MARIANA PÂȘLEA: NINA VOICULESCU ȘI POEMELE URBEI

Volumul de versuri al doamnei Nina Voiculescu, intitulat, frumos, MĂ NINGE VEȘNICIA, a văzut lumina tiparului cu aproape douăzeci de ani în urmă, (2004), la Editura Dacia, din Cluj-Napoca. Ajuns la mine, în format PDF, l-am răsfoit la început, pentru a afla ce a determinat-o pe autoare să ia stiloul în mână, spre a-și face cunoscute trăirile sale, cântecul inimii, care se cerea ascultat de iubitorii de poezie.
Cartea, pe care voi încerca s-o recenzez, se înscrie într-un proiect de suflet al Editurii Dacia, care și-a propus să promoveze scrierile mai multor autori, într-o colecție bine cunoscută cititorilo, numită POEȚII URBEI. Se afirmă, de la bun început, de către inițiatorii acestui demers: „colecția de față a fost gândită, spre a-ți înlesni accesul la poezie, în special la o formă de poezie particularizată – aceea a unui oraș anume. POEȚII URBEI, deși poate fi receptată drept o colecție restrictivă (prin arealul de lirism dispus geografic),nu își propune să formeze tipologii, nici să închege o unitate stilistică, ci să mizeze pe deplina individualitate a poetului citadin”.
Volumul în discuție face parte din POEȚII TÂRGU-JIULUI.
De pe coperta a IV-a a cărții, aflăm că autoarea s-a născut la data de 12 august, 1972, în satul Magherești, comuna Săcelu, județul Gorj .Născută pe plai de cântec și dor, poetei nu i-a venit deloc greu să-și pună în vers cele mai sincere gânduri despre ea și despre alții, plecați sau rămași în acest leagăn, pe care și-l arogă, numindu-l „al meu”: „Leagănul meu…/ La poalele muntelui, unde pădurile/ Curg în valuri, ca părul Mariei…” (Leagănul meu – în loc de cuvânt înainte).
Versurile acestui poem poartă în ele trimiteri la vechi credințe și atitudini, nu doar ale gorjenilor, ci ale locuitorilor multor zone folclorice si etnografice din țară. Fac referire la aruncarea apei în care a fost scăldat pruncul, la rădăcina unui pom fructifer, aici, caisul: „Din scăldătoarea mea, mama înflorise caisul,/ Și Halânga rămăsese grea,/ Rodind strugurii cât purceii./ -E semn bun, Marie !-/ Dar atunci cântă cucul./ „Duca cucului!”/ Și tata nu mai scoase grai,/ Iar pipa nu-i mai coborî din colțul gurii”.
Pline de înțeleaptă tristețe, vorbele tatălui, care își îmbie fiica: „Du-te-n lumea albă, fata mea,/ Dar de închinat să nu te închini/ Decât leagănului tău,/ Că te-oi întoarce să ne alini bătrânețile!”
La știuta și inevitabila plecare a fetei de acasă, „cânta mama tremurat, /Și-n ochii ei se oglindeau zările îndepărtate/ Spre care îmi luai zborul”.
Structurată pe trei părți, inegale ca număr de pagini și de poeme, purtând titluri interesante, cartea Ninei Voiculescu încântă cititorul prin efervescența trăirilor, prin autentic lirism, prin referirile la momente de viață, ce sunt ale ei, dar pot fi ale oricărui cititor. Prima secvență a volumului, intitulată EXISTENȚE, cuprinde un număr de peste șaizeci de poezii. Mă voi opri doar asupra câtorva, pe care le consider relevante, în concordanță cu titlul și, unele, pline de un lirism tulburător. În prima poezie, parcă o înșiruire de aforisme, poeta definește „existențe”: „Necuprinsul cuprins în materie,/ Omul/ Filosofia universului”. Sau: „Omul s-a născut între înger și fiară/ Și niciodată nu va ști de care parte este mai aproape”. Și iarășu: „Nu plânge nefericirea orbului,/ În bezna lui se șlefuiesc diamante!”
Filosofie, experiență de viață, raportare la ceilalți, sau toate la un loc par a fi cuprinse în aceste minipoeme adunate sub titlul amintit mai sus ?!
MĂ NINGE VEȘNICIA, poemul care dă titlul volumului, impresionează prin temă, versificație, autenticitate, textură de adevărată poezie:
„Mă ninge veșnicia cu tristețe,
Mai rece, mai amară ca oricând,
Nisipurile mi-s cetăți de gheață,
Se-nclină-n fața mea tăcerea.
În candela brăzdată de rugină,
Își sapă întunericul mormânt,
Mă urlă lupii, blestemându-mi gerul,
Se-nchină-n fața mea tăcerea.
Plâng”.
Personificată, tăcerea se înclină în fața poetei. Ea, tăcerea, aici, nu naște reverii, ci completează un tablou în care tristețea capătă semnificații aparte. E veșnică, rece și amară. Personificat este și întunericul, care, „în candela brăzdată de rugină”, își sapă mormântul. Gerul i-l blestemă lupii, asociați in mintea autoarei cu moartea, cu „ rugina”, ca marcă a degradării, a tot ce-a fost viu și strălucitor, odată. Urmarea? Plânsul ! („ Plâng ”).
Frumoase și amirosind a ploaie și-a tristețe sunt și cele două catrene ale poeziei ROPOT DE TOBE. Nori, lacrimi reci, tăcerea nopții și toamna mohorâtă, care umplu templul euluil liric conferă poemului o notă bacoviană. În final, regretul de a fi neglijată, nebăgată în seamă, în ciuda faptului că este „încă… dulce”: „Azi nimeni n-a gustat din mine fructul/ Și n-a simțit că încă mai sunt dulce”.
Superb minipoemul ȘI MULT MAI VERDE, DOAMNE, o mică bijuterie lirică. O poezie care ar putea fi caracterizată ca fiind una de dragoste, dar purtând, în miezul ei frigul, care o determină pe autoare să se întrebe: „Și nu-nțeleg de ce atâta rece/ Și cum încape-n ea (în retină, n.n., M.P.) atâta toamnă?” Poeta face referire la anotimpuri, la succesiunea lor și se miră de ce bolta, devenită, prin metaforă, „retină”, poate fi atât de rece și de încăpătoare pentru un anotimp, pe care Nina Voiculescu nu-l iubește:
„Te trag cu buzele ușor de gene
Să-ți simt retina galbenă de toamnă
Cum plouă rece peste ele,
Și nu-nțeleg de ce atât de rece
Și cum încape-n ea atâta toamnă?
C-ai fost mai tânăr decât mine, Doamne,
Și mult mai verde, ca o primăvară.”
(ȘI MULT MAI VERDE, DOAMNE)
În acest poem, ambiguitatea naște poezie, lăsându-i cititorului posibilitatea de a înțelege cele scrise după sufletul său, după propria experiență de viață, așa cum ne permite caracterul de operă deschisă a fiecărei creații literare și nu numai.
Pe alocuri, mici strofe de patru versuri amestecă râsul cu plânsul, dacă sunt citite cu atenție și li se observă bogata pletoră semantică:
„Câte-o urmă, câte-o urmă,
Pân-oi rămânea fărâmă,
Pân` m-or lua furnicile
Să-și cârpească-opincile.”
( EXISTENȚĂ)
Teama de risipire, de pierdere a sinelui, de împrăștiere „ fără știre” o fac pe poeta Nina Voiculescu să afișeze o atitudine care nu este a ei. Nepăsarea în fața marii treceri o determină să-și pună întrebări, conștientă fiind că această postură este doar una de conveniență, pentru că, în sine, vibrează, intră în consonanță cu marile și eternele dureri ale lumii și plânge. Plânge „cu plânsul altei lumi”:
„Plângând cu plânsul altei lumi,
De-atâta moarte și nebuni,
Sunt stors de lacrimi, ros de viermi,
Nemuritor prin alte vremi,
Un trubadur”.
(TRUBADUR)
În astfel de momente, nevoia de sprijin din partea Divinității devine acută . A se vedea poeziile : „Trubadur”, „Sentință”, „Dacă aș mai trăi un veac” și încă multe altele.
Cea de-a doua secvență a cărții este intitulată DIN SUFLETUL TÂRGULUI și autoarea include aici doar trei poezii, intitulate: CĂLĂTORIE FĂRĂ SFÂRȘIT, TÂRGUL DE POST și UCIS DE IGNORANȚĂ. Ultima amintită ne prezintă un orășel în agonie, este dedicată lui Gheorghe Grigurcu și are drept motto două versuri, precum:
„De n-o să vă treziți din somnul nepăsării,
Îmi duc în spate târgul, să moară la Paris!”
Trimițând la cele mai cunoscute sculpturi brâncușiene, poeta Nina Voiculescu face cunoscută cititorului îndreptățita ei durere, care îi tulbură liniștea, când constată că „ ignoranța” și, aș adăuga eu, lipsa de inițiativă fac un oraș frumos să își schimbă înfățișarea :
„Se odihnește cerul pe Scaunul Tăcerii ,
Secunda amorțită adoarme în clepsidră,
Nici Jiul nu mai curge pe valea prăfuită,
Măiastra nu mai cântă durerea noastră-n ceruri…
Pe poarta larg deschisă,
Stingher, mai trece-un suflet,
Un altul scrijelește răbojului o dâră,
Apoi, precum o ceață-nvechită și mahmură
Amarul târg se stinge ucis de ignoranță”.
(UCIS DE IGNORANȚĂ)
O ADDENDA, cuprinzând traducerea în limba franceză, realizată de Paula Romanescu, a unei selecții de poeme închide rotund cartea, pe care am citit-o și am analizat-o succint, dar cu tot respectul cuvenit unei bune autoare de poezie. Cu multă răbdare și empatie față de poeta de la Târgu -Jiu, poemele se citesc ușor, au miez, fac trimiteri la realitățile lumii de astăzi și încântă prin tematică și realizare artistică.

by

Referinţă Bibliografică

MARIANA PÂȘLEA: NINA VOICULESCU ȘI POEMELE URBEI/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 5 octombrie 2023