Mai fi-vor, oare, timpuri de minuni?
Cui pasă că trăim un timp arid
De bunătate, pace și credință?
Sortiți luminii, din lut umanoid,
Noi venerăm a beznei biruință.
Cui pasă că ne-mbolnăvim subit
De, invincibilă, o lene-a nepăsării,
Și, mândri, ducem munții de granit
În suflet, ca un moft al împăcării…?
Cui pasă ce primesc din noi urmașii,
Un vid sau urme pline cu cenușă
Din visele, ce le-au lăsat înaintașii,
Sfințind cu sânge-a întregirii ușă…?
De ce să ne mirăm…? Trăim cu Azi,
O lege a tăcerii, comodă, fără vină…
Trecutul aruncăm, ca fluturii nomazi,
Zburăm spre floarea ce-i la îndămână…
Ne-au învățat să nu privim spre Viitor,
Să înecăm durerea-n vinul bucuriei,
Prin lacrimi nu ajungi nemuritor,
Iar nepăsarea nu e semn de nimicie…
Mai fi-vor, oare, timpuri de minuni,
Când ni s-a cuibărit în oase nepăsarea?
Ne ardem cerul gurii cu false rugăciuni
Și abia ne pâlpâie în creier deșteptarea…
Arid, bolnav, un timp, de Rău, strivit,
Firav, sub talpa lui, azi Binele renaște,
Brâncușii prin străinătăți au pribegit
Și-un Eminescu nou amână a se naște…
7 ianuarie 2020 Maria Botnaru
Sursă imagine: Media on-line
Superb poem! Plin de românism autentic, de dorința redeșteptării omului și umanității din noi. Un vers scris cu sângele răbdării și curajul martiriului angelic. Maria Botnaru este o poetă de un lirism autentic, netrucat de nimic, stropit doar cu aura sincerității omului care crede în ce spune, iar vorba lui devine faptă și se transformă în minune. Da, Maria, atât timp cât se mai nasc oameni care știu a scrie ca tine, mai fi-vor minuni! Îți mulțumesc, cu sufletul, pentru acest moment de sublimă înălțare! Gheorghe Stroia
Onorată, Dle Gheorghe Stroia, Vă mulțumesc din inimă pentru lacrima de bucurie, ce mi-ați trezit-o din somnul împietririi, cu lumina cuvântului, ales cu măiestria ce vă caracterizează. Aprecierea Dstră contează enorm pentru mine. Cu imens respect, Maria Botnaru