„Trebuiau să poarte un nume”

                                     adaptare după Marin Sorescu

România n-a existat.

Au existat doar două ţărişoare

Vecine şi surori,

La o margine de Dunăre şi Mare

Şi la arc majestos de Carpaţi,

Neasemuite în bogăţii şi frumuseţi,

De parcă erau rupte din grădina

Maicii Domnului,

          Care n-aveau nimic de-mpărţit,

Nici limbă, nici neam.

Le depărţea doar un fir de apă nevolnic

Ce putea fi secat dintr-o sorbire,

Dar şi o veche vrajbă iscată de imperiile

Hulpave, ce puseseră ochii pe ele.

A existat şi un vis măreţ de Unire

Ce a ars prin veacuri de istorie

 Ca o torţă nestinsă,

 Străluminată de speranţa împlinirii.  

Şi, mai ales, au existat nişte oameni inimoşi,

Luminaţi bine la minte şi cu multă vrere frăţească,

Pe care-i chema: Mihail Kogălniceanu,

Vasile Alecsandri, Costache Negri,

Dimitrie Ralet, Anastasie Panu,

Pr. Neofit Scriban, Costachi Rolla,

Petre Mavrogheni, C-tin Hurmuzachi,

Dimitrie Cozadini, Nicolae Şuţu,

Manolache Costache Epureanu,

Dimitrie Cracti, Constantin Rosetti,

           Dimitrie A. Sturdza …

Sau mai simplu: unioniştii ieşeni,

Cărora le plăcea să se strângă subversiv,

În timpul care le rămânea liber,

 Sub măreţia coroanei unui castan

De la Vişan, din marginea Ieşilor.

Acolo, feriţi de iscoadele fanariote,

 Se aşezau deseori la „sfat de taină”

Şi puneau la cale, de-a fira-n păr,

Unirea cea mult visată

A celor două ţărişoare,

Jurând, într-un gând, într-o simţire

Şi-ntr-o foşnire înrâuritoare a castanului,

Să o împlinească.

De aici încolo, a mai existat

O luptă crâncenă,

Pe viaţă şi pe moarte,

Uneori cu ţeava la tâmplă,

Dusă cu înflăcărare

Mai bine de doi ani jumate,

De la vlădică până la opincă

Prin Divanul ad-hoc,

Dar şi prin cancelariile imperiale,

Întru crezul şi făptuirea Unirii.

Şi-a mai existat un Domn,

chipeş şi hotărât colonel

Şi Mare cât toată istoria Unirii,

Pe care-l chema: Alexandru Ioan Cuza,

Ce avea să-şi asume,

Cu fermitate, dar şi cu dreptate,

 Soarta comună celor două principate.

Şi pentru că toate acestea

Trebuiau să poarte un nume,

Un singur nume,

Li s-a spus

România.