În timpul acesta, după o noapte aproape albă, în care mai mult a stat la pândă în speranţa că el va dormi şi ea va putea căuta telefonul în rucsac, Iuliana aţipise încovrigată cu spatele la el, strângând temătoare un colţ de pătură sub bărbie. Bărbatul de lângă ea dormise liniştit, după ce încuiase toate uşile cu mare zgomot şi avertizări verbale pline de cuvinte triviale. O pândise un timp, cu ochii întredeschişi, până s-a asigurat că este destul de înfricoşată. Curând, obosit şi ameţit de coniacul pe care-l băuse până la ultimul strop, a adormit cu o mână întinsă peste şoldurile fetei, într-un gest de apropiere şi de supunere a trupului ei.
Când s-a trezit, afară se luminase deja. S-a asigurat că fata este lângă el. Convingându-se că doarme, a coborât din pat şi a ieşit afară din casă luând cu el rucsacul fetei, pe care l-a aruncat pe bancheta din spate a maşinii. S-a întors, după mai bine de o oră. A schimbat apa din lighean, a adus un prosop curat şi câteva cârpe pe care le-a aruncat neglijent pe lângă pat, alături de câteva sticle cu apă plată.
După ce a încuiat atent toate uşile, a plecat din nou. S-a întors aproape de prânz, încărcat de pachete şi pacheţele: hrană rece pe care a rânduit-o cu oarecare pricepere pe masă şi câteva sticle de coniac şi vin. Nu s-a obosit să o salute ori s-o privească pe Iuliana, mai mult simţind-o decât văzând-o că se află acolo unde o lăsase când a plecat. Ea îl privea cu multă atenţie, ferindu-şi privirea de îndată ce se întorcea cu faţa către ea. La lumina zilei îl vedea mult mai bine decât la lumina slabă a becurilor murdare din încăpere.
Era un bărbat brunet, aproape tuciuriu, nebărbierit, dar, din cauza părului de pe faţă, nu i se putea citi vârsta. De înălţime medie, chiar scund, dar bine legat, vârtos la trup, bărbatul se mişca greoi, în aparenţă, dar avea gesturi extrem de rapide în anumite momente, mai ales în mişcarea membrelor. Purta aceeaşi îmbrăcăminte în care l-a văzut seara. Nu avea o frizură anume. Începutul pronunţat de chelie era scos în evidenţă de părul negru lăsat să crească de voie, mai ales pe ceafa pe care o acoperea în întregime, până sub gulerul hainei de piele.
După ce a aruncat pe sub masă pungile din care a scos alimentele, le-a privit atent, parcă inventariindu-le, frecând-şi mâinile cu satisfacţie. Simţind că este examinat, s-a întors dintr-o singură mişcare către fată, incredibil de rapid. I-a surprins privirea cercetătoare şi a izbucnit în râs când a observat în ochii fetei cum suferinţa şi spaima i-au alungat curiozitatea într-o fracţiune de secundă, covârşind-o.
– E ora prânzului, târfuliţo. Am observat că te-ai trezit şi te-ai spălat. Hai jos, ce mai aştepţi?
– Să-mi spui ce ai de gând cu mine, a îndrăznit Iuliana. Când mă…
– Hei, gura! Iar vorbeşti în plus, f…i paştele mă-tii de târfă! … Eşti nebătută? Treci ici, la masă, că te dau cu capu’ de pereţi, imediat!
– Nu pot să mănânc, nu mă simt bine…
– Nu te simţi bine? O să te simţi acuşica. Dezbrăca-te şi dansează pentru mine! a poruncit el cu voce dură şi cu priviri pătimaşe printre gene, după care a desfăcut o sticlă de coniac şi a băut câteva înghiţituri mari.
Observând că ea a rămas nemişcată, s-a ridicat de pe scaun, s-a apropiat de pat şi a ridicat-o trăgând-o de păr. Fata şi-a pus mâinile pe faţă cu o clipă mai înainte de a primi palmele grele ale bărbatului care, după ce s-a răcorit, s-a întors la sticlă, a băut vârtos şi a ţipat la ea:
– N-ai învăţat nimic de ieri până acu, târfă? Dezechipa-rea! Sau poate că vrei să ştii cum îţi stă moartă?!
