Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Maria FILIPOIU: SUFLETUL PRIN IARNA ETERNITĂȚII

Maria FILIPOIU: SUFLETUL PRIN IARNA ETERNITĂȚII

Suferința mă apasă

pe firea-mi neputincioasă,

iar doru-n suflet fremătând

se-ncheagă pe lacrimi de gând.

 

Cu singurătatea-n noapte,

se scurg lacrimile-n șoapte,

la sfinți ducând rugăminte,

când pun sufletu-n cuvinte.

 

Năzuind la vremuri bune,

de la Domnul cer minune

în sperațe ruinate,

de-a fi binecuvântate.

 

Iarna vieții greu mă ninge

și lumina în ochi stinge,

din ramuri să rămână scrum

pe al vremelniciei drum.

 

Din foc recuperez scântei

și-n razele ochilor mei

le pun cu viața stinsă-n glas,

pe ele, rod de gând să-mi las.

 

Dar vânt rece îmi îngheață

viața-n ultima speranță,

spulberând cenușa sorții

prin eternitatea morții.

 

Suflet pe cărări albite

se-nalță la cete sfinte,

ducând făclie de ceară

pe a veșniciei scară.

 

Visul de odinioară

îl închid într-o cămară

din sufletu-mi neliniștit,

să-l scot în alt destin menit.

 

Din flori de soartă umbrite

strâng petale ofilite

în covoraș multicolor,

să-l duc pe Drumul Robilor.

 

Cu lacrimi de gând le stropesc

și-n suflet le adăpostesc,

prin a veșniciei ceață

să-mi amintească de viață.

 

Din speranțe ne-mplinite

zugrăvesc muză-n cuvinte

pentru poeții Cetății,

la Poarta Divinității.

 

Pe covor va îngenunchea

sufletul meu, Domnul să-i dea

viață și destin pe Pământ,

să-mi leg menirea de cuvânt.

–––––––

Maria FILIPOIU

București

15 februarie 2022

Facebooktwitterby feather