Cu fiecare aprilie, ce aşează de-a binelea primăvara în jilţul ei înverzit, împodobit  cu florile-i multicolore, generos zâmbitoare, şi să tot fie peste şaizeci de atunci, de prin anii mei liceeni, de când am aflat-o norocos pentru prima oară, neastâmpăratul de gând îmi tot dă ghes să-i recitesc iarăşi şi iarăşi, mânat de o aceeaşi dulce pătimire, poezia Magdei Isanos, de fiecare dată mereu revigoratoare sufleteşte, precum şi psalmii noului anotimp care redeşteaptă în simţirea fiecăruia dintre semeni spiritul reînnoirii.

Şi cine n-ar putea să fie pătruns lăuntric de gingăşia şi candoarea versurilor poeziei sale care definesc primăvara: „În zori m-a trezit sărutarea / trimisă pe-o rază de soare; / Lumina-neca depărtarea – / tot răul murise-n uitare. /…/ Tu soare trimite lumină / în raze bogate spre noi / şi fă să răsară-n grădină / frunzişul, pe arborii goi”?! (Primăvara).

Cu fiecare poezie parcursă într-o uimitoare revelaţie produsă asupra propriei percepţii, Magda Isanos îmi dezvăluia un univers poetic aparte, tot mai cuprinzător în expresia lui lirică, plină de feminitate, puritate şi vis, gata să înfrunte cu nobleţe şi umanism nuanţatele stări ale trăirii sale. Astfel, am descoperit poeta: „fata bolnavă / ce stă la fereastră-ntre flori” (O, primăvară), „ Mă scald în zi ca un copil în râu. / N-am ieri, nici mâne, şi voioasă-n uliţi / privesc cum trece soarele cu suliţi, / şi mă gândesc la vară şi la grâu.” (Mă scald în zi), „Fata de cinsprezece ani şi jumătate, unde-i? / Era la chip ca mine şi cozi purta pe spate: / mi-i dor de voioşia, de îndrăzneala ei, / acuma, când nădejde şi visuri mi-s uscate.” (Fata de cinsprezece ani), „Trebuie să plec astă-seară / sau mîine. Un înger de pară / lîngă patul meu va veni: / scoală-te, nu zăbovi.” (Trebuie să plec astă-seară) într-o multitudine de clipe dezvăluitoare ale propriei vieţi, care mi-au trezit firescul aflării biografiei autoarei.

Ca licean ieşean, norocul mi-a surâs şi de această dată; curiozitatea fiindu-mi împlinită de către colega de orchestră, Gorgona, nimeni alta decât fiica doamnei Gorgos, una dintre cele mai bune prietene ale Magdei Isanos din perioada vieţuirii ei la Iaşi, după cum aveam să aflu direct de la „sursă”. Punând cap la cap informaţiile primite, la care s-au tot adăugat în timp şi cele ale biografilor şi exegeţilor poetei, am reuşit să întregesc  destinul poetei Magda Isanos, pe cât de scurt şi luminos, pe atât de tragic.

După memoriile fiicei sale, Elisabeta Isanos-Camilar, „Magda Isanos s-a născut în Iaşi, la 17 aprilie 1916, la ora 3 după amiază, în Duminica Tomii, în locuinţa părinţilor săi, Mihai şi Elisabeta, medici de profesie, din incinta Spitalului Sf. Spiridon, cu puţin timp înainte ca România să intre în Primul Război Mondial.”

La doar un an şi jumătate se îmbolnăveşte de cumplita boală a timpului – poliomielita – pe care o trece cu bine datorită îngrijirii deosebite a părinţilor săi, rămânând însă sechelele minime ale unei „sănătăţi delicate şi a unei vizibile dificultăţi la mers”. De altfel, mai târziu poeta avea să mărturisească cu recunoştinţă: „Mama m-a născut a doua oară”. În 1918, tatăl, Mihai Isanos, este numit medic pshiatru la Spitalul din Costiujeni de lângă Chişinău şi familia Isanos se mută acolo, scăpând de coşmarul unui Iaşi supraaglomerat de refugiaţii fugiţi din calea războiului. Oricum, la Costiujeni, la Casa din Vale, cu grădina ei „paradisiacă”, viaţa familiei Isanos se desfăşura armonios; aici născându-se cele patru surori ale Magdei: Silvia, Veronica, Elisaveta şi Ana. La vârsta şcolară urmează cursurile şcolii primare din incinta spitalului de la Costiujeni, unde deprinde gustul cititului, alimentat de bogata bibliotecă a familiei. În 1929, aflându-se în clasa a VI-a, Magda devine elevă a Liceului Eparhial de fete din Chişinău, unde îşi manifestă vizibil primele sale „poezioare”. Acestea prind „aripi de zbor” ale debutului său din 1932 în revista „Licurici” a Liceului de băieţi „B.P.Hajdeu” din Chişinău, care-i publică în nr.2/28 mai 2 poezii: Aş vrea un basm şi Primăvara. Prinzând curaj, îşi continuă cu succes drumul publicării noilor creaţii, pe care-l şi lărgeşte în revistele: „Viaţa Basarabiei” şi „Crai nou”. Ba, mai mult, în clasa a VII-a înfiinţează şi devine redactor al revistei „Ghiocei” a şcolii, în care va publica şi primele sale proze. Devine membră activă a Societăţii „Tinerimea română”, scriind eseuri şi ţinând conferinţe.

