Vârsta, în ce privește pe fiecare dintre cine formează colectivul medical al compartimentului Neurologie al Spitalului Județean de Urgență Bacău se definește ca arhetipală dat fiind faptul că este vorba cu preponderență despre una tânără referindu-ne la ani, dar despre vârste înaintate dacă le asociem competenței profesionale. Ar fi paradoxal, din această perspectivă de judecăți să încadrăm pe infirmiera Maria Macare în vreo treaptă de vârstă, ea este numai spirit ager, iscusință profesională, pasiune, sârguință, corectitudine, generozitate, finețe comportamentală, empatie, înțelegere, răbdare cu cel încleștat în suferință. Spirit efervescent…! Frumos om…! Minunat de frumos model de profesionalism caracterizat de omenie și simțul datoriei…!
Am scris, scriu și voi mai scrie cu afecțiune și recunoștință despre casta nobilă a infirmierelor, parte a unui nedesemnat Ordin al îngerilor păzitori la căpătâiul triștilor suferinzi părăsiți de propriile forțe ale deplasării și îngrijirii personale pe canonicul pat de spital. Istoria noastră – să ne referim la ea, căci lumea este mare – evocă merituos, eroic, devotat, jertfitor uneori astfel de chipuri și suflete luminoase. Regina Maria sau Ecaterina Teodoroiu sunt doar două nume de efigie istorică oglindite, glorificate chiar, pentru duioșia și patriotismul de a fi mame, fiice, surori ale răniților, însă nimeni nu știe câte altele astfel pot fi glosate în cartea odiseei jertfei de sine a neamului românesc ori în cea a datoriei împlinite cu empatie și profesionalism în zilele actuale-n care deși e pace, bolile și grelele traume corporale și sufletești nu ne evită?! Departe de adevăr și necuvenit ar fi să nu încadrăm tot în acest context actele de caritate și prezența alinătoare în mijlocul persoanelor cu multiple dizabilități, bolnavilor singuri, copiilor defavorizați sau bolnavi, bătrânilor, a Majestății Sale Margareta ce de la înalta funcție de conducere a Societății Naționale de Cruce Roșie din România, întotdeauna în afinitate afectivă cu cei neajutorați veghează, ajută, mângâie pe cei căzuți pradă propriilor suferințe.
Sunt iubitor și practician modest al artelor vizuale, dar n-aș agrea să mi se atribuie ca exagerată zicerea vocație artistică profesional privind pe infirmierele noastre brave cărora le datorăm atât de mult, fiind greșit să observăm și să acceptăm aceasta din planul judecăților de valoare subsumate aroganței mai sus de natura umană. Lor li se cuvine respectul nemăsurat și recunoștința nemărginită. Da, acesta este cuvântul: artă…! Căci a iubi omul, a-i sluji ca mama pruncului nu o singură dată, a fi receptiv la vaietele omului, a-l ajuta la nevoie e o artă. Arta de a trăi, arta de a iubi, arta de a munci, arta de a ajuta și încă alte moduri, genuri de artă sunt uniforma sufletească de serviciu a infirmierelor – eu aș anina ca accesoriu de merit la piept cea mai înaltă decorație de stat a României…! Ar fi o recunoaștere justificată.
Fiecare operă de artă trebuie să intre din spațialitatea finită a lor în spațialitatea largă a vieții, pentru că rezultă din acte de viață, multe și complexe. Și atunci, arta medicală imposibilă fără aportul infirmierelor, ce traseu parcurge? Cred că unul sublim: din puterea competenței medical profesionale și a valorilor umane mirabile în nimbul conștiinței și speranțelor de bine restituite celor predați victime unei suferințe de moment, pentru un termen mai lung ori definitiv, prin infirmiere și ajutorul din partea lor; în mâinile îngrijitoare ale infirmierelor se află suferinzii nelăsați singuri nicio clipă, infirmierele fiindu-le nădejdea, grija, salvarea.
Rândurile de față o privesc pe una din aceste infirmiere de la Compartimentul Neurologie al Spitalului Județean de Urgență Bacău, Maria Macare, dar prin ea trimit gânduri asemenea tuturor infirmierelor de la spitalul bacăuan, din țară și din lume…!
Maria Macare este un om frumos sufletește. Mama mea așa era, sora mea așa este, cele ce m-au însoțit la un momentdat pe mai multele mele drumuri prin viață, cu cotituri, urcușuri și coborâșuri, de demult până azi, când au fost așa, când nu…! Maria este statornică, nu doar cu mine, cu fiecare bolnav pe la patul cărei trece, pe care-l îngrijește fără nervi, fără supărare, cu îngăduință, cu înțelegere, cu milă…! Acestui mod de conduită profesională în raport cu suferinzii nu este eronat a i se atribui denumirea de slujire adoptivă, căci unii bolnavi sunt la neurologia spitalului bacăuan copiii infirmierelor…!
Ei, infirmierei Maria Macare îi închin rândurile de față, alăturate unui din inimă mulțumesc. O porecleam OZN-ul, căci zbârnâia ca un OZN prin salon, mergea numai în viteză, acum venea, acum dispărea, nu zăbovea pe neunde, ci numai la căpătâiul bolnavului căruia-i slujea cu grijă și răbdare…!
Mulțumesc, Maria, OZN-ul meu în carne și oase, la marginea patului pe care am zăcut și care, fără voi, infirmierele, ar fi fost pentru mine, ca pentru atât de mulți alții, altar sacrifical…!
(Aurel V. Zgheran)
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..