MARIANA PÂȘLEA: UN EVENIMENT EDITORIAL

SEMIOTICA METAFOREI Inducția metaforică în poezia românească, recenta carte de stilistică-poetică a doamnei Conf. univ. dr. Mirela-Ioana Dorcescu, una dintre cele mai îndrăgite și respectate cadre didactice de la UVT, carte scrisă, desigur, în primul rând, pentru specialiști, stilisticieni, poeticieni, lingviști, pentru poeți și critici literari, dar, cu siguranță, și cu scopul de a veni în sprijinul studenților de la Litere, precum și al tuturor celor interesați de mecanismele intime ale poeziei, a văzut lumina tiparului la Editura Eurostampa, din Timișoara, în anul 2022. Având convingerea că o carte poate spune multe cititorului său, începând cu aspectul exterior, am pornit a o cerceta cu atenție, pentru a-i descifra mesajul indus de coperte, de înscrisurile de pe acestea și de numele celui (celor) care semnează. Cu bucurie am constatat că textul de pe coperta a IV-a este un extras din Prefața la o lucrare mai veche a autoarei, „Modalitatea și predicatul verbal compus” (1999), prefață aparținând celebrului dascăl G.I. Tohăneanu. Spun „ cu bucurie”, fiindcă știu de cât respect se bucură și astăzi acest renumit magistru.
După cercetarea informațiilor absolut necesare, de pe coperta interioară, descopăr, cu mare satisfacție intelectuală, că autoarea dedică acest studiu soțului dumneaei, „Eugen Dorcescu, la 80 de ani”. Da. Fiindcă Eugen Dorcescu are o teză de doctorat și o carte consacrate metaforei (ambele, în 1975). Mirela-Ioana Dorcescu, savant dedicat și onest, cercetător inteligent și erudit, cu acces la mai multe idiomuri de mare circulație, le-a scos dintr-o relativă uitare, asumându-le, extinzându-le, aprofundându-le, actualizându-le, proiectându-și întregul demers pe orizontul științific contemporan, în cele 400 de pagini ale importantului ei tom de semiotică a ilustrului trop, de venerabilă tradiție.
Depășesc acest preambul și trec la ARGUMENT. Aici, i se oferă cititorului câteva date despre metaforă, afirmându-se că „este cea mai frecventă, mai imprevizibilă și mai expresivă dintre figurile de stil” și că ea „generează un tip special de discurs poetic”, conferindu-i acestuia identitate și sporindu-i densitatea semantică și valoarea estetică. Este subliniat rolul lui Mihai Eminescu în procesul de naștere a poeziei românești adevărate, printr-un enunț pe cât de îndreptățit, pe atât de bine argumentat de autoare în multe din scrierile sale: „poeții români descind din „Luceafărul” eminescian. Aflăm, apoi, că Eugen Dorcescu este cel care, „începând cu anul 1975, în câteva etape, pe durata unui deceniu, (…) elaborează și aplică un model original de interpretare a metaforei”.
În continuare, luăm cunoștință cu substanța propriu-zisă, expozitivă, descriptivă, analitică și argumentativă a tratatului acestuia, elaborat în ani îndelungați de meditație și studiu, încărcat de idei avântate, originale și stârnitor de noi și fructuoase idei. Aflăm că această capodoperă (așa o percep eu, fără teama de a greși!) este structurată pe șapte capitole, după cum urmează:

– Abordarea teoretică a metaforei. Direcții afirmate spre final de secol XX
– Tipuri de metafore
– Inducția metaforică în concepția lui Eugen Dorcescu
– Dinspre metaforă spre simbol. Rolul inducțiilor metaforice și al grefelor în realizarea simbolului artistic antropocosmic
– Completări la teza inducției metaforice: Metafora adverbială. Inducția metaforică în cadrul grupului verbal
– Inducțiile și grefele în construcția discursului poetic
– În loc de concluzii: Eugen Dorcescu și metafora poetică

