Mi dor de-o mască mai anosta
Care în sinceritate nu costă,
Chiar de ieftină fiind doar a ta,
Dar, nu trebuie să mimezi asta!
Ca de fiind de la vreo casta,
Ori de chiar ar fi a altuia,
Doar pe ascuns o poți mima..
Mi-e tare dor de masca mea,
Chiar de ar fi una peste alta,
Că poate uneori le mai încurc,
Dar deseori caut tare sa le descurc
Să le am echilibrate, pacifiste,
Să-mi ofere încredere, să nu fie triste
Anoste fiind sa le pot recunoaște,
Cele străine să le arunc pe coaste
Mi tare dor de șingura me mască
Chiar daca uneori mai și cască,
Involuntar chiar și pe me mă minte,
Dar, in introspecție o învăț cuminte,
Atentă, respectuoasă, inimoasă,
Mai ales cu propria-mi persoana,
Că atunci când o scot la iarbă
Să mai poată respecta și p’altii
Să fim -măștile singulare ca fratii
Valerian MIHOC


