Aplecaţi cu interes, cercetare şi luare aminte asupra “iluministului şi enciclopedicului” cărturar moldovean, Gheorghe Asachi, numeroşii săi exegeţi, mai vechi şi mai noi, conchid “la unison” că: “nu există vreun domeniu al culturii, artei şi tehnicii ieşene şi româneşti care să nu-i revendice, ca iniţiator, numele lui!”

Gheorghe Asachi s-a născut la 1 martie 1788, în nordul Moldovei, la Herţa (Ucraina), în familia preotului Lazăr şi Elena Asachi(Asachievici). La 8 ani, urmându-şi familia la Lwov, se instruieşte în limba polonă, latină şi germană şi, apoi, urmează cursurille facultăţii de Filozofie a Universităţii din localitate, studiind : logica, matematica, istoria, fizica- metafizica şi etica, urmând aici şi un curs special de arhitectură. În 1805, familia se mută la Iaşi, de unde, în scurtă vreme, pleacă la Viena spre a studia astronomia, matematica superioară şi…pictura. Mai departe, în 1808, pleacă în “Cetatea Eternă” a Romei pentru a-şi completa studiile clasice de literatura Renaşterii şi cea italiană, cum şi pictura, sculptura şi arheologia.  La 24 de ani, în 1812, revine la Iaşi, cu studiile sale complete, de vastă cultură, animat de dorinţa însufleţitoare de a-şi asuma rolul de “restaurator” al Moldovei,  după cum consemnează Gheorghe Gabriel Cărăbuş, în eseul său: Gheorghe Asachi- un separatist “avant la lettre”.  Stăpân ca nimeni altul pe cunoaşterea multor limbi: polona, rusa, latina, germana, italiana, franceza şi engleza, este numit “referendar” la Departamentul Afacerilor Externe. Imediat după această “investitură”, luând contact nemijlocit cu situaţia social-politică de atunci a Moldovei, dezbinată şi aservită Imperiului Otoman, coboară din sfera iluziei “visatului regat al întregii Dacii” la realitatea crudă a “luptei pentru afirmarea naţională a românilor”.

De aici încolo, de numele lui Gheorghe Asachi sunt legate nemijlocit fapte şi strădanii înfăptuitoare pentru istoria, cultura, ştiinţa şi tehnica românească, dintre care subliniem:

– 15 noiembrie 1813 – înfiinţează prima “şcoliţă” de ingineri hotarnici în limba română, ce constituie primul nucleu al învăţământului tehnic superior din Principatul Moldovei.

– 27 decembrie 1816 – prima reprezentaţie teatrală în limba română cu piesa pastorală “Mirtil şi Hloe”, a cărei traducere, adaptare şi interpretare a făcut-o în întregime.

–  28 martie 1828 – înfiinţează la Trei Ierarhi  Şcoala Vasiliană, care poate fi considerat actul de înfiinţare a învăţământului superior în Moldova.

–  la 1 iunie 1829 – editeză primul număr al Albinei româneşti. “gazetă politico- culturală”, marcând “momentul de început al presei scrise în limba română”. Apreciind, la vremea sa, acest unic moment, Eugen Lovinescu avea să declare autorizat că “Albina românească” a fost “întâia trăsură de unire în limba patriei a Moldovei cu restul omenirei”.

–  în 1832 – înfiinţează la “Institutul Albinei” prima tipo- litografie din Moldova.

–  16 iunie 1835, stăruind pe lângă domnitorul Mihail Sturza, avea să fie înfiinţată Academia Mihăileană (“matcă” a viitoarei Universităţi “A.I.Cuza”, prima din România!), la care Asachi a fost “membru fondator” şi profesor de pictură şi arhitectură.

– 15 noiembrie 1837, la Iaşi, înfiinţează şi primul Conservator filarmonic-dramatic din Moldova, cu scopul expres de “a învăţa pe elevi muzica vocală şi declamaţia” în limba română.

În domeniul literar, scrie poezii, abordând toate speciile cunoscute: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditaţii, balade, versifică legendele istorice: Dochia şi Traian, Ştefan cel Mare înaintea Cetăţii Neamţului, scrie nuvele istorice: Dragoş, Petru Rareş, Rucsandra Doamna, din care s-a inspirat şi C. Negruzzi, scrie piese de teatru: drama Petru Rareş, Ţiganii.