Tremurând de spaimă, de frig şi de ruşine, Iuliana a început să se dezbrace încet, spunând rugăciuni în gând. Şi-a şters lacrimile cu bluza şi a rămas goală, în picioare, lângă pat…
*
Agentul de poliţie, îmbrăcat în haine civile, a invitat-o pe Silvia în maşină şi spre marea ei surpriză, s-a prezentat cuviincios:
– Sunt agentul de poliţie Matei. Vă rog să urcaţi, doamnă. Mergem împreună şi vă rog să vă concentraţi cu atenţie la tot ce vă întreb.
I-a cerut relaţii despre şcoală şi a condus atent maşina până în faţa porţii acesteia. Aici a insistat să-i spună exact pe unde mergea fata până la prima staţie de autobuz şi de la staţie de coborâre până acasă. A condus cu viteză redusă exact pe traseul liniei de autobuze. În acest timp, a ascultat atent răspunsurile ei la întrebările referitoare la grupul de prieteni, locuri frecventate de Iuliana în timpul liber cu colegi ori singură, corespondenţi pe internet, hobbyuri şi multe altele.
Femeia a încercat să povestească cu amănunte, dar se depărta adeseori de la subiect. Îşi stăpânea cu greu lacrimile şi suspinele. Agentul de poliţie a intervenit de câteva ori pentru a o linişti şi a o ruga să se refere strict la problemele de interes operativ la care făceau trimitere întrebările formulate de el.
Discuţia a continuat acasă şi poliţistul a notat unele date în agenda sa. Apoi a aşteptat până ce femeia a căutat şi a ales doua fotografii, cele mai recente ale fetei. A notat şi cele două numere ale telefoanelor mobile şi le-a comunicat imediat la sediu. Cu această ocazie a primit dispoziţie să facă primele investigaţii, cu multă discreţie, dat fiind faptul că fata nu a ajuns încă la domiciliu. I s-a comunicat că a fost la şcoală până în jurul orei 19,00, când a plecat, după primele informaţii, spre casă.
La ora prânzului, cu puţin înainte de începerea cursurilor de după amiază, agentul Matei a contactat câteva fete şi băieţi, colegi de clasă ai Iulianei. S-a evidenţiat cu certitudine că fata a folosit autobuzul, împreună cu alte trei colege care au coborât la prima staţie. Din acest moment, despre Iuliana nimeni nu mai ştia nimic. Nimeni nu a mai văzut-o. Prin dispeceratul firmei de transport în comun, a reuşit să găsească conducătorul auto al autobuzului care circulase la orele respective pe ruta în cauză. Şoferul nu îşi amintea de fată, chiar dacă, privind fotografiile, a recunoscut-o ca fiind o pasageră obişnuită pe acest traseu. La ora aceea autobuzul fusese foarte aglomerat.
Agentul a coborât în staţia în care, teoretic, trebuia să fi coborât şi fata. A fixat câteva obiective în care se lucra seara, între staţie şi domiciliu. A început investigaţiile cu multă pricepere şi hotărâre. Nu se afla pentru prima oară într-o aşa situaţie. Avea douăzeci de ani vechime în munca de poliţie şi deprinderile practice nu întârziaseră prea mult în a se consolida.
Singura informaţie demnă de reţinut a obţinut-o de la o farmacistă care o ştia pe fată. Locuia în aceeaşi zonă. A văzut-o trecând prin faţa farmaciei, pe trotuar, singură, mergând încet. Credea şi susţinea că a aşteptat-o un bărbat, îmbrăcat în geacă neagră de piele, care s-a plimbat mai bine de o jumătate de oră prin apropiere. Farmacista susţinea şi a consemnat în declaraţie că fata şi bărbatul, a cărui faţă nu o văzuse, se cunoşteau, pentru că, în momentul în care a privit pe geam, i s-a părut că fata era îmbrăţişată de acel bărbat. A menţionat că nu era sigură, pentru că era ocupată cu clienţii. Iar când s-a uitat din nou, în timp ce primea comanda de la un alt client, contrariată ca fata niciodată nu a trecut însoţită de băieţi, nu i-a mai văzut pe cei doi. Era sigură că nici maşina staţionată lângă bordură cu vreo oră mai devreme nu mai era acolo…
*
– Tot acolo eşti? Tu crezi că aştept o oră să te văd dansând, târfa dracului? Mişcă-te! Dă din mâini şi din picioare! Dă din cur, f…i curu’ mă-tii de toantă! a ţipat bărbatul înfuriat la amărâta ce se chircise toată de frică, de ruşine şi de frig.
