Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » CARTI PRIMITE LA REDACTIE » Marin Ifrim: Din lumea universală a unui Macondo de Buzău sau din Iasnaia Poliana lui Tolstoi

Marin Ifrim: Din lumea universală a unui Macondo de Buzău sau din Iasnaia Poliana lui Tolstoi

In CARTI PRIMITE LA REDACTIE, CRONICI

 

Nu e săptămână în care să nu primesc diverse cărți din partea unor autori aflați la început de drum sau de la nume consacrate. Am un teanc de volume încă necitite și necomentate. Aleg de fiecare dată la întâmplare ceea ce trebuie (?) să citesc, ca la loto. Dincolo de obligațiile mele culturale: două reviste, concursuri literare etc. Aș zice că timpul mi-a luat-o cu mult înainte. De fapt, niciodată nu am considerat că trebuie să fiu înaintea timpului. În fine, cineva ne aranjează în așa fel timpul, încât, orice am face, facem doar pentru că așa ne e scris. Azi dimineață, 14 noiembrie 2017, am visat că îl bărbieream pe regretatul meu tată: Marin Toma Ifrim. În realitate, ani mulți, tata a fost bărbierit de fratele meu Ion Ifrim. Eu doar îi mai duceam câte un aparat de ras. La un moment dat, i-am dat fratelui și un brici antic, funcțional, moștenit de la actorul George Mihalache-Buzău. În fine, din mormanul de cărți azi mi-a sărit în brațe, precum o pisică, volumul ”Drumul pe care noi am plâns & alte nuvele exemplare” (Ed. ”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2017, 131 pag.). E o carte scrisă de fratele meu, un frate cu care, când e vorba de literatură, nu sunt deloc subiectiv. Nu am  motive. Pe ultima copertă sunt (am)plasate câteva citate: ”Ce talent de narator! Aș fi zis că din viața satului s-a spus și terminat totul cu Moromete” (Sorina Zota). La tinerețe, tatăl meu era poreclit ”Orbeti” sau ”Ciorbeti”. Din cauza atracției unor femei către el, i se mai spunea și ”Cotoiul”. Mai târziu, la bătrânețe, cu propaganda literară aferentă a fratelui Ion, tata a ajuns ”Moromete”. Citez și din cele zise de Gabriela Grădinaru: ”Inedită localizare a acțiunii! Un stop cadru în cimitirul unei comunități rurale este punctul de plecare și de finalizare pentru trecerea în revistă a unui cuplu obișnuit din lumea satului, pretext pentru disecția făcută societății în devenirea ei. Cu har sunt construite personaje autentice, iar bocitoarea este absolut savuroasă! Toată admirația!”. Aș completa. Acțiunea se petrece în satul în care m-am născut, acolo unde fratele meu și-a consumat existența pas cu pas. ”Cuplul obișnuit” este unul real. Toate personajele sunt ”autentice”. ”Bocitoarea” nu văd cum ar putea fi ”savuroasă”, nu am această percepție lugubră. În întregul ei, cartea conține patru schițe (cu mult peste ceea ce scria cândva Nicolae Velea sau chiar și Fănuș Neagu): ”Bocitoarea ereticilor”, ”Sergentul”, ”Drumul pe care noi am plâns” și ”Cronica unei morți amânate”. Nefiind vorba despre o carte de versuri, e greu de citat ceva semnificativ. Cartea are tensiune, peste 380 de volți. Trebuie citită în echipament de protecție, fiind alcătuită din spirite care l-au format pe autor, în lungile și infinitele sale clipe de repaos de la activitățile de zi cu zi, centrat pe rudele sale morale: Dostoievski, Șolohov, Gorki, Esenin, Cehov, Tolstoi (mai ales), Cinghiz Aitmatov și mulți alți mari scriitori ”sovietici” (a se citi ”universali”). Dar și din Marquez (”Macondo”), Sabato, Mario Vargas Llosa etc. Tot pe ultima copertă a cărții