Actorul Cristian Şofron susţine că e născut în Buzău. Îl cred, chiar dacă pe Wikipedia scrie că acesta s-a născut în Bucureşti, la 9 mai 1958. Ca actor, a devenit celebru prin rolul marinarului Mihu din filmul serial „Toate pânzele sus”. Are activităţi artistice încă de la vârsta de 7 ani. La 13 ani joacă în filmul „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, în regia lui Sergiu Nicolaescu. La Buzău, pe scena Teatrului „George Ciprian”, a jucat în „Ah, bacalaureatul”, o adaptare după „Fata Morgana” de D. Solomon, alături de Anca Pandrea, Ion Lucian, Radu Panamarenco şi fratele său Cosmin Şofron. Este căsătorit cu actriţa Andreea Măcelaru. La Cristian Şofron am remarcat, încă de la primele repetiţii, excepţionala mobilitate fizică, mularea extrem de elastică pe rol şi uşurinţa cu care îşi putea exprima personajul. Pe scurt, un actor profesionist în cel mai pur sens al cuvântului. Acest dialog a fost publicat în ziarul „Muntenia”,din 2-4 noiembrie 1996, la doar o jumătate de an după inaugurarea teatrului buzoian.
Marin Ifrim
Reporter: Domnule Cristian Şofron, cât de viabilă credeţi că este formula „teatru de proiect(e)?
Cristian Şofron: Teatrul de proiect este deja un lucru pe care foarte puţină lume îl înţelege. Teatru de proiect nu înseamnă teatru de lucruri minore ci, dimpotrivă, teatru cu nişte idei şi nişte propuneri viabile şi interesante. Eu cred că Buzăul este unul dintre puţinele locuri din ţară unde găsim un public care – cuvântul pare demodat – se pretează la aşa ceva, este un oraş care merită şi este în stare să susţină un astfel de proiect. Buzăul este un oraş în care eu vin de câţiva ani buni, şi înainte şi după anumite evenimente, căci puţini ştiu că eu sunt născut în acest oraş. Aşadar, acest oraş este printre puţinele oraşe unde publicul ar rezista la orice propunere repertorială. Consider, în continuare, şi cred cu toată sinceritatea că această idee, de a face un teatru în Buzău, este mai mult decât viabilă şi trebuie să ţinem cât putem cu toţii de acest lucru.
Rep.: Aţi întâlnit, ca să zic aşa, rolul vieţii dumneavoastră? În ce piese aţi vrea să jucaţi, ce roluri v-ar interesa?
Cristian Şofron : La Buzău, sau în general?
Rep.: Desigur, în general…
Cristian Şofron : E greu de spus. Din păcate, asemenea lucruri nu depind numai de actor. Sunt atâţia factori exteriori care îl direcţionează. Dar ce pot să spun eu, pentru mine Buzăul înseamnă ceva. Faptul că m-am întâlnit acum, în acest teatru, cu aceşti oameni minunaţi care încearcă să facă teatrul acesta să existe, lucru foarte complicat, cred că este foarte important. Oricând mi se va propune ceva, în ideea de a veni la Buzău şi dea face ceva pentru teatru, voi fi oricând deschis. Aştept în continuare propuneri.
Rep. : În afară de teatru, ce alte pasiuni aveţi?
Cristian Şofron: Din păcate, actorii au puţin timp liber. Sunt un om căruia îi place sportul – asta nu e o vorbă în vânt, – îmi place tenisul, un vin bun băut cu măsură, îmi plac femeile frumoase,oamenii interesanţi, deştepţi.
Rep.: Dintre actorii români, care ar fi reperele dumneavoastră?
Cristian Şofron: Da, am şi o să le spun tot timpul pentru că m-au marcat şi sper să le urmez unele criterii estetice. Nu pot să nu-l amintesc pe Amza Pellea, cu care am debutat în filmul „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”. Aveam 7-8 ani, eram foarte mic, însă acest moment mi-a direcţionat într-un fel viitorul. În acelaşi film l-am avut partener, partener e un fel de a spune, pe Octavian Cotescu, iar viaţa a vrut ca, mai târziu, să-mi fie profesor la Institutul de teatru. Drumuri care s-au legat în viaţa mea. La fel de bine nu pot să nu-l amintesc pe acest uriaş George Constantin, care a dispărut nu de foarte mult timp dintre noi, dispariţia sa fiind mult prea neobservată. Actorii sunt nişte oameni minunaţi, există însă nişte fluide care circulă sau nu între noi. Aici la Buzău a funcţionat lucrul acesta.
MARIN IFRIM
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..