lea an al domniei sale, iunie, 13 (1641), fiind întâmpinat în neasemuita sa ctitorie a Sfinţilor Trei Ierarhi, cu dantelaria sa de piatră cioplită şi aurită, sfinţită în 6 mai 1639. „cu multă evlavie şi bucurie de însuşi Domnul Vasile Lupu, cu familia sa şi de Mitropolitul Varlaam”. Racla cu moaştele Cuvioasei a fost aşezată întru mare cinste pe postamentul anume pregătit la baza nişei din strana centrală, împodobită cu chipul Sfintei Parascheva şi momente din viaţa acesteia, realizate toate din mozaic aurit; unul dintre ele înfăţişând pe cel al primirii sfintelor moaşte la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi de la Iaşi (foto).

Astfel, Domnitorul Vasile Lupu şi-a ţinut făgăduiala aducerii la Iaşi a moaştelor Prea Cuvioasei Parascheva – „comoara cea mai de preţ a Ortodoxiei – lauda cea cinstită a Moldovei –, prin care bolnavii primeau vindecare, săracii câştigare, călătorii cârmuire, cei împresuraţi de primejdii izbăvire, cei în necazuri mângâiere.”

 

Aflate la Biserica „Trei Ierarhi” timp de aproape două veacuri şi jumătate, în urma încendiului din decembrie 1888, din care, ca o minune, „moaştele Cuvioasei au scăpat neatinse” şi după ce s-a realizat „o nouă raclă din lemn de chiparos şi ferecături argintate”, la început de 1889, acestea au fost strămutate în Catedrala Mitropolitană a Moldovei (inaugurată în 1870) sub un minunat baldachin, din care necontenit „izvotăsc noianuri de vindecări”.

 

De atunci şi până astăzi, trecând peste vicisitudinile vremurilor, Cetatea ieşeană, ca şi întreaga Moldovă, ocrotită de Prea Cuvioasa Parascheva, la 14 octombrie, de ziua ei, devine Catedrala Mitropolitană gazda primitoare a impresionantului Pelerinaj la sfintele moaşte, socotit a fi unul dintre principalele evenimente religioase ale României. Adoptând din 1991 ca această zi să fie şi Sărbătoarea oraşului, Cetatea ieşeană şi edilii acestei străvechi vetre de istorie, ştiinţă, cultură şi spiritualitate românească se străduiesc de peste treizeci de ani, urmând pilda vestitului Domnitor Vasile Lupu, să înfrumuseţeze în spirit şi dăinuire oraşul ce-şi spune cu aceeaşi mândrie, Capitala Moldovei.

Mihai Caba

 

Aducerea moaștelor Sf Cuv. Paraschiva la Iași, la 1641

 

Facebooktwitterby feather