În toamna anului 1934 Magda Isanos descinde la Universitatea din Iaşi, devenind studentă a Facultăţii de Litere şi Filozofie, dar şi a Facultăţii de Drept, pe aceasta din urmă absolvind-o în 1938. Perioada studenţiei avea să-i deschidă şi „porţile literare” ale Cetăţii ieşene; Magda Isanos devenind colaboratoare a revistei „Însemnări ieşene”, al cărei mentor era M.Sadoveanu, în care va publica număr de număr minunatele ei poezii , atrăgându-şi şi o binemeritată apreciere critică:  „un nou talent în plină ascensiune, acel al d-rei M.I. (Magda Isanos), poetă a preocupărilor transcedentale, minunat redate în versuri de o temeritate care depășește cu mult feminismul”, înserată în ziarul „Lumea” / dec. 1937.  

În septembrie 1935 se căsătoreşte la Chişinău cu Lev Panteleev, absolvent de limbi clasice la Iaşi (şi el poet şi pasionat bibliofil), însă, „această alianţă bizară a două temperamente opuse” a eşuat după câteva luni, aşa cum menţionează şi biografii poetei. Chiar dacă suferise o „marginalizare” a femeii divorţate, gloria sa literară era tot mai cuprinzătoare. Astfel, după publicarea în „Însemnări” a memorabilei poezii „Murim ca mâine”, însuşi Profesorul C.I. Parhon, impresionat, „a citat din ea în faţa unui auditoriu select din Aula Universităţii.”

La „Însemnări” îl cunoaşte pe Eusebiu Camilar, scriitor, cu care înfiripează o strânsă prietenie, ce a dus, în 31 martie 1938, la oficierea căsătoriei lor la Primăria din Iaşi, avându-l pe George Lesnea, scriitor şi traducător, unul dintre martori. Comentată cu umor, aceasta a fost prezentată drept… „un mariaj dintre poezie şi proză”.

Luându-şi în toamnă licenţa în Drept, la începutul anului următor Magda Isanos se înscrie în Baroul de Iaşi ca avocat stagiar, înregistrând şi aici un succes notabil. În acelaşi timp, continuă la fel de expresiv activitatea publicistică, inclusiv în noul „Jurnal literar” şi participă la şedinţele Societăţii Noua Junime, înfiinţată prin grija lui George Călinescu. După evocarea amicei din studenţie, Veronica Zosin, devenită apoi Gorgos: „această perioadă a fost cea mai veselă şi mai fericită din viaţa Magdei.”

În iunie 1940, în urma haosului provocat de ultimatumul guvernului sovietic privind părăsirea Basarabiei de către funcţionarii români, părinţii săi de la spitalul din Costiujeni abia au reuşit să prindă „ultimul tren” şi să se refugieze la Iaşi, ca apoi, peste o lună, să se stabilească la Bucureşti.

În septembrie se aprobă apariţia ziarului Avântul, din al cărui corp redacţional condus de George Ivaşcu făcea parte şi familia Camilar. Lipsit de fonduri şi acuzat de cenzură, ziarul nu mai apare. În octombrie, familia Camilar se mută în locuinţa din strada Săulescu nr.19, unde va locui până în primăvara lui 1944, când pleacă în refugiu. Cutremurul din 11 noiembrie le-a produs o şubrezire serioasă a locuinţei, ca de altfel şi a tuturor edificiilor din oraş. Eusebiu ( Zebi, cum îl alinta Magda) este concentrat în armată, iar biroul avocăţesc al Magdei deschis în propria locuinţă nu reuşeşte să adune „arginţii” necesari existenţei. Totuşi, în primăvara lui ´41, sosind într-un concediu medical, Eusebiu şi Magda reuşesc să scoată un nou ziar „Avântul”, în care şi-au investit toţi banii şi a cărei corvoadă redacţională îi revine în întregime Magdei. Din lipsă de fonduri, la jumătatea lunii mai ziarul şi-a încetat apariţia. Vremuri grele…