Ea a rămas încremenită. Chiar să fi vrut, nu ar fi reuşit să mişte un picior. Nu-şi ridica privirea îngrozită din podea. Cu un braţ încerca să-şi ascundă sânii, cu palma şi cotul, în timp ce pe celălalt îl apăsa în neştire între picioare. Strângea din dinţi ca să-şi blocheze plânsul. Observase că lui îi făcea plăcere s-o audă văicărindu-se, ţipând ori plângând. Oricum, nu mai avea vlagă să ţipe. Se simţea secătuită de putere. Singura fărâmă de voinţă era aceea care prin care reuşea să tacă. Nici să gândească nu mai putea. Tremura într-o aşteptare chinuitoare, lipsită de speranţă. Într-o aşteptare de la care nu ştia ce aşteaptă…
Cu picioarele răşchirate pe podea şi cu umerii apăsaţi pe spătarul scaunului, el o privea din ce în ce mai ameninţător. Ochii i se tulburaseră de mânie. Brusc, a zvârlit paharul în peretele din faţa sa şi s-a ridicat arţăgos în picioare. S-a apropiat de fată şi a îmbrâncit-o cu pumnul în piept aşa de tare că a aruncat-o pe pat. S-a dezbrăcat de pantaloni şi s-a aruncat peste trupul ei încercând să o posede. Nu a reuşit.
Ea stătea nemişcată, cu ochii închişi, strângând puternic picioarele, în timp ce el îi strângea sânii şi umerii cu degetele-i noduroase, muşcând lacom de unde se nemerea. Simţind că nu ajunge la o stare de erecţie normală, după ce i-a depărtat cu greu picioarele, i-a cerut furios să ţipe, să plângă, să se zbată, dar Iuliana a rămas nemişcată. Nu auzea şi nu vedea nimic. Simţea cu mare scârbă atingerea limbii lui plină de salivă puturoasă mirosind a alcool ieftin şi tutun şi era mulţumită că nu-i atinge şi faţa. Nici în timpul nopţii nu-i atinsese gura decât cu palmele, când o lovea înverşunat. Strângea maxilarele şi se întreba când vor ceda tâmplele la presiunea sângelui pe care-l simţea cum pulsează puternic în toate venele.
Neputincios, înfuriat că bărbăţia nu-i era stimulată precum era obişnuit, s-a hotărât să renunţe, nu înainte de a o lovi şi a o înjura printre dinţi. A coborât apoi din pat şi s-a îmbrăcat în timp ce-i vorbea batjocoritor:
– Nu eşti bună de nimic, ori nu vrei să fii, târfuliţo! Nici vaca nu stă ca tine, toanta dracu’! Dar te învăţ eu carte până la urmă. O să joci după cum îţi cânt eu, ai auzit? Aşa se învaţă omul, lucrând, nu citind! Ia ceva pe tine şi treci să mănânci, până nu mă supăr iar!
După ultimele cuvinte, rostite cu o uşoară tentă de omenie, s-a plimbat prin cameră măsurând-o de câteva ori de la un perete la altul, fără să o privească pe fată cum se îmbracă încet, tremurând şi suspinând înfundat. Părea mai liniştit după mişcarea asta. S-a aşezat greoi la masă, a sorbit câteva înghiţituri din sticla de coniac şi a întors capul după fata care stătea temătoare, gata îmbrăcată, pe marginea patului, cu mâinile împreunate pe genunchi şi capul plecat.
– Hai, vino la masă! Nu trebuie să te temi de mine… Nu-ţi fac nimic rău dacă mă asculţi. Îţi promit c-o să-ţi fie bine. Hai!
