Peste câteva zile se împlinesc 126 de ani de când demiurgul poeziei românești, MIHAI EMINESCU s-a urcat la ceruri pentru dumnezeirea neamului, ocazie fericită pentru mine de-al venera pe dragul meu părinte spiritual.
LUI EMINESCU
Părinte drag, Poet iubit!..
Cu Dumnezeu poţi să stai
În poarta sfântă de la Rai;
Că ai muncit şi ai tot trudit
Ca versului să-i dai mărire,
Când chipul mamei-ai făurit…
În aur fin, cuvântu-ai dăltuit
În inimi pentru nemurire…
Prin armonii seducătoare,
Şi-n ritmul muzicii cereşti,
I-ai pus arome pământeşti
Şi murmur dulce de izvoare.
În simfonii nemuritoare –
Cadenţă timpului ai dat;
Spre înălţimi le-ai ridicat
Spre glorie nepieritoare…
Luceafărul şi Luna plină.
Tu ne-ai cântat încetişor…
Îndrăgostit, cu-atâta dor –
Iubita Doină, cea divină!
Cuvinte găsit-ai pe-nţeles,
Şi-n în rime,-mperecheate,
Simplu le-ai spus pe toate,
Strai nou le-ai dat în vers.
Şi ai zburat spre infinit
Ca Pasărea Măiastră,
Grăind în limba noastră –
Cu noi te-ai contopit…
Părinte drag, poet iubit,
Oriunde-n univers vei fi;
Cu dragostre ne vei privi,
Din spațiul tău nemărginit.
MARIN VOICAN GHIOROIU


