Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » MARIANA PÂȘLEA, O CARTE CÂT UN SUFLET

MARIANA PÂȘLEA, O CARTE CÂT UN SUFLET

MARIANA PÂȘLEA

O CARTE CÂT UN SUFLET: Camelia Chifor, „Învecuiri înnisipate”

„Viață,
eternă ce ești,
am scris pe nisip
numele tău!”
(Marrakech, aprilie, 2017)

Scriind numele „vieții eterne” pe nisip, așa cum mărturisește Camelia Chifor că a făcut, nu știm dacă el va rămâne prea mult timp acolo, dar, când autoarea își intitulează cea de-a patra carte „Învecuiri înnisipate”, firește că îl obligă pe cititor să-și deschidă bine mintea și sufletul, pentru a înțelege mesajul fiecărui poem, citind dincolo de cuvinte.
Cu un asemenea titlu și cu micropoemele sale, reduse uneori la două-trei versuri, Camelia Chifor își asigură, pe bună dreptate, un loc binemeritat în poezia acestui început de mileniu. Volumul „Învecuiri înnisipate” a ieșit de sub tipar în acest an, 2023, la Editura Azbest Publishing – Șiria, are un număr de aproximativ o sută de pagini și este structurat pe două mari secvențe, ce cuprind poeme ale căror titluri reproduc, de fiecare dată, primul vers, scris cu alte caractere decât versurile ce urmează.
Numele celor două secvențe, numerotate cu cifre romane, dau naștere unor adevărate pletore semantice: „Învecuiri înnisipate” și „Învecuiri velurice”. Poeziile din volumul în discuție sunt scrise între anii 2015 și 2022, la unele dintre ele specificându-se localitatea și data, unde și când au fost scrise: Roma, iunie 2016; Barcelona, octombrie, 2016; Marrakech, aprilie, 2017 etc.
Citind unul câte unul poemele acestei cărți și gustând din frumusețea și lirismul lor, am remarcat mesajul profund, grav, ce se află în deplină armonie cu „fluența, freamătul, proprietatea și eleganța frazării”, caracteristici ale stilului autoarei, descoperite de Poetul Eugen Dorcescu, Membru corespondent al Academiei Hispanoamericane de Buenas Letras din Madrid, Spania, cel care semnează prefața acestui volum. Scriitorul Eugen Dorcescu nu prefațează decât cărți care conving, de unde concluzia că versurile autoarei sunt de bună calitate, atâta timp cât se bucură de aprecierea unui mare om de cultură.
Poezia Cameliei Chifor ne introduce într-un univers curat, plin de Duhul Sfânt al Dumnezeirii, unde ființa umană nu se naște întru oarba devenire, ci „întru mântuire”(E D.). Infinitul și Divinitatea sunt pilonii pe care se sprijină o lume, pentru autoarea care vede „ce nu este”, dar, ne spune Domnia Sa, „nu văd vecia/ înfiptă toată/ în clipa mea”. Trăind mari clipe de revelație, Camelia Chifor pare să descopere infinitul, un infinit în timp și spațiu, care o înconjoară:
„Mă înconjoară
învecuiri înnisipate
din muchia cerului
saharian fierbinte.
Niciun strop de apă
la orizont”.