Încet, încet, covârşită de teamă şi silă, dar învinsă de foame, Iuliana s-a ridicat şi a venit. S-a aşezat pe marginea scaunului. A mâncat câte ceva. Nu s-a atins de băutură. Nu obişnuia, dar nici nu dorea să-i facă bărbatului pe plac. Mânca încet, cu înghiţituri mari, forţate, gândindu-se la părinţi şi la îngrijorarea provocată de lipsa ei, la ceea ce ar putea face ei pentru a o găsi.
Era disperată, înfricoşată şi umilită.
În toţi anii de liceu avusese atâtea propuneri şi nu cedase deşi, unele din ele, erau tentante cu adevărat. Chiar se îndrăgostise de doi băieţi care, întâmplător, aveau şi situaţii materiale foarte bune. Hotărâtă să-şi clădească un viitor după dorinţa ei, s-a desprins din vârtejul jocului iubirii şi a rămas lucidă. Dorea să fie fericită. Iar fericirea pe care o întrezărea atât de aproape şi uşor de realizat se baza, printre altele, pe fecioria ei la începutul căsniciei.
Dorea să aparţină numai bărbatului pe care urma să-l aleagă ca soţ pentru toată viaţa. Visa ca în fiecare dimineaţă să se trezească în braţele lui drăgăstoase, sub săruturile lui pline de dorinţă şi sub mângâierea primelor raze de soare venite să le lumineze chipurile fericite. Era în ea sămânţa fericirii şi de la o vreme o simţea că începe să încolţească puternic. Iar acum, realiza năucită că tot zborul spre un viitor frumos, spre fericirea visată, se rupsese cu brutalitate, pe neaşteptate.
Acum, după cele întâmplate, se gândea doar la viaţă. Nu şi la felul în care va decurge viitorul ei. Ideea familiei la care visase, era deja îngropată. Era conştientă că toate visele s-au năruit şi nu va fi posibil vreodată să reînvie. Spera. Şi cu multă încredere se ruga în gând, între două îmbucături forţate: „Doamne, Dumnezeule, dacă aşa-i scris în cartea vieţii mele, ajută-mă să suport şi să scap de aici! Că eu nu ţi-am greşit Ţie, Doamne! Nici părinţilor nu am greşit… Ale cui păcate, le plătesc eu? Doamne, iartă-mă şi apără-mă!”. Dorea, din toată fiinţa ei, să trăiască. Să scape cu viaţă. Să-şi revadă părinţii şi să-i îmbrăţişeze. Şi toate speranţele ei se rezumau doar la telefonul din rucsac.
Atâta doar că nu a găsit rucsacul când s-a trezit în dimineaţa în aceea. A iscodit cu priviri furişe prin toate cotloanele camerei şi pe sub pat. Nu a dat de el şi era tare îngrijorată. Ca să nu dea de bănuit, nu l-a întrebat pe el şi îşi muncea capul să găsească un motiv plauzibil pentru a-l cere. Nu a mai fost nevoie.
După ce au mâncat, bărbatul i-a dat poruncă să facă ordine în cameră. O privea din ce în ce mai lacom, în timp ce ea trebăluia şi el sorbea din pahar. Nici nu terminase Iuliana să întindă faţa de masă, că el s-a ridicat încet, fără ca ea să-l vadă, s-a apropiat rapid, printr-un salt, a luat-o în braţe pe dinapoia ei şi a început sa o sărute pe ceafă şi să-i muşte umerii, în timp ce mâinile-i frământa sânii cu putere. După câteva secunde, s-a năpustit cu o ploaie de pumni şi înjurături asupra fetei, care a încercat să se opună, să scape din strânsoarea bestiei dezlănţuite.