Într-un Iaşi cu o situaţie „tulbure”, poeta, însărcinată, este luată de mama sa la Bucureşti, unde „pe 8 iulie 1941, la Spitalul Brâncovenesc, Magda a născut o fetiţă, dându-i numele de Elisabeta (precum şi cel al mamei sale)”. După naştere, mai spre toamnă, aflându-se tot în Bucureşti, boala de care suferea Magda se agravează, astfel că la sfârşit de noiembrie transmite Baroului de Iaşi un certificat medical şi actul de delegare a d-rei Veronica Zosin „pentru amânarea proceselor sale”. În 1942, merge la Costiujeni, unde tatăl său şi-a recăpătat funcţia de director al spitalului şi stă acolo până după botezul fiicei sale din aprilie, pe care o lasă în grija bunicilor şi se întoarce la Iaşi să poată avea mai multă grijă de dragul ei Zebi aflat tot pe front. În toamna lui ´42 revine pentru scurt timp la Costiujeni să-şi revadă fetiţa, dar este şi neliniştită pentru soţul rămas singur la Iaşi, redactor la Radio Iaşi şi secretar de redacţie la ziarul „Cetatea Moldovei”. Se întoarce iar la Iaşi, nu pentru mult timp deoarece crizele bolii sale se înteţesc dramatic şi este nevoită să plece la Bucureşti, unde se internează într-o clincă, în grija surorii sale Silvia, medic, şi a doctorului Dimitriu, constatâdu-i-se o „deformare îngrijorătoare a inimii”. Tratamentul aplicat face un adevărat „miracol” şi starea ei „se ameliorează într-un chip extraordinar”, după cum nota „sursa” citată. Drept recunoştinţă, Magda compune nouă poezii, cuprinse ulterior în ciclul „Spital” al viitorului prim şi singur volum antum al poetei, intitulat „Poezii”, apărut în 1943, la Editura ieşeană „Brawo”, sub îngrijirea lui Eusebiu Camilar. La Iaşi îşi reia dezinvolt seria publicării noilor sale poezii în reviste precum: Vremea, Revista Fundaţiilor, Victoria, Orizont, Tribuna poporului, iar primăvara lui ´43 o surprinde „plantând pomi în grădina casei din Săulescu”. La sfârşitul anului se retrage din avocatură „din motive medicale”, dar  continuă să publice noi poezii în care se întrevăd, nuanţate poetic, situaţii trăitoare:  Bunavestire, Oglinzi, Oamenii, Duhurile pământului, Doamne, n-am ajuns până la tine ş.a.

Tăvălugul războiului fiind tot mai aproape, iar crizele bolii sale înteţindu-se, în martie ´44 abia  reuşeşte să se refugiaze cu fetiţa la Bucureşti; Zebi fiind concentrat. Dar cum nici la Bucureşti, după cumplitul bombardament din 4 aprilie, nu se mai putea locui, refugiul a continuat înspre munte, mai întâi la Costeşti şi apoi la Drăganu de Argeş, acolo unde Magda are „premoniţii” lirice: „Mă bate în faţă răcoarea morţii,/ S-au fost deschis canaturile porţii,/ Văd întunericul./ Vâsleşte, vâsleşte puternicul/ Charon, aud lopeţile,/ În urma mea rămân dimineţile.”

În urmă, la Iaşi, după bombardamentul de aviaţie din noaptea de 5/6 iunie, casa lor din Săulescu este distrusă, odată cu toate manuscrisele Magdei şi ale lui Eusebiu. „A mai rămas în grădina casei doar un  caiet cu patru povestiri inedite” , găsit şi păstrat de doamna Gorgos, fostă Zosin.

În septembrie ´44 Magda şi familia revin cu greu la Bucureşti în casa rămasă neatinsă. Cu toate durerile vieţii şi bolii poeta lucrează intens la alcătuirea următorului volum intitulat „Imnuri pentru pământ” pe care l-a predat Ed. Fundaţiilor Regale la început de noiembrie. Agravându-se crizele, doctorul Dimitriu care o vizita des a dat de înţeles că nu mai poate face nimic pentru a o salva. Şi a venit acel cumplit „murim …ca mâine” al Magdei Isanos, pe 17 noiembrie dimineaţa, la doar 28 de ani (!), când „Eusebiu, întors de la farmacie, o găseşte fără suflare şi a căzut lângă ea în ghenunchi” , după cum mărturiseşte Veronica Isanos – Luscalu, sora ei.

A fost înmormântată „duminică pe 19 noiembrie în Cimitirul Reînvierea”. Ulterior, va fi reînhumată la Bellu, în parcela scriitorilor. Pe placa de marmoră a mormântului stau săpate versurile sale: „Oