În cea de-a unsprezecea scrisoare, a lui George Ciprian, către şeful Centralei Editoriale –datată , luni, 13 iulie 1964 -, avem încă o dovadă a eleganţei stilistice a actorului şi dramaturgului de origine buzoiană, o exprimare eliptică, însă, categoric cuprinzătoare, strict pragmatică şi, paradoxal, poleită cu un  sentimentalism autentic,  uşor elegiac: „Mult stimate Maestre Trancă,/ Îmi arătaţi o mare bunăvoinţă excesivă. Vă mulţumesc din suflet atât dv. cât şi Editurii pentru Literatură. Cu banii pe care-i voi încasa joia viitoare, circa 6.000 lei, voi putea să merg la Mogoşoaia dacă vremea se va îmbunătăţi, sau într-un sanatoriu să-mi îngrijesc picioarele. Apoi urmează lichidarea totală, care nu ştiu la ce sumă se ridică…Şi pe urmă…Dar v-am plictisit cu funestele mele presentimente. Cu dragoste, G. Ciprian”.  Citind cu atenţie aceste rânduri, simţindu-le tonalitatea, conţinutul lor conturat cu precizie chirurgicală, ai impresia că actorul este sfătuit, de dramaturg, şi invers, să se adreseze aşa lui Dumitru Trancă, cum, de fapt, a procedat şi în toate cele 19 scrisori donate de Alex. Oproescu Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu”, adunate de Marcela Chiriţă într-o broşură, editată în 1996, cu ocazia inaugurării teatrului buzoian. Şi corespondenţa continuă, într-un ritm calculat, la 3 săptămâni, într-o altă scrisoare ( a douăsprezecea) purtând data de 23 septembrie 1964. Acum, Ciprian se adresează  directorului la fel de laconic, însă, foloseşte, cumva intenţionat, apelativul „Tovarăşe Trancă”: „M-am mutat cu domiciliul la Spitalul <Ascar> – din Cuibicev 1, unde aştept îmbunătăţirea sănătăţii mele. Una, sau alta, – le aştept englezeşte, – fiindcă de aici înainte nu mai trag nădejde de la viaţă. Speram să mai văd cu ochii volumul meu drag, dar nu ştiu dacă voi avea parte să mă bucur de el. Copiii mei se vor bucura. Reverse-şi pronia asupra-vă toate harurile ei. Al d-stră, G. Ciprian, Salonul 6”.         E greu şi inutil să cauţi alte înţelesuri ale acestei misive, fără să ieşi din context. Cert este că marele dramaturg era bolnav şi îşi aştepta sfârşitul „englezeşte”, adică, foarte calm, dar şi cu o undă de consolare, convins că, totuşi, în cazul în care nu va mai vedea cu ochii volumul său drag, de lucrarea respectivă se vor bucura copiii săi. Cu trei ani înainte de a pleca dintre cei vii ( 7 mai 1968) , în 1965, i-au apărut  volumele antologice „Scrieri” („Amintiri” şi „Măscărici şi mâzgălici”, două volume) şi „Teatru” (tot două volume). Referitor la copiii dramaturgului, într-adevăr, bucuria totală, vine după 31 de ani, cu ocazia inaugurării teatrului ce avea să-i poarte numele, când, unul din cei doi fii ai săi, Alexandru Ciprian, actor şi regizor, trimite,  din New York, unde îşi are domiciliul, la data de 13 martie 1996, cu trei săptămâni înainte de începerea primei stagiuni a nou-înfiinţatei instituţii, o scrisoare publicată în primul caiet-program, reluată, în întregime, de subsemnatul, în volumul „Cartea teatrului” , Ed.”Teocora”, Buzău, 2016. Cităm doar ceea ce ni se pare mai relevant pentru demersul de faţă: „Poate că puţini ştiu că <Omul cu Mârţoaga” mi-a fost dedicată mie de către tatăl meu şi că piesa, ca şi subsemnatul – suntem de un leat, adică vieţuim de şapte decenii!(…) Urez – mereu tânărului meu coleg, dramaturgului şi actorului Paul Ioachim, Directorul Teatrului <George Ciprian” succes non-stop. Fie ca noua cursă cu obstacole a Mârţoagei să marcheze un lanţ de succese de rezonanţă pentru Teatrul din Buzău”. Parcă-l văd şi acum pe Paul Ioachim aşteptând cu înfrigurare această scrisoare, satisfacţia indescriptibilă de pe faţa sa. Aşadar, lucrurile se leagă. Nimic nu e întâmplător. George Ciprian avea bine întipărite în minte coordonatele operei sale, nu visa cai verzi pe pereţi. Până şi faptul că fiul său Alexandru a îmbrăţişat aceeaşi carieră artistică, ar putea fi considerată drept dovada decisivă a credinţei totale în  rosturile acestei arte, reprezentată de  Zeiţa Thalia, muza Comediei, în mitologia greacă; zonă geografică din care se trage şi tatăl lui George Ciprian,  Constantin Pană, originar din Cipru.

                                                                                                                      Marin Ifrim

by

Referinţă Bibliografică

MARIN IFRIM: Din istoria teatrului buzoian – Drumurile Thaliei duc (şi) la familia Ciprian!/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 9 martie 2016