A rupt bluza de pe ea, i-a tras pantalonii şi a muşcat-o dureros de şolduri şi fese. Apoi, a îndoit-o din mijloc cu o lovitură, trântind-o şi ţintuind-o cu pieptul pe masă. Pe masa pe care mâncase şi care acum era doar un suport banal pentru ca el să-şi satisfacă instinctele, batjocorind-o pe fata ce îşi privea plină de neputinţă lacrimile fierbinţi ce inundau faţa de masă mototolită în mâinile-i chircite de durere şi scârbă…
*
La ordinul comisarului Grosu, care studiase atent tot materialul prezentat de agentul Matei, după orele 16,00 poliţiştii încercau să facă un portret robot al individului. Aveau, în principal, relatărilor farmacistei referitoare la bărbatul care ar fi îmbrăţişat-o pe fata dispărută în jurul orelor 20,00 ale zilei trecute. Au luat în considerare şi puţinele detalii ale unor copii ce loviseră cu mingea sau atinseseră cu mâna de câteva ori maşina de culoare albastră ce staţionase în acea zonă în ultimele două-trei seri. Un bărbat în jur de treizeci de ani, îmbrăcat în blugi de culoare gri şi geacă din piele de culoare neagră, i-a pus pe fugă cu câteva ameninţări şi înjurături.
Atâta doar că, în toată zona, nimeni nu putea da detalii despre persoana înfăţişată de acest portret robot. Nici despre maşina în cauză nu se obţinuseră date în plus. Doar un locatar pensionar a afirmat că maşina nu era de producţie românească. Tot el susţinea că nu a fost parcată în vecinătatea blocului decât în ultimele două-trei zile, spre seară. Din nefericire, nu s-a uitat niciodată la numărul de înmatriculare şi nu-l văzuse pe conducătorul auto pentru a-l putea descrie.
Din discuţiile purtate cu colegi de şcoală şi câţiva vecini, poliţiştii au început să formuleze ipoteze în baza cărora să obţină un cerc de bănuiţi. Greu de realizat în condiţiile în care fata era apreciată pozitiv peste tot. Nu se afla în relaţii care să pună semne de întrebare cu niciun coleg, profesor ori bărbat din cartier. Nu fusese amestecată în vreo intrigă ori ceartă cu colege şi vecine care să-i devină ulterior duşmance.
Investigaţiile au fost extinse astfel încât să cuprindă toate persoanele la care Iuliana a fost prezentă cu ocazia unor zile aniversare ori au însoţit-o la discotecă sau în alte locuri publice. Erau puţine astfel de situaţii, dar se impunea să li se dea atenţia cuvenită. Nu existau argumente care să indice pe cineva că ar fi fost motivat să-i facă fetei vreun rău. În plus, printre aceste persoane, nu figurau posesori ai unui autoturism de culoare albastră ori care să fie de provenienţă străină. Încă se mergea pe o posibilă legătură între bărbatul în cauză şi autoturism. Până seara, târziu, s-au centralizat şi studiat toate datele obţinute. Niciun pas înainte.
În această situaţie, comisarul Grosu a hotărât să raporteze cazul la Inspectoratul de Poliţie al Municipiului Bucureşti şi să înainteze rezultatul investigaţiilor efectuate până în acel moment. Urmare acestui demers, fata şi presupusul autor al răpirii au fost daţi în urmărire generală. Copii ale fotografiilor ei şi portretului robot al individului în cauză au fost transmise la toate secţiile de poliţie ale Capitalei, la Inspectoratele de Poliţie Judeţene şi la Poliţia de Frontieră.
Dispeceratele au fost alertate. De asemenea, Poliţia Comunitară. Secţiile de Poliţie ale Capitalei şi Posturile de Poliţie Comunale din judeţele limitrofe Bucureştiului au primit de îndată primele date obţinute prin investigaţii, portretul-robot şi fotografiile Iulianei. În limita dotării tehnice şi a personalului de serviciu, au fost organizate patrule auto pe toate drumurile naţionale şi judeţene din judeţul Ilfov şi cele învecinate.
Până dimineaţă, nimic nou în legătură cu dispariţia fetei. Nicio sesizare şi nicio informaţie. Totul părea blocat din lipsa oricăror urme şi informaţii.
*
După ce a încuiat uşa şi a avertizat-o să nu se mişte din pat dacă ţine la viaţă, omul s-a întins, răpus de oboseală şi alcool. A dormit până seara. Ea a rămas chircită de spaimă şi scârbă lângă el, la perete, sorbindu-şi lacrimile ce-i brăzdau obrajii. Abia dacă o lăsase să se spele şi nu avea curaj să coboare nici să-şi astâmpere setea ce-i uscase cerul gurii.