este reprodusă și părerea Sofiei Sincă: ”Simt că am asistat la îngroparea satului românesc”. E o percepție clară, simplă și de bun-simț. După Marin Preda încă un autor îngroapă ”satul românesc”. E doar o iluzie. În cel mai rău caz, ”satul românesc”, inclusiv prin cartea de față, este asimilat ”Muzeului țăranului român”. Eu chiar aș alcătui în acest muzeu o bibliotecă bazată pe astfel de cărți cu dedicație istorică. Citez doar începutul acestui volum care ar fi trebuit să bată la cotor marile și trucatele  ”Târguri de carte” (târguiri!): ”Dacă împingi ușor poarta mică de fier forjat și pătrunzi în curtea bisericii ce poartă hramul arhiereului Sfântul Nicolae, cum te îndrepți spre privdorul cu ușile larg deschise pe tot timpul slujbei, pe partea dreaptă a aleii împrejmuită de un gard viu, unde se află toaca și clopotnița, sub arborescența unui molid bătrân ce-și leapădă anual conurile, la umbra răcoroasă de pe timpul verii, poți vedea câteva cruci de marmură, pe care vremea le-a îmbrăcat într-un mucegai verde, ca o catifea brăzdată de urmele băloase ale melcilor cu coarnele lor ca niște tacuri de biliard. Fără a li se repatria trupurile, crucile sunt ridicate în amintirea eroilor căzuți pe câmpul de luptă. Despre acești eroi și mormintele lor, care, spre o pioasă aducere aminte, prin moarte, au dobândit nemurirea, ar fi prea multe de spus. Cimitirele patriei sunt înțesate”. E partea cea mai lirică a cărții, restul e o operație literară pe litere, pe foneme. O analiză lucidă, nu ludică, a vieții unui sat oarecare din Bărăgan, satul-comună Bălăceanu din județul Buzău. Am citit(!) această carte înainte de a fi scrisă, pentru că am văzut tot ceea ce paginile sale cuprind. Am trăit ”acolo” și pot depune mărturie (ne)sentimentală că e vorba despre o carte a satului concret. Cunosc cimitirul, cunosc biserica, sunt în relații bune cu preotul satului, părintele  Coșerea Georgian-Florian. O mică și necesară corecție. Din câte știu eu, Biserica din sat poartă hramul ”Sf. Dumitru” și, conform atestării sale (aproximative) a fost constuită în anul 1863, când marele Mihai Eminescu avea doar 13 ani și nu-și începuseră eternitatea. În fine, în cimitirul din Bălăceanu e înmormântat tot neamul meu. Lista celor aflați la odihnă este imensă. Nu are satul oameni vii câte suflete sunt în cimitir. Cartea fratelui Ion demonstrează câte ceva, păstrează satul viu și cimitirul etern respectat. Până să intre în acest ”cartier” mai mare decât satul, tata a paralizat și a orbit. Un securist cu nume imposibil, împotriva naturii, unul Busuioc, i-a furat câteva zeci de metri pătrați, un loc de casă, cum se spune la țară. Nu am putut face nimic. Între timp, din câte am înțeles, terenul acela a revenit familiei. Dumnezeu nu vede lucrurile, le știe și le hotărăște. Între timp, am cedat toate drepturile succesorale fratelui meu și soției sale, Geta. Și copiilor acestora. Am conștiința împăcată. Citesc această carte și înțeleg că satul meu nu e un sat oarecare. Mă gândesc tot mai des la cimitirul de acolo, unde, acum vreo două luni, am fost împreună cu colega mea de redacție Irina Mirică și am aprins câte o lumânare pentru părinții mei Floarea și Marin T. Ifrim. Vorba lui Tudor Gheorghe: ”Acolo eu  aș vrea să mor…”. Am vrut să fac o cronică a acestei cărți. Am căzut în amănunte. Fratele meu e scriitor. Ar trebui să fiu mândru. Sunt doar fratele său. Mai mult nu pot. Ole!

