În ziua de duminică 3 decembrie am avut o revelație. Am văzut un viitor care nu-mi aparține, dar pentru care am ”militat” în felul meu literar. M-am dus, împreună cu redactorul-șef adjunct al revistei ”Cartelul metaforelor”, Irina Mirică, la sala de sport a… Liceului Sportiv ”Iolanda Balaș Soter” din Buzău, un liceu situat în aceeași curte cu Școala Gimnazială nr. 12, acolo unde fiica mea, Florina, a învățat timp de 8 ani, iar fiul meu Emil doar patru, pentru că, din fel de fel de motive, ceilalți patru ani i-a urmat la Școala Gimnazială nr. 1. La Școala nr.12, Emil al meu avea numai note mari, era primul în clasă. Dincolo, la Școala oamenilor bogați, politici etc., Emil termina anul școlar cam pe la jumătatea listei, așa cum îmi proorocise fosta lui învățătoare. Revin la sport, la fotbal. M-am dus la acest spectacol sportiv pentru că, în echipa Școlii Sportive din Slobozia, joacă și nepotul meu Mircea Cipu din Miloșeștii Sloboziei. Mi-am văzut trecutul meu doldora de speranțe. Când eram cenaclist, acum vreo 4 decenii, nimeni nu-mi dădea nicio șansă literară. Apoi am scris mai mult decât toți foștii mei colegi la un loc. Ei erau deja profesori, ingineri etc. Eu eram un biet copil de țăran venit la oraș ca să supraviețuiască în felul în care tata credea în lumea bună, ca ză zic așa. Azi am văzut un meci între două concepții, un meci rece, clar, simplu, feroce în sensul șanselor de supraviețuire. O echipă din București, o școală particulară de fotbal, a executat o echipă de provincie antrenată de un domn profesor care și-a pierdut o duminică la Buzău, din timpul său liber. Nici nu mai țin minte scorul, e ceva peste 20 la zero! Nu gândesc negativ, însă, în mintea mea, trecută și prin socialismul științific, diferența asta astronomică mă irită. Nu intru în amănunte. M-am dus la vestiar să-mi încurajez nepotul. Cred în viitorul său inclusiv sportiv. Știu de ce. Nu banii fac lumea mai bogată. Și nici nu poți face un mare sportiv doar cu bune intenții. Aproape că am citat-o pe Irina Mirică. La muncă, dragul meu nepot, mingea la picior și mai departe. Într-o bună zi o să treci mingea printre picioarele statuii (bust) celui mai mare fotbalist român al tuturor mingiilor: Dobrin de la Pitești. El pitea mingea. Să te văd la mondiale!
Marin Ifrim, 03.12.2017






![]() |
Referinţă Bibliografică |