Strângea păturile de lână până sub bărbie şi nu reuşea să-şi oprească tremurul. Se simţea sfârşită şi frigul accentua starea de rău ce o cuprinsese. Nu i-a permis să se îmbrace şi i-a aruncat pantalonii şi bluza în camera de alături.
Vremea se răcise brusc şi se mohorâse faţă de ziua precedentă. Umezeala de afară pătrunsese în cameră, chiar dacă aceasta fusese permanent închisă. Când soarele trecuse spre asfinţit, el s-a trezit. A tras-o lângă el şi a început să o mângâie pe trup, pe picioare, pe sâni, fără să o brutalizeze. Era întâia oară când proceda într-o manieră domestică. Dar, pentru că nu a reuşit actul sexual pe care-l pregătea, s-a înfuriat şi a bătut-o, condamnând-o că nu încearcă sa-l iubească. După ce s-a calmat, i-a vorbit cu hotărâre în glas, fixând-o cu o privire rece şi batjocoritoare:
– Îmbracă-te şi fă ordine în cameră. Plecăm. Te duc la mine acasă, târfuliţo. Ai scos o vorbă, te-am terminat! Ai înţeles?
Şi, pentru că fata nu ridica ochii către el şi decât suspina, a tras-o de păr şi a ţipat la ea:
– Ai înţeles, târfă?
Iuliana a reuşit să mişte capul în semn de aprobare şi un „da” scăpat cu durere s-a auzit înăbuşit printre suspine. S-a îmbrăcat încordată, cu gândul la o posibilă scăpare din infernul în care s-a trezit pe nepusă masă, a făcut patul, a pus oarece orânduială în puţinele lucruri din încăpere şi a apucat ligheanul cu apă murdară şi resturi de tot felul, hotărâtă să-l ducă afară.
– Nu! Nu face glume cu mine că te plesnesc rău de tot, a ţipat el cu răutate şi a scos ligheanul afară, după ce, din cadrul uşii, a avertizat-o să nu treacă pragul fără aprobarea lui.
Rămasă singură, Iuliana căuta înfrigurată un cuţit ori altă unealtă pentru a-si împlini gândul ce-i venise cât zăcuse în pat. Nu a găsit nimic care să-i fie de folos. În cutia mesei erau doar câteva linguri de lemn. Nimic metalic în toată încăperea.
Nici rucsacul ei, în care avea speranţa împlinirii celui de al doilea plan, nu era de găsit…
Când toată aşezarea era cuprinsă de întuneric, bărbatul a tras-o de mână şi a târât-o în maşină, avertizând-o să stea întinsă pe canapeaua din spate şi să nu privească pe geam. A condus atent pe panta abruptă, cu viteză redusă şi fără să aprindă luminile, până a ieşit din curte şi a oprit imediat.
După ce a închis porţile, a demarat în forţă, fără ca Iuliana să îşi dea seama în ce direcţie se îndreaptă. A realizat doar ca nu traversează o localitate şi că se întâlnesc destul de des cu maşini de tot felul, după zgomotul motoarelor şi lumina farurilor.
Când s-a întins pe canapea, a simţit rucsacul aruncat cândva acolo şi l-a mângâiat plină de speranţă, rugându-se Domnului să aibă posibilitatea de a găsi telefonul şi de a-l folosi. Nu avea curaj să umble în el. Ochii omului de la volan se opreau adeseori asupra ei prin oglinda retrovizoare. Mai mult simţea acea privire răutăcioasă, decât o vedea din poziţia în care se afla.
După mai puţin de o jumătate de oră, bărbatul a încetinit mersul maşinii şi a avertizat-o scurt, cu aceeaşi voce dură pe care fata nu avea cum s-o uite:
– Coborâm imediat, târfuliţo. Atenţie! Nu ai voie să vorbeşti decât dacă te întreb eu ceva. Altfel, ştii ce te aşteaptă. Faci exact ce-ţi spun eu.