Parcurgând capitol după capitol, cititorul interesat, mai mult sau mai puțin avizat, dar doritor să descifreze dinamismul lăuntric al unui text poetic, are prilejul să înțeleagă mai bine care sunt tainele acestei figuri de stil ce înnobilează cu adevărat marea poezie. Sunt dezbătute teze și direcții în abordarea teoretică a metaforei, susținute prin informații de mare precizie, cu darul de a-i instrui pe viitorii filologi și, de ce nu, pe aceia care încearcă să mai scrie câte o poezie… În subcapitolul 1. 2., aparținând capitolului 1, la punctul 4, întâlnesc metafore adverbiale, selectate pentru exemplificare, de o mare frumusețe și sugestivitate: „Îți plânge toamna în priviri/ Și-ți moare leneș la fereastră” (B. Fundoianu, „Sonet de toamnă”); „În urmă-mi, iarăși iarba rămâne doar cu sine./Se-avântă poematic și strălucind de dor/ în profunzimea veche a ploii care vine”; „Izvorul de ce râde și lăcrimează stins, La fel cu umbra verde, pierdută-n necuprins/ Când sângerează aspru, sub raza lunii, iazul?” (Eugen Dorcescu, „Flaut”). Cuceritoare sunt și metaforele cu care autoarea exemplifică și alte tipuri ale acestei figuri de stil (substantivale, verbale, adjectivale, participiale, precum și cele din diverse structuri: „Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră o frază” (M. Eminescu, „Epigonii”); „Eu, nimicul, eu/ visul,/ eu paraclisul lui Dumnezeu” ( Eugen Dorcescu, „Psalm”).
Un capitol care mi-a suscitat în mod special atenția este cel cu numărul 3, intitulat „Inducția metaforică în concepția lui Eugen Dorcescu”. De ce? Nu numai pentru că Poetul timișorean este unul dintre cei mai talentați reprezentanți ai liricii contemporane, ci și pentru că am citit ceva cărți care poartă semnătura sa, cărți care, mărturisesc, m-au cucerit și de aceea am studiat cu atenție sporită această secvență din valorosul volum al Doamnei Mirela-Ioana Dorcescu.
Aflăm despre „inducție” că este o noțiune introdusă de Eugen Dorcescu în poetica românească și că poeticianul timișorean pornește în teoria sa de la structurile gramaticale/ sintactice ale metaforei și urmărește motivarea apariției celor verbale, apoi a celor adjectivale, pornind de la o primă metaforă substantivală. Așadar, contribuția românească în metaforologia ultimului pătrar al secolului XX devine foarte vizibilă și este recunoscută și apreciată, fiind considerată de însăși autoarea prezentului studiu „cheia tratării metaforei poetice”. Eugen Dorcescu „a descoperit că ocurența metaforelor de altă natură decât substantivală s-ar justifica printr-o operație logică de compatibilizare a sensului metaforei de la care pornește comunicarea figurată cu înțelesurile unor lexeme din vecinătate”. Studiul de natură academică, susținut de buna cunoaștere a metaforei, conferă cititorului posibilitatea de a înțelege cum „între metafore care aparțin unor părți de vorbire diferite, inducția este complementară teoriei grefei”. Inducția, care este un fenomen foarte complex si interesant, permite studierea ei „la toate cele trei nivele (…) : semantic, sintactic și pragmatic”.
În concepția dorcesciană, inducția influențează sensurile figurate, pentru că ea implică nu doar atracție de natură stilistică și semantică, ci impune și o direcție prin care metafora substantivală acționează asupra verbului asociat, metaforizat: „Când trec punțile de somn” (L. Blaga). Punțile de trecere de la veghe la somn capătă conotații, care atrag, asemenea unui magnet, cititorul avizat. Autoarea cărții, analizând teoria inducției, observă că sensurile figurate se actualizează în contextul poetic și de aceea consideră că „inducția metaforică este un argument esențial pentru creativitatea discursivă”. Acest capitol amplu, despre inducție, este finalizat de Mirela-Ioana Dorcescu prin originala ipostaziere și inovatoarea analiză a simbolului (teze cu un puternic caracter personal), întemeindu-și demonstrația pe psalmul arghezian „Tare sunt singur, Doamne…”, psalm ce se constituie în obiectul de studiu al poetului timișorean în lucrarea „Simbolul artistic în Cuvinte potrivite… ( om-copac ; copac -om)”.
Despre unitatea semantico-sintactică a discursului metaforic inductiv, coerența secvențelor discursive în discursul metaforic (cea externă și cea internă), aflăm din capitulul 6, care se încheie prin ilustrarea acestor noțiuni teoretice cu exemple din texte metaforice de referință din poezia românească : „Metamorfoză” (Vasile Voiculescu), „Nocturnă” (Dimitrie Anghel), „Valțul rozelor”( Al. Macedonschi).
Capitolul 7, și ultimul, al acestei cărți de excepție supune atenției cititorului relația de nezdruncinat, desfășurată pe două planuri interferente, dintre Eugen Dorcescu și metafora poetică: Eugen Dorcescu nu este numai un teoretician, ci și un creator de poezie autentică, un desăvârșit Poet al metaforei.
Bibliografia bogată, menționarea izvoarelor literare, alături de schița biobibliografică a autoarei încununează opera, această scriere așteptată, necesară, această carte pe care greu o mai lași din mână, dacă ai apucat să citești primele pagini.
Semiotica metaforei. Inducția metaforică în poezia românească ni se pare a fi cea mai temeinică, mai amplă (400 de pagini), mai modernă și mai originală contribuție în literatura noastră de specialitate, în acest moment istoric. Este un eveniment editorial (cum au remarcat imediat excelenți cunoscători ai domeniului, Zenovie Cârlugea, Iulian Chivu, Mariana Anghel) și avem convingerea că ar trebui semnalată ca atare, chiar dacă (sau: cu atât mai mult, cu cât) orizontul de așteptare (savant și empiric) este atât de tulbure și de confuz.

by

Referinţă Bibliografică

MARIANA PÂȘLEA, UN EVENIMENT EDITORIAL/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 28 iunie 2023