(Al Monostir, iulie, 2022)
Soarele Saharei are drepturi depline asupra călătorului, a beduinului:
„Soarele dă viața
soarele o ia
zise Sahara
beduinului călător
pe calea dreaptă
a nedreptului
Macedonski”.
(Hammanet, iulie, 2022)
O constatare fascinantă, plină de adevăr, descoperim în poemul „De-o eternitate”:
„De-o eternitate
Totul e mișcător.
Însuși Soarele.”
Poeta știe lumea în care trăiește, o percepe fizic, dar dovedește și o bună cunoaștere a lumii sale interioare. Piedestalul, pe care s-a înălțat prin cunoaștere, este sprijinit și înveșnicit prin Credință, prin Extaz, prin revelarea infinitului, a nemărginirii. Cunoscându-le și recunoscându-le pe toate acestea, poeta dă glas unor trăiri adânci, iar comparația din poemul „Pârjolul verii” vine să întărească această revelație:
„ Pârjolul verii,
cade peste mine
ca din potirul
lui Dumnezeu
vinul
vieții veșnice.”
Cât sens, cât cutremur sufletesc produc aceste două versuri, care alcătuiesc un poem:
„Bat clopotele
Tu ce auzi ?”
De o rară frumusețe sunt și versurile poemului „Pe pajiștea”, poem din care răzbate dragul de viață, de vis împlinit, de oameni. Interesant gerunziul din finalul textului:
„Pe pajiștea
vieții mele
visele împlinite,
clipele de răsfăț
și oamenii din mine
îmi cad în suflet
ca merele coapte
în miez
de blândă vară
carpatică.
Iată-le, iatându-mă ?”
Nașterea și moartea, cele două coperte între care se desfășoară existența cuplului, fac tema unui superb poem, numit „Bogată e casa vieții mele”:
„Bogată e casa vieții mele
de preaplinul ființei tale.
Vara e de un sânge cu noi,
rătăciții luminii.
Dă-mi mâna
cât încă nu ne-a străpuns inima
neopritul bătrân orologiu.”
(Al Monostir, iulie , 2022)
Bătăile de clopot sunt prezente în momentele semnificative ale vieții omului. Clopotele bat la botez, la nuntă, la înmormântare. Poeta întreabă și, probabil, se întreabă: „tu ce auzi?” Auzind cântecul clopotelor, omul este învins de aura amintirilor, cu care s-a îmbogățit, trecând prin viață.
Din partea a doua a volumului, intitulată „Învecuiri velurice”, de o remarcabilă frumusețe îmi pare minipoemul „Îmi cântă iarba”, pentru că acesta mă trimite cu gândul la tainele naturii, la frumusețea ei, dar și la relațiile ce se stabilesc, în timp, între om și natură:
„ Îmi cântă iarba
La fluierul piciorului”.
Imaginea este atât de sugestivă, atât de reușită prin asocierea celor trei substantive ce definesc obiecte (iarbă, fluier, picior), încât îi lasă cititorului impresia că perfecțiunea o poți întâlni în cele mai simple gesturi. Evident, metafora și personificarea contribuie la crearea acestei sinestezii.
Și despre fericire, Camelia Chifor are o părere proprie, împărtășită, bănuiesc, de toți cei care cunosc mitologia:
„Fericire,
numele meu
e Sisif”.
Ca pentru cei mai mulți oameni (poeți sau nu!), copilăria reprezintă cea mai curată și mai limpede perioadă a vieții. De aceea nici autoarea acestui volum nu rămâne indiferentă la farmecul ei incontestabil și, ca urmare, înalță o rugă către Dumnezeu:
„Spală, Doamne,
sufletul meu
cu ploile copilăriei !”
Dincolo de simplitatea cuvintelor, e un mare adevăr, bine cunoscut de toți și nu-mi pot opri gândul să nu se întoarcă spre vorbele pline de duh ale lui Ion Creangă: „Hai mai bine despre copilărie să vorbim…”
Multe dintre titlurile-vers ale poemelor semnate de această talentată poetă poartă în ele un uriaș bagaj de sens. Spre exemplificare: „Răgușitele tăceri”.
Bună prietenă cu metafora, Camelia Chifor scrie poeme, pe care, citindu-le, te simți îndemnat să le recitești! Cu voce tare, pentru a dărui și auzului o bucurie, nu numai minții:
„Un mac cu oacheșe petale,
mătase roșie de sânge,
țâșni din lanul foarte mare,
zâmbind spre fața care plânge”.
Din adâncul unui gând înțelept s-a născut și ultimul poem al volumului, căruia autoarea i-a dat titlul „Pentru că”:
„Pentru că
tot ce a fost
va mai fi,
azi nu e!”
Volumul Doamnei Camelia Chifor, probând talent, originalitate și superioritate a inspirației, a izvorât dintr-o bună cunoaștere a vieții, a literaturii, a mitologiei și a elementelor de prozodie. El merită deplina atenție a comentatorilor specializați, precum și interesul tuturor iubitorilor de poezie.

 

 

 

 

Facebooktwitterby feather