MARIANA PÂȘLEA
ROMANUL „BONANZA” AL MIRELEI-IOANA DORCESCU: O DRAMĂ OPTIMISTĂ
Romanul BONANZA, al prozatoarei, eseistei și criticului literar de remarcabilă valoare, Mirela-Ioana Dorcescu, a văzut lumina tiparului la începutul anului acesta (2026). Ieșit pe porțile renumitei edituri Waldpress, din Timișoara, a fost perceput de comentatori drept ,,ultima piesă dintr-o trilogie a iluminării” (Anișoara-Violeta Cîra). Mă refer, evident, la cele trei cărți: APA – CELESTA – BONANZA, prezente în biblioteca mea prin bunăvoința autoarei lor.
Am primit BONANZA, cu ceva timp în urmă, purtând pe prima pagină o frumoasă dedicație din partea scriitoarei. Am răsfoit-o, la început, propunându-mi să găsesc momentul propice pentru a o citi. Doar că, între timp, au apărut, ca și ciupercile după ploaie, recenzii, eseuri, cronici literare, care mai de care mai apreciative. Am lecturat romanul de la un capăt la celălalt abia zilele trecute, când, autoarea celor opt cărți din mine și-a zis : Ajunge! Am lăsat, de îndată, grădina, am luat volumul în brațe și nu l-am mai lăsat până nu i-am văzut coperta a patra. Am inspirat și expirat profund și mi-am zis: e cazul să scrii și tu despre acest cel mai recent roman al Mirelei.
Ușor de propus, nu atât de simplu de realizat! Cartea mustește de viață. Citind, constat că BONANZA este o proză confesiv-reflexivă, ce continuă cea de-a treia piesă a trilogiei. Construit sub forma unui roman-jurnal, BONANZA cucerește inima și mintea cititorului. Protagoniștii, Arina și Teodoru, îl acaparează prin franchețe, prin adevărurile ce nu sunt spuse doar pe jumătate, ele sunt modele ale echilibrului interior, echilibru ce poate fi sesizat în fiecare replică a conversațiilor dintre aceștia, în fiecare gest:
-
Ah… zise Teodoru, când treceam prin dreptul lui, adormisem…Tocmai am avut reprezentarea unui râu…
– E visul tău recurent. De câte ori n-ai povestit asemenea vis în Jurnal !
– Da, dar atunci puteam vedea un râu. Îți dai seama că eu nu mai pot ajunge acum până la un râu?… Am șovăit o clipă. M-aș fi întors să-l iau în brațe.
Cunoscându-i suficient de bine pe Arina și Teodoru (alias Mirela și Eugen Dorcescu), pot afirma, fără rezerve, că dumnealor reprezintă un model de onestitate artistică. Din aceasta, se naște claritatea narativă și, nu în cele din urmă, logica internă a discursului epic. Naratoarea este recunoscută, în critica și eseistica literară, drept o bună cunoscătoare a regulilor ce trebuie respectate în scrierea unei cărți, în care ficțiunea se împletește cu realitatea, iar dialogul cu descrierea. Este binecuvântată de Dumnezeu cu darul scrierii și Teodor este cel care o îndeamnă să nu și-l irosească:
– Să nu crezi că nu va veni, să nu crezi că e departe ziua aceea… Domnul te va întreba ce-ai făcut cu darul tău de har. Și ce-i vei răspunde ? Că n-ai avut timp de el ??? Acestuia trebuie să i te dedici. Toate celelalte vor fi la locul lor, și fără contribuția ta ! Ce te privesc ? Trebuie să-ți pui în lucrare talantul! Și nu oricum, și nu printre picături. Cu prioritate. Pentru ca, la judecată, să te duci cu inima împăcată și cu rod bun, iar El să poată zice: ,, Intră în bucuria Stăpânului tău!”
Teodoru o îndeamnă să scrie o carte despre învățători. Arina, încă aflată sub umbrela dureroasă a pierderii mamei sale, Ioana, fostă învățătoare și cel mai bun sfătuitor al ei, este convinsă că aceasta ar merita bucuria de a scrie despre ea și mai înțelege că și despre mama soțului ar trebui să scrie, și ea fostă învățătoare, cu o poveste interesantă de viață. Următoarele pagini aduc sub ochii cititorului o întâmplare plină de umor, care destinde atmosfera: Hai să ne mai înveselim puțin! Și urmează relatarea unei întâmplări hazlii, având-o ca protagonistă pe mama lui Teodoru. Rândurile care urmează ne-o înfățișează pe autoarea cărții într-o permanentă stare de veghe interioară, împărțită între liniște și aduceri aminte. Absența mamei devine ,,o prezență negativă… un gol, o așteptare, o latență/ e moarte și viață deopotrivă” – din Prolog, Absența, în volumul Eugen Dorcescu, Nirvana, 2014. Cititorul înțelege că, pentru Arina, mama pare că încă este un izvor de sens, chiar dacă a trecut dincolo de albastru.
Capitolele cărții se succed, până la cel cu numărul XX, într-o curgere lină, naratoarea îndreptându-se spre un tărâm al înțelegerii firescului din viața fiecărui om. Ea pune în lumină, prin dialogul interior și cel exterior, cu Teodoru, o stare de liniște indusă de citirea și interpretarea Bibliei, în ceasurile de tihnă ale celor doi. Conținutul Cărții Sfinte îi readuce pe protagoniști pe linia de plutire. Finalul romanului capătă luminozitate, Arina și soțul ei pun la cale o vizită la Carani, pentru a discuta cu agentul imobiliar și cu proprietarul prețul căsuței pe care Teodoru și-o dorea atât de mult.
Mirela-Ioana Dorcescu, prin personajul său, Arina, dezvăluie în acest roman o viziune sănătoasă asupra vieții, considerând că citirea Bibliei asigură omului atât un echilibru emoțional, cât și o curăție spirituală, făcându-l model de moralitate, asigurându-i seninătatea atât de necesară vieții.
Cadrul, în care cele două personaje principale savurează începutul unei ninsori, din căsuța de la Carani, este unul bucolic, evocat cu o nostalgie voluptuoasă:
Când ne-am trezit în prima dimineață a Noului An, o pudră de zăpadă acoperea fântâna, grădina, trotuarul, cutia poștală. Cădeau arar niște fulgi plăpânzi, timizi, pe care un vânt rece îi debusola, încurcându-le cu umor traiectoriile. Am tras jaluzelele, pentru ca Teodoru să poată savura, prin fereastra lucioasă, liniștitoarea plutire a fulgilor de nea blânzi și derutați. El vedea întâia dată o ninsoare la Carani.
Finalul romanului vine în ajutorul cititorului pentru a înțelege titlul atât de interesant al cărții. Se pare că lexemul Bonanza provine din latinescul bonacia, o formă hibridă, creată prin combinarea adjectivului latin –bonus-(bun) cu substantivul malacia („calm plat pe mare”), împrumutat din grecescul malakia („moliciune”), după cum aflăm din eseul Anișoarei-Violeta Cîra, publicat în revista Vatră Almăjană și intitulat „BONANZA de Mirela-Ioana Dorcescu – ULTIMA PIESĂ DINTR-O TRILOGIE A ILUMINĂRII.
Așadar: BONANZA – liniște deplină, desăvârșită, bogăție lăuntrică, împăcare cu lumea și cu sine. Un ideal, pe care eroii cărți par a-l fi atins.
O carte tensionată, dramatică, dar optimistă. În această izbândă se află marea artă a romancierei Mirelei-Ioana Dorcescu.
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..