Au trecut 3 ani de la moartea ziaristului  şi dramaturgului Constantin Brăescu şi nici măcar vreunul dintre foştii săi colegi sau prieteni nu  şi-a amintit de acesta. Lucrând la o nouă carte despre Teatrul “George Ciprian”, căutând prin arhiva mea personală, am dat peste mai multe lucruri care să-mi reţină atenţia şi, care, vrând-nevrând, m-au trimis automat cu gândul la anii în care am lucrat cu acest personaj inconfundabil. Ca ziarist, era apreciat încă din perioada comunistă, ironia şi sarcasmul micilor sale tablete făcând deliciul cititorilor. Nu era un publicist de cursă lungă şi nici nu-l caracteriza hărnicia. Dimpotrivă. După 1989, scrisul său s-a diluat, improvizaţiile de moment luând loc uluitoarelor intuiţii semantice din trecut. Mi-a fost şef la două ziare. Nu s-a purtat tocmai colegial, felul său de a face presă cu mâinile şi mintea altora nu a fost prea corect. Manipula tot ce era de manipulat. Nu vreau să aprofundez această temă delicată. Cert este că, în ultimii săi ani de viaţă, Constantin Brăescu devenise un om izolat, absent la multe aspecte ale realităţilor de zi cu zi, oarecum descumpănit de întâmplările din jurul său. Doar ironia sa subţire mai amintea de verva omului de cultură din urmă cu câteva decenii. Avea harul de a citi oamenii. Le dădea diagnostice precise, neiertătoare precum verdictul unor boli incurabile: “Dacă vrei să afle tot oraşul ceva, spune-i lui X. El e campionul municipal al bârfei”. Ţin minte cât de mult s-a bucurat când a fost înfiinţat Teatrul “George Ciprian”.

