Unii spun că ar da zile de la ei. Mai rău decât mâncătorii profesionişti,
Politicienii cu acte falsificate în meandrele urnelor electorale. Nu poţi
Da zile nimănui, nu e în firea lucrurilor. Nici Cel de Sus nu dă zile
De două ori. Nici măcar libere. Am stat lângă cea pe care o iubeam
Disperat zile şi zile,tot rugându-L să-i dea ei zilele mele. Nu se discută.
Contabilii Cerului au alte scăderi şi alte împărţiri. Cu El în frunte. În
Locul acela de unde mâna îşi începe crucea, locul în care trag
Lunetiştii zilelor în pâinea noastră cea de toate veacurile. Nu i-am putut
Da nici măcar o secundă. Se înecau în lacrimile mele îngeri
Neputincioşi din tată în fiu. Am simţit cum viaţa e un loc închiriat
Mult mai scump decât locul de veci. În vecii vecilor. Ne naştem
Împăcaţi cu El. În zilele sale infinite. Moartea e doar o iluzie care
Nu împrumută zile, e doar trecutul zilei de mâine. Dincolo e mereu şi
Mereu aici. E timpul care nu există decât dacă te pipăie dureros.
Nu cuget, nu exist ca să fiu. Îmi scad din zile, din economiile
Respiraţiei. Îmi ţin sufletul ocrotit precum mâna căuş în
Jurul unei lumânări scrise odinioară de îngerul Ioanid Romanescu.
Merg prin întuneric spre pieptul mamei care nu mai are zile
De dat nici măcar mie. De unde nici eu iubitei de nicăieri. Mă
Simt ca un spital de urgenţă în care din secundă în secundă
Sunt aduşi îngeri pe tărgi de aur înaripat. Dau şi ridic din umeri
Ce caut eu în toate astea, numai cel care dă zile ar putea şti. Re!
Marin Ifrim


