Azi noapte l-am visat pe scriitorul Gheorghe Andrei, buzoian adoptat, prieten de-o viață, născut la Sângeru (Prahova) cam în aceleași timpuri cu bunul poet Lucian Avramescu. A fost finul marelui om de cultură, și academian sadea, Eugen Simion. Un timp, domnul profesor Andrei a fost profesor în orașul Pogoanele de Buzău, la liceul teoretic de acolo, având în clasele sale doi scriitori intrați definitiv în istoria literară a locului (cel puțin): Constantin Petcu și Gheorghe Ene. Azi noapte domnul Andrei îmi spunea treburi care nu țin de prietenia noastră literară. Pur și simplu mă ruga, de acolo, de unde o fi acum, să-i fac un fel de pomană. Toată viața am făcut pomeni, Becalitul George e mic în comparație cu mâinile mele sparte. De-asta sunt mult mai sărac decât John Creangă. Revin la domnul profesor Andrei. Era o minune de om, avea calmul acela olimpian, desăvârșit, chiar și când avea motive să fie iritat. I-am organizat un ”medalion literar”. A plâns cum plâng copiii fericiți. Apoi am primit un telefon de la doamna Aurica, soția sa, cu mulțumiri pentru că i-aș fi prelungit viața domnului profesor. Ieșise la pensie și se simțea inutil. Plângea toată ziua. L-am recuperat, cum se spune. În ultimele sale luni de viață nu mai ieșea din casă. Totuși, o dată pe săptămână, lua taxiul și venea la mine, la Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău. Beam câte o cafea și bârfeam fleacuri. De câteva ori a venit cu unul dintre fiii săi, inginer pe la cefere. Domnul Gheorghe Andrei a făcut parte din sufletul meu din ce în ce mai nisipos. L-am visat de Sărbătorile Pascale. Nu e de ici și nici de acilea. Mi se tot aude că aș fi un tip sagace, că nu am milă. Atunci, de ce sunt vizitat de îngeri? Ce caută în somnul și în instrucția mea astfel de îngeri? E Vinerea Mare. Sunt invitat și direcționat ”la Biserică”. Ce să caut eu, mai ales acum, într-un loc pe care nu-l (de nul) merit? Sunt creștin de Sus dincolo de spus. Mă rog pentru Gheorghe Andrei în felul meu superficial. Îmi fac semn de Cruce. Și, în aceste zile, în care sunt invitat, la vorbe, de îngeri, voi face o colivă pentru Gheorghe Andrei. Un scriitor mult mai modest decât propriul său nume.

Marin Ifrim, 06.04.2018

Date biografice

Gheorghe Andrei – poet şi publicist. S-a nascut la 24 octombrie 1937, Sângeru, judeţul Prahova

A absolvit Liceul „I.L. Caragiale” din Ploieşti (1951-1955) şi Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1959-1963). A fost profesor la şcolile din Salcia şi Podgoria, în judeţul Prahova, la liceul din Pogoanele, unde a editat revista „Aurora”, apoi, din 1971, instructor-metodist la Casa Corpului Didactic din Buzău, unde a îngrijit apariţia revistei „Şcoala buzoiană” şi unde, după 1989, a fost director.

A debutat în revista „Luceafărul”, în 1959, colaborând apoi cu poezie, epigrame, fabule, proză, publicistică, folclor, recenzii la „laşul literar”, „Viaţa studenţească”, „Scânteia pionierului”, „Convorbiri literare”, „Ramuri”, „Orizont”, „România literară”, „Flacăra”, „Argeş”, „Îndrumătorul literar”, „Tribuna şcolii”, „Viaţa Buzăului” etc. Prima lui carte, Greieraş poznaş, scrisă pentru copii, apare în 1974.

După ce publică versuri cu tematică diversă în reviste şi în antologii literare, Andrei reînvie pastelul, despre care, recomandând volumul Zăpezile fierbinţi (1976), criticul Eugen Simion scrie că ar fi „forma în care sensibilitatea lui de om al colinelor, discret şi melancolic, se exprimă mai bine”.

Opera literară

Greieraş poznaş, Bucureşti, 1974;

Zăpezile fierbinţi, Bucureşti, 1976;

Copac solitar, Bucureşti, 1981;

Pentru pământul natal, Buzău, 1982;

Ţinutul Sânzienelor, Bucureşti, 1984;

Ani de studenţie, Bucureşti, 1989;

Blitz în eternitate, Râmnicu Sărat, 2002.

sursa: http://crispedia.ro/

by

Referinţă Bibliografică

Marin Ifrim: Evocare pentru Gheorghe Andrei din Prahova, la Buzău./ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 6 aprilie 2018