Aș vrea să scriu în fiecare zi, în toate secundele mele libere pe care dacă nu le-aș avea mi le-aș crea, despre o muză dragă, despre o muză frumoasă, despre o muză contopită cu umbra lunii în părul blond al căreia să-mi ascund ochii și fruntea și obrazul și gura… și să lunecăm eu și ea pe ovalul
cerului, absorbiți într-o lume ideală pe care eu aș privi-o, înțelege-o și simți-o dintr-o exterioritate himerică în care m-aș exila ca un răstignit pe o iubire ca pe o cruce.
Dar, Doamne, peste mine însumi mă răstignesc, pentru că nu am lemn de două cruci, căci eu și la răstignire sunt sărac…! Nici măcar două lemne nu se găsesc pentru mine, așa că soarta ne-a pus unul peste altul pe mine și duhul meu…! Trist și decadent: bate vântul schimbării asupra sentimentelor lumii contemporane în care iubirea-i morișcă de vânt…!
Însă eu continui să lupt ca și murind să nu cred în sfârșitul dramatic al iubirii, ca și cum ea m-ar izgoni disperată să-și regăsească libertatea; eu continui să cred că și murind voi veghea ca în ce mă privește, ceea ce este pur uman să nu aibă preț, să nu se dea pe datorie, să nu se împrumute ca și cum cu ochiul dracului ai putea corupe inima Lui Dumnezeu…! Și-atunci, am ales să scriu preponderent despre oameni cumsecade, neașteptându-mă să mi se restituie ceea ce investesc: încrederea…! Scriu despre pe cine admir, nu despre cine mă prețuiește! Eu nu recunosc omenescul în absoluta ei stare de reprezentare activă, eu îl disting și în umbra unei tăceri timide și în travaliul dorit, neobositor, al unui gând, în locul unde a fost, în locul unde a venit, dar și în locul unde pleacă…, locurile acestea toate fiind și ale mele dacă sunt ale iubirii; la bucurie și la destrămarea bucuriei, la bine și la pulverizarea binelui, dacă întunericul și lumina unei stări sufletești de moment sunt potecile iubirii, eu sunt fântâna de la răscruci ce-adună izvorul…! Și atunci, despre cine să scriu, dacă nu despre oameni frumoși pentru mine și admirați de către mine, cei oglindiți în ochiul limpede al izvorului acestuia, căci ei plătesc cel mai scump și cel mai răscumpărător iubirea trasabilă în osteneala scrisului?!
Urâtul se reconstituie în cuvânt din întunericul brut, dar frumosul din miez de soare…! De aceea, la cine-ți înfioară inima trebuie să te gândești coborându-ți din lumina privirii și din gând o catifea ce ți-o acoperă. Altminteri transmiți impresii efemere, nu sentimente statornice. Rândunelele din cuiburile deteriorate zboară…! Cuibul rămâne gol, rândunelelor li se pierde urma. Întocmai e și traseul cuvintelor false de iubire. De aceea, să scrii despre oameni pe care-i respecți și admiri trebuie s-o faci izbind cuvântul de o stâncă din care să țâșnească un izvor. Iată de ce mă întreb dacă ar fi fost inspirat un artist de acum peste șapte sute de ani, din Renaștere, să plăsmuiască plastic, genial și nu mai puțin fidel pe frumoasa artistă Marina Florea – până aici numai eu am știut că rotunjeam și dădeam vibrația inimii mele cuvintelor de mai sus nu pentru mine, ci pentru dumneavoastră cititorule, ca să vă amintesc de o artistă, seducător de frumoasă artistă, minunat de frumos glăsuitoare de melodii splendide?!
În Renaștere, artiștii erau deserviți de modele frumoase, grațioase în expunere înscenată, ce-acum s-ar identifica în ceea ce cunoaștem ca fiind publicitate. Și ei surprindeau un surâs enigmatic, o fulgerare incendiară de privire, o corporalitate emoțională, o înveșmântare luxoasă, cochetă, într-o făptură ce poza profesional… Dar vorbim noi acum despre așa ceva?! Să fi fost atunci în constelația de genii ai irepetabilei culturi și arte universale artiști care să captureze pe aripa creației bunătatea inimii, știința și harul redării sensibile a muzicii, căldura omeniei, sclipirea dăruirii artistice responsabile în rigoarea jurământului subscris al respectului și pasiunii de a înfrumuseța viața sufletească a publicului…, să reliefeze portretul contemporan cu noi al unei artiste frumoase de reperat frumusețea umană, admirabile de redat obiectivitate admirației, generoase de prelungit în necuprinsul generozității tot ce depinde de binele pentru oameni din perspectiva de 
cuprindere a artelor spectacolului muzical, dăruitoare de curaj și speranță încolțite-n grija personală și atenția la starea de zi cu zi a fiecăruia din rândurile spectatorilor, auditorilor, vizionatorilor săi, de conectat fără întrerupător la sursa de lumină a sufletului? – redau astfel, cu întreg adevărul din cuvânt, chipul artistei Marina Florea…!
Nu este sigur că ar fi putut acestea geniile autentice ale Renașterii și nici că rarii artiști cu scânteie genială și originalitate de valoare de azi ar putea. De ce?
Pentru că nu coexistă cu actul creației unei capodopere condiția ca pictorul să iubească modelele.
Eu pot…! De ce?! Pentru că eu o iubesc și spun că o iubesc pe Marina Florea…! Dar nu creând vreo operă care să sustragă atenția de la grațiile artei universale statuare ori de pe simeze…, eu pot doar lua câte o fărâmă de miez din inima mea, câte un ecou de vibrații din sufletul meu, niște cuvinte din gândul meu, din ochii mei lumină, din brațele mele niște flori, de pe fruntea mea niște gânduri, din obrajii mei niște îmbujorări, din tot ce sunt eu, și din tot ce nu se vede că sunt, emoțiile mele, iar cu toate acestea, eu pot zugrăvi pe artista Marina Florea…!
Dacă ieri, din imensitatea și eternitatea armoniei am luat cu sufletul un soare, o floare și un foc al îmbrățișării brațelor mele loiale prieteniei netrădate niciodată pe crugul vieții, ca să le aștern în umbra admirației mele pentru draga artistă Stela 
Enache, fiind atunci, (pe 24 ianuarie) ziua sa aniversară, azi, soarele acelorași sentimente, floarea ochilor mei, tandrețea îmbrățișărilor loiale prieteniei netrădate niciodată pe crugul vieții sunt rămase tot în locul lor în lumina sufletului lor din răsunetul sufletului meu, ca să vibreze de drag și pentru artista Marina Florea. Azi (pe 25 ianuarie) este ziua sa aniversară. Două zile, două sărbători, două iubiri, iar inima singură le cuprinde cu emoții deoarece pentru aceasta făgașul ei se prelungește până la soare.
Eu și murind nu voi crede în stingerea necuprinsei admirații pentru Marina…! Ceea ce îmi doresc cel mai mult este să o revăd necontenit, la fel de des ca în gând, pe scenă și la tv, căci aceasta înseamnă consultarea buletinului meteo: ziua în care o revăd va fi cu soare…! O primesc în suflet pe Marina precum pe o zi cu soare și cred că revăzând-o mă zărește și pe mine soarele…!
(Aurel V. ZGHERAN)
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..