 În domeniul artelor, desenează şi litografiază stampe din istoria Moldovei, pictează cu talent tablouri în ulei, în special, portrete, crează şi execută lucrarea monumentală “Obieliscul cu lei”(1834-1841), cunoscută şi sub denumirea de Monumentul Regulamentului Organic, amplasată în centrul parcului Copou, întocmeşte planurile statuii ecvestre a lui Ştefan cel Mare (1856), ce vor servi, ulterior, sculptorului francez, Em. Fremiet, în realizarea monumentului, dezvelit în 1883.

De numele lui Gheorghe Asachi se leagă şi alte fapte ieşene, “deschizătoare de drumuri”, între care: Arhivele Statului, Teatrul şi Conservatorul, Muzeul de artă, Muzeul de Ştiinţe naturale ş.a.

Ca o apreciere asupra vieţii şi activităţii lui Gheorghe Asachi, celui ce istoria, cultura şi tehnica timpului său îi atribuie, cu preţuire, rangul de mare personalitate enciclopedică, iată cum consemnează şi istoriograful N.A.Bogdan în documentata şi aprofundata sa lucrare, “Oraşul Iaşi”, apărută în 1904, la capitolul “Oameni de samă”, unde afirmă:  “ Gheorghe Asaki, un enciclopedist din cei mai de seamă pentru epoca lui, instruit, între cei dintâi ieşeni, în mai multe centruri ale Europei civilizate, revenind în capitala Moldovei, jucă, în ţara şi tîrgul nostru, rolul unui complecs de educatori ai poporului: ca literat, profesor, artist şi publicist, el desvoltă în societatea noastră arta poetică şi cea dramatică, învaţă pe tineri ştiinţele matematice şi filosofice, pictura ca şi arhitectura, deschide o cale largă şi mănoasă presei şi publicisticei, îmbărbătează pe toţi la muncă şi la iubire de neam şi de progres, de dreptate şi de frumos, răspîndeşte prin scrieri şi stampe cunoştinţa trecutului, chipurile sfinte ale istoriei noastre naţionale…”

Recunoaşterea meritelor sale “pentru serviciile aduse ţării, între 1813 şi 1862” are loc abia la începutul anului 1869, când, în semn de preţuire, i se acordă o “recompensă naţională”. Din nefericire, această recunoaştere avea să vină prea târziu, fiindcă, la 12 noiembrie 1869, în vârstă de 81 de ani, Gheorghe Asachi se stinge din viaţă, fiind înmormântat la Biserica 40 de Sfinţi, din dealul Copoului.

După moartea sa, Primăria oraşului Iaşi, recunoscătoare faţă de personalitatea marcantă a lui Gheorghe Asachi, cel ce şi-a pus  “pecetea sa întemeietoare” pe multiplele ctitorii de cultură, artă şi tehnică ale Cetăţii Iaşilor din prima jumătate a veacului al XIX-lea, la stăruinţa unui grup de iniţiativă, în frunte cu Vasile Alecsandri, a comandat execuţia statuii marelui cărturar sculptorului Jean Georgescu, acelaşi care a executat, în 1886, în Bucureşti, şi  statuia lui  Gheorghe Lazăr, întemeitorul învăţământului public în limba română din Muntenia.

La 14 octombrie 1890, amplasată în apropierea “Şcoliţei” de la Trei Ierarhi, statuia lui Gheorghe Asachi este inaugurată cu mare fast. Ea va fi mutată, apoi, în 1897, în faţa noii clădiri a Teatrului Naţional. De aici, statuia “uşărnică” va fi strămutată, în 1905, în faţa fostei “Şcoli Vasiliene”, recent renovată de Primărie. La baza soclului statuii a fost realizată o criptă funerară în care s-au depus osemintele cărturarului aduse de la Biserica “40 de Sfinţi” şi ale soţiei sale, Elena Asachi (1789 – 1877), compozitoare şi pianistă, aduse de la cimitirul “Eternitatea”. Foarte puţini dintre ieşeni cunosc faptul că această statuie a lui Gh. Asachi îi este şi “loc de veci”, aşa cum, de altfel, este şi statuia cronicarului Miron Costin.

La 230 de ani de la naştere,  în semnul înaltei sale cinstiri, numeroase instituţii de învăţământ de toate gradele, de cultură, artă şi de tehnică care au “arborat” pe frontispiciul lor numele lui Gheorghe Asachi, prestigios şi aurit în gloria sa eternă, în rândul cărora se enumără: Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”, Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi”, Şcoala generală nr.1 “Gheorghe Asachi”, Biblioteca  Judeţeană “Gheorghe Asachi”, vor rememora cu mândrie strălucita lui personalitate.

                                                                        Mihai Caba

by

Referinţă Bibliografică

MIHAI CABA: Gheorghe Asachi, un iluminist al timpului său/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 26 februarie 2018