Text pentru Nela și Irina. Lacrimi nepolitice.
Ce înseamnă să trăiești printre ”Îngerese”. Azi dimineață, singura mea iubită de pe planetă, mi-a spus că azi, 21 septembrie 2018, se împlinesc 27 de ani de când mi-a murit soția, Nela Ifrim (Ivașcu). Cu o zi înainte m-am întâlinit cu fratele ei. Am avut visuri ciudate. Mesaje. Irina mea e mai ”ocultă”, știe ce nu eu pot ști. E un fel de ”templieră”. Ea mi-a adus aminte prima că se împlinesc 27 de ani de când prima femeie din viața mea e în Ceruri. Eu i-am spus că e în cimitir. Nu ne înțelegem. Irina ține de partea fostei mele soții. Vine cu explicații. Așa ceva nu am mai văzut sau auzit. Am avut o ”corcodușă” acră, care, când venea în casa mea, privea tabloul fostei mele soții și îmi spunea că nu e fericită din cauza ei, că tot pe ea o iubesc. Am dat tabloul/fotografia jos. Am și eu nervi limitați. Între timp, tabloul a ajuns la/în casa fiicei mele Florina. Să veșnicească acolo. Mă port corect cu Dumnezeu, cu Irina mea de acum, cu tot ce înseamnă iubire. Eram în anii ceaușismului. Am trăit vremuri în care nu aveam voie să iubim fără aprobare de la partid. Eu, în anul 1980, am făcut greva foamei. Pentru un drept al meu. Așa m-a născut mama. Nu am făcut din chestia asta un capăt de țară. Zilele trecute m-am dus să îmi rezolv niște probleme financioase. A trebuit să scot din portofel niște chestii din alea din care rezultă că am ”penzie” (vorba lui nea Mitică Ion Dincă). Doamna de acolo, de la birou, a citit cele două hârtii, una de pensionar și una de scriitor, și m-a întrebat dacă sunt revoluționar. Vorba lui Bulă, asta îmi mai lipsea. Vorbesc serios. Îmi e jenă să spun cuiva că sunt scriitor. Îmi e rușine în retină și în grupa sangvină față de fosta mea profesoară de română. Tot am senzația că nu am ținut de spiritul ei fascinant, că am ratat ceva din ziua de mâine. Citesc cum Cioran juca fotbal cu cranii din cimitirul satului său. Nu-mi vine să cred. Tocmai Cioran! Dumnezeu există și nici măcar nu ațipește. Îl simt și în somn. Are mână de irină. Te iartă de toate. Nu există judecată de apoi, există o propovăduire clasică. Dumnezeu nu e prezent între noi. Și nici lipsă. Să nu ne jucăm cu El. Ca să vedem ce ne lipsește!
Marin Ifrim, 21.09.2018



![]() |
Referinţă Bibliografică |