Regizorului Bogdan Ulmu, cu reverențe
Astă seară, la Teatrul ”George Ciprian”:
La ora când spectatorii visează sub abajururi aprinse,
Din culise iese ”Mârțoaga” lui Ciprian, Jalousie, iapa sufleurului,
Cu flăcări în nări, lăsând în negre culise toată herghelia herculeană
În rândul întâi, ca la hipodrom, dramaturgul pariază
Pe propria sa actorie, pe tot subiectul
Pe toate aplauzele amanetate unui viitor al absurdului
(doar e precursor al acestuia)
Nici un actor nu coboară din rol
Nu e timp de odihnă tocmai acum, când somnul seamănă
Din ce în ce mai mult cu ziua de mâine: se joacă până
La ultimul minut de aplauze
”Mârțoaga” a fost cândva în ieslea Arhivarului Vasiliu-Birlic
Și a multor alte suflete închiriate de rol,
Ultima dată, pe Chirică l-a bântuit, ca un mag, Mircea Diaconu
Un cal troian
Unii își trimit cititorii la Ibsen, alții, la Strindberg și Pirandello
Bine feliați de o penița mistică , vorbă scrisă o dată și bine;
Ciprian, mai mult prin spitale, între două curse de cai
Desenează crochiuri de cai verzi pe bolta cerească
Pe hipodromul tablei de șah
Dorm adânc turele, nebunii, regii și reginele, culorile și pionii
Doar caii știu să citească în somn, au învățat prima literă,
Mersul în formă de ”L”
Zăpăcind tot alfabetul pariorilor, la intrarea în ultimul tur
O poveste fără niciun cal, nici în culise, nici pe scenă ci doar
În visurile actorilor și ale spectatorilor: un cal troian
Așezat cu migală în drumul pesimiștilor lipsiți de norocul iluziei
La ambele capete ale întunericului
La plecarea spre casă, toți actorii își lasă personajele
La garderobă. De aici, fiecare – rege sau cerșetor -, întră în
Cartea în care s-a născut, la pagina sa, așteptând în liniște
Următoarea reînviere, în fața unei mulțimi aproape mistice
La plecare, fiecare actor își ia modestia de la garderobă
Și o duce în chilia sa de predicator al umanismului; Eul acela
Căreia unii i-ar mânca sufletul, numai să se tragă de șireturi cu Lear.
La plecarea spre casă, ca spre ultimul drum, o mie de cărți
Într-o singură ființă își cară cuvintele mute, carnea și oasele fâlfâind ca
O lumânare aprinsă la ambele capete ale întunericului, în culise și între
Cei patru pereți, cu podea și plafon, în enzimele unei singurătăți devorante.
Marin Ifrim
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..