 

Marin Ifrim

 

Facebooktwitterby feather
Etichete:

Despre IFRIM Marin

Născut la 1 Decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, jud. Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998. Cărţi publicate: .”Spre oraşul cu un milion de ferestre”, versuri,Ed.”Litera”, Bucureşti, 1986. .”Curentul marin”,versuri”, Editura „ŞI”, Buzău, 1995. .”Alfabet de tranziţie”,versuri”, Biblioteca Judeţeană „V.Voiculescu”, Buzău, 1995. .”Însemnări despre literatura buzoiană actuală”,critică şi istorie literară, Ed.”Porto Franco”, Galaţi, 1996. .”Fotografii cu cântec”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Incursiuni în viaţa unui actor.George Mihalache-Buzău”, monografie,Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Poeme”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2003. .”La spartul târgului”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina”, Buzău, 2004. .”Lamentaţii de mucava”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina, Buzău, 2004. .”Suprafaţa lucrurilor”,versuri, Ed.”Rafet”, 2004. .”Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”,critică literară,două ediţii, Ed.”Rafet”,Râmnicu Sărat, 2oo6. .”Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2006. .”Monografia comunei Bălăceanu”,coautor, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Gloria locală”, antologie de versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Portrete în bleu’Marin”, tablete literare, Ed.”Raluca”, Buzău, 2008. .”Trilogia efemerităţii”, antologie de proză scurtă”, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2008, 450 pag. .”Circum stanţe”, tablete literare, Ed „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 120 pag. .”Nume şi cărţi”, critică literară, „Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 100, pag. .„Din capitala mondială a anonimatului”, antologie de versuri, Ed. Tipomoldova, colecţia „Opera Omnia”, Iaşi, 2011. .” Cântec pentru cel care se râmnicereşte”, selecţie critică din opera lui Constantin Marafet”, Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2011, 194 pag. .”Săptămâna de sare”, versuri, Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2011, 67 pag. .”1989. Cartelul metaforelor”, Ed. Editgraph, Buzău, 2012, 79 pag. .”Scrisori din Anglia”, corespondenţă, Ed. Editgraph, Buzău, 2013 .”Cu vaporul prin deşert”, pamflete politice, eLiteratura, Bucureşti, 2014, 268 pag. .”Vid reîncarnat - Reincarnated void”, ediţie bilingvă română-engleză, Ed. Editgraph, Buzău, 2014 .”Invitaţie la vals literar”, interviuri, Ed. Caracter Print, Buzău, 2014 .”Blocat în lift, spre cer”: puzzle lirico-est-etic, Ed. Teocora, Buzău, 2015 .”În sângele ploii”, versuri, Ed. Teocora, Buzău, 2016, 62 pag. .”Cartea de muncă”, Ed. Teocora, Buzău, 2016. Referinţe critice: Geo Vasile, Nicolae Băciuţ, Radu G. Ţeposu, Passionaria Stoicescu, Dan Silviu Boerescu, Magda Ursache, Dumitru Ion Dincă, Stan Brebenel, Ionel Necula, Gheorghe Postelnicu, Titi Damian, Ion Murgeanu, Dumitran Frunză, Nistor Tănăsescu, Alex. Ştefănescu, Lucian Chişu, Dan Giosu, Ion Roşioru, Elena Radu, Gheorghe Neagu, Nina Neagu, Alexandru Spânu, Georgică Manole, Gheorghe Andrei, Florentin Popescu, Dorel Istrate, George Vioreanu, Gheorghe Ene, Tudor Cicu, Corneliu Vasile etc. Secretar general al Asociaţiei Culturale "Renaşterea Buzoiană". Redactor-şef al revistelor "Cartelul metaforelor" şi "Caietele de la Ţinteşti". Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998.