Până să mă refer la aceste aspecte, reproduc un scurt şi necesar CV al său, realizat de Ion Aldeniu: “La 21 decembrie 1942 se năştea Constantin Brăescu,  la Câmpina, jud. Prahova (m. 12 mai, 2013, Bucureşti), aici a urmat cursurile primare şi gimnaziale, apoi Liceului militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza (1956-1960), Şcoala de ofiteri de geniu din Sibiu (1960-1962). Licenţiat al Facultăţii de ziaristică (1979). Corector şi apoi redactor principal la ziarul  ,,Viaţa Buzăului.”. A debutat în revista „Viaţa Militară” (1960) cu poezie şi proză. A publicat versuri în revistele „Luceafărul”, „Familia” şi în antologii editate de fostele Comitete judeţene de cultură. La 13 feb. 1990, editează ,,Suporter,” subintitulat „Ziar buzoian de actualitate sportivă,” prima publicaţie sportivă postdecembristă din judeţul Buzău. Redactor şef al ziarelor ,,Senator” (1990-1992) şi ,,Informaţia Buzăului.” (prima serie, 1992). În 1993, în calitate de consilier la Inspectoratul judeţean pentru cultură (1992-1996), a editat ,,Mesager cultural.”A fost director al cotidianului (apoi săptămânalul) ,,Muntenia” (1996-1999). A ocupat funcţia de referent la Centrul judeţean de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare (ianuarie – mai 2000), metodist la Biblioteca Judeţeană ,,V. Voiculescu” Buzău (din august 2000), de unde a ieşit la pensie. În 1969 scrie piesa „Bustul”, premiată, dar care n-a fost agreată ca debut. A urmat „Secretul unui om de zăpadă” – ,,satiră virulentă îndreptată împotriva egoismului şi individualismului, spune Mihai Ispirescu, piesa propune o dezbatere etică tranşantă şi, nu numai atât, o subtilă investigaţie psihologică într-un univers dramatic dens. Forţa acestei comedii e dată de caldul optimism cu care autorul pune punct unui lung şir de conflicte, soluţionate în favoarea omeniei, în ultimă instanţă a vieţii”. Şi Marian Popescu consemna în revista ,,Teatru” (nr. 8 august, 1989), că ,,Secretul …convinge de talentul comic al autorului, de vioiciunea dramaturgului pe linia construcţiei situaţiilor comico-dramatice.” ,,Autorul oferă în «Secretul unui om de zăpadă» un material interesant, dens dramatic, o creaţie cu adâncă substanţă umană, valorificând originalul,” releva Virgil Brădăţeanu. Piesa a avut o premieră absolută (6 iunie 1989) la Teatrul ,,Mihai Eminescu” din Botoşani. Intrând şi în fonoteca teatrului naţional radiofonic,  piesa, în 1990, a fost încununată cu Premiul UNITER. Dar, prima lucrare jucată este piesa document „Sentinţa se pronunţă azi”, pusă în scenă la fosta sală „Moldavia” din Buzău, în regia lui Constantin Codrescu. ,,Jucate în teatru de amatori, cu o plăcere reală şi un constant succes, peisele într-un act ,,Bustul”, „Lapsus”, „Nu risipiţi cămilele!” – indicau  un talent autentic, având simţul replicii şi al progresiei comice, dezvoltate nu numai ca o masă spumoasă şi un haz contaminant, ci şi cu o forţă satirică absolut remarcabilă. Trecând de la piesa într-un act la piesa în mai multe acte, cu  alte structuri şi gradaţii compoziţionale, autorul îşi caută propria-i  modalitate dramaturgică, propriul făgaş şi stilul său comic,” consemna Victor Parhon în Caietul-program, la premiera comediei ,,Secretul unui om de zăpadă”, stagiunea 1989. Tot Victor Parhon îl considera ,,un comediograf de vocaţie care poate intra în circuitul  naţional al valorilor noastre dramaturgice.” (rev. ,,Teatru”, nr. 6, 1989). Şi televiziunea a montat în premieră piesa „Camera de gardă.” Piesă care ,,l-a propulsat pe Constantin Brăescu în eşalonul dramaturgilor cu replică la scară… naţională.” (Dumitru Ion Dincă). Constantin Brăescu este şi autorul volumului de teatru ,,Comedii din epoca de aur,”  scos la Editura Tempus Bucureşti, în  2003”. În 1996, afând că vine director la ziarul “Muntenia” am preferat să mă transfer la Teatrul “George Ciprian”, vorbind cu el foarte deschis, fără nicio supărare. Culmea, cât timp a fost director al ziarului, între 1989 şi 1999, a avut o atitudine extrem de solidară şi corectă cu activitatea noii instituţii, acordând spaţii tipografice generoase tuturor evenimentelor artistice de aici. Venea la fiecare premieră, iar la inaugurarea teatrului, am putut constata cât de mult îl apreciau criticii, regizorii sau dramaturgii de talia unora precum Valentin Silvestru şi Tudor Popescu. I-am citit piesele. Am avut multe şi lungi discuţii despre teatru. Era foarte subtil şi, când venea vorba despre teatrul său i se umezeau ochii. Dacă toată viaţa a improvizat fel de fel de activităţi, când a fost să se ocupe de teatru, de propriul său teatru, sau de teatrul altora, dintr-o dată, Constantin Brăescu devenea grav, atent la nuanţe, implicat şi cu mintea şi cu sufletul. Un om de cultură care nu ar trebui uitat, mai ales că, au spus-o oameni mai interesanţi decât mine, din branşă, piesele sale de teatru pot fi jucate pe orice scenă din ţară, inclusiv la Teatrul Naţional şi, mai ales, la Teatrul “George Ciprian” din Buzău. Voi reveni cu câteva consideraţii despre “Comediile din epoca de aur” – o antologie a dramaturgului Constantin Brăescu, la apariţia căreia am pus şi eu umărul, alături de Ovidiu Cameliu Petrescu şi editorul Geo Stroe, directorul Editurii “Tempus” din Bucureşti.

Marin Ifrim

by

Referinţă Bibliografică

Marin IFRIM: Constantin Brăescu, un dramaturg (şi) pentru “Teatrul G. Ciprian”/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 14 februarie 2017