A oprit maşina. A coborât şi a deschis poarta mare a unei curţi în care abia se zărea o casă la aproape 30-40 de paşi departe de gard, privind aproape tot timpul către maşină. Doi câini mari, corciţi, ieşiseră în întâmpinare şi săreau voioşi pe bărbatul care încerca să-i îndepărteze fără să fie impresionat de bucuria lor. A băgat maşina în curte, a coborât să închidă porţile şi a revenit parcă mai bine dispus.
– Hai! Jos, târfuliţo! Nu uita ce ţi-am spus. Câinii ăştia sunt cam flămânzi. Să nu spui că nu te-am avertizat!
Şi, parcă înţelegând vorbele stăpânului, când fata era cu un picior pe pământ şi cu altul în maşină, câinii s-au şi repezit spre ea. Râzând, el i-a îndepărtat cu greu, vorbindu-le şi mângâindu-i cu mândrie şi cu uşoară urmă de duioşie, timp în care o femeie între două vârste, destul de modest îmbrăcată, se apropia de maşină.
– Ia-i de aici până intrăm în casă şi să vii să-ţi vorbesc, i s-a adresat bărbatul, fără să o salute, după care a deschis portiera şi s-a răstit la fată:
– Aştepţi să te iau de mână, toanto? Hai mai repede!
Iuliana a coborât, după ce a mai stat un moment pentru a se hotărî dacă să ia ori nu rucsacul cu ea. A întins mâna în ultima clipă şi l-a apucat strâns, târându-l peste pragul portierei. Atâta doar că a văzut şi el. I l-a smuls din mână şi l-a aruncat în maşină.
– Eşti nebună sau crezi că te afli în concediu, toanta dracului? Ce faci cu el?
– Am, am…, am acolo caietele de…, de şcoală…
– Lasă-le dracului de caiete! Ce ai de învăţat, înveţi cu mine. Meseriaşă te fac, să mă ţii minte şi să-mi mulţumeşti…
Casa era mai mare decât cea în care au fost cu o noapte înainte şi, parcă, mai curată, cu mai mult mobilier. Iuliana nu îşi dădea seama câte camere are. Nici nu o interesa. A descoperit, de cum a intrat, că mirosul de mucegai persista şi aici.
Ea nu era cu gândul decât la rucsac. Regreta dureros de mult că nu a putut să-l ia, dar o nouă speranţă, legată de femeia pe care o văzuse în curte, se născuse şi parcă-i dădea curaj. Pentru puţin timp doar, pentru că, ascultând la uşă, a auzit câteva frânturi din dialogul de pe hol. Femeia primea instrucţiuni cu privire la nişte cumpărături. A înţeles că este vorba de mâncare şi băutură pentru mai multe persoane. Deci, femeia trebuia să plece, nu rămânea acolo. În plus, părea foarte supusă bărbatului, după felul în care vorbea. Despre fată nu s-a zis nimic.
– Vino să-ţi arăt baia! i s-a adresat el din pragul uşii. Este ultima încăpere pe partea asta. Dacă greşeşti uşa, ai grijă că ieşi în curte. Câinii sunt cam înfometaţi. Dacă-i preferi, treaba ta…! Nu am apă în bazin. Mâine, o să-l umplu eu. Foloseşti apa din cadă. Iei cu găleţica asta sau cu ligheanul cela de colo.
Încăperea era simplă, chiar dacă era mai mare ca cea de la bloc, cu o chiuvetă şi oglindă la două palme mai sus de ea, cadă de fontă şi WC cu bazinul pe partea din spatele scaunului. Ciment pe jos şi două rânduri de faianţă la chiuvetă. Câteva suluri de hârtie igienică ieftină erau aliniate pe un stativ din lemn de lângă chiuveta pe care zăceau ustensile de bărbierit şi un săpun.
– Treci şi te spală. Ai zece minute la dispoziţie.
Când a revenit în cameră, bărbatul i-a arătat masa pe care se găseau ceva merinde şi a îndemnat-o să mănânce. El era deja cu o sticlă de coniac în mână şi a tot degustat-o în timp ce Iuliana înghiţea greu câteva bucăţele de brânză şi puţină pâine.
– Dacă nu mai mănânci, strânge masa, i-a vorbit el răstit şi a dat pe gât ultimele picături de pe fundul sticlei.
Apoi, întocmai ca în noaptea precedentă, privind-o cum face ordine, bărbatul s-a ridicat încet, pe nesimţite, a cuprins-o pe la spate în braţe şi a început să o dezbrace cu brutalitate. De data asta a aruncat-o pe pat şi a frământat-o în acelaşi fel până când s-a simţit satisfăcut ori, mai degrabă, obosit.
Iuliana nu mai avea putere să riposteze la nimic. A încercat să se opună la început şi l-a lovit cu fărâma de forţă ce-o mai avea, dar a obosit curând. Norocul ei, pentru că bărbatul nu a mai avut motive să o lovească şi de data aceasta. Atât cât s-a mişcat femeia de sub el, zbătându-se pentru a scăpa, a fost suficient să aibă erecţie şi să finalizeze actul sexual.
– Vezi că pricepi repede, târfuliţo? Dacă eşti cuminte, mâine te voi învăţa primele lecţii. Am o mare surpriză pentru tine. Acu…, gata! Treci la culcare şi ai grijă ce faci…!
Dimineaţa a fost trezită de lătratul câinilor, după un somn chinuit început în lacrimi şi suspine înfundate, când cocoşii cântaseră de miezul nopţii. Era singură în cameră.
A îndrăznit să se apropie de fereastră. Se vedea maşina trasă în faţa casei şi i-a citit numărul de înmatriculare până l-a memorat. Mai departe, gardul cu poarta străjuită de doi copaci înalţi. La poartă lătrau câinii pe care stăpânul lor încerca să-i îndepărteze. Era cu cineva de vorbă. A luat în braţe câteva pachete, a închis poarta şi s-a îndreptat către casă. Când a intrat în cameră, ea era în pat, ca şi când nu s-ar fi trezit din somn.
– Hei, târfă! Gata, cu somnul! Treci să faci o cafea amară pentru băiatu’!
A lăsat-o mai întâi la baie, după care a dus-o în bucătărie şi i-a arătat tot ce este acolo. Vase, tacâmuri şi alimente. Un aragaz murdar de grăsime, cu două ochiuri, o masă acoperită cu ceva de material plastic şi trei scaune tip taburet, o chiuvetă şi un dulap de bucătărie de pe timpuri apuse, întregeau decorul.
După ce a mâncat cu mare poftă şi zgomot şi a băut cafeaua, fără să-i pese că ea abia a înghiţit câte ceva în silă, i-a vorbit cu satisfacţie, sfătos şi poruncitor:
– Pe seară avem musafiri. Vin trei prieteni buni pe la mine. Cu ce este aici şi cu ce mai primesc, faci mâncare pentru toţi. Să vezi ce noapte de petrecere întindem! Să te faci frumoasă, târfuliţo. Spălată, rimelată, rujată, că altfel…, draci mănânci şi nu te saturi!
– Eu…, eu nu am…
– Să ai! Este apă la baie şi săpun. N-ai ruj?
– Nu am…, dar, dar am ceva. În rucsac… Şi cremă am…
– Bine, o să ţi-l aduc. Să-mi spui ce-ţi mai trebuie şi-ţi cumpăr eu, a încheiat el discuţia cu vădită mulţumire în privire şi voce.
A ieşit din bucătărie şi s-a întors repede cu rucsacul, pe care l-a aruncat pe pat. Iuliana a întins înfrigurată mâinile să-l ia şi simţea cum inima-i zvâcneşte cu putere de bucurie, emoţie, speranţă şi teamă.
– Ce te grăbeşti aşa, târfă? Avem timp, a zis el şi s-a ridicat pentru a-i smulge rucsacul din mâini. L-a întors cu faţa în jos şi l-a scuturat până ce toate lucrurile au căzut. Când a luat primul caiet şi l-a aruncat scârbit pe masă, s-a auzit lătratul câinilor asmuţiţi şi bătăi puternice în poarta de lemn. S-a ridicat şi s-a uitat pe fereastră.
– Ce paştele mă-sii vrea şi prostu’ ăsta acuma, băi?!
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..