***

Dacă luna va fi nouă

N-o vedem, c-afară plouă.

Când va fi cerul senin

Cu ea o să ne-mplinim.

Raza va cădea-n zăpadă

Ochi frumos, iarna să vadă

Cum sticlește în lumină

Dragostea ce va să vină

Iar si iar, când albul cade

Până luna va să scalde

O poveste princiară

Într-o iarnă dată iară.

Dacă luna va fi nouă

O simțim în noi când plouă.

Si când luna va fi mare

Iarna noastră-i sărbătoare.

***

Nu-s prea mecanic

să repar anotimpurile,

dar îmi dau seama

când huruie ploaia

pe acoperișul zilei,

când noroiul ține morțiș

să lase pași în amintire pe jos.

Mici lacuri în fiecare pas,

mări mici în care se scaldă distanțe.

Și nu-s nici prea muzician,

să pot compune simfonii interzise,

pe un portativ al tăcerii de toamnă.

Mor zilele!

Și-n trupul cald al amintirii

mă regăsesc într-un căutător de iluzii.

Nu prea sunt săpător de umbre,

dar din omăt curat adun oameni în palme.

Oare sunt constructor?

***

Într-o zi, când va fi iarnă,

O să-mi fie dor de tine.

Cerul va voi să cearnă,

Iar zapada ta de bine.

Un fulg cald, căzut pe buze,

Singur mă va bucura,

Sufletul cuprins de muze

Către tine va zbura.

Și-n povestea albă nouă

Dansul iernii vom dansa

Numai noi, în iarna nouă

Singuri ne vom balansa

Precum frunzele pe stradă

Cum si ierburile vechi,

Intr-o zi, o iarnă dragă

Ne va aduna-n perechi.

***

Se-ndoaie aerul pe-afară
Și frigul iar se cuibărește
În partea inimii de seară
Alt anotimp ne povestește
Despre omăt și cai în hamuri
La săniile de pe stradă
De sus cad raze printre fumuri
Când luna stă să ne mai vadă
Cum se adună-n val de iarnă
Atâta așteptare albă
A câta noapte vrea să cearnă
Sub luna cu lumina slabă?
Ne urmărește anotimpul
În alb să ne mai mistuiască
Se-ndoaie-n minte singur timpul
Când iarna vrea să mai iubească.

MIHAELA GUDANĂ

by

Referinţă Bibliografică

MIHAELA GUDANĂ: HIBERNALE/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 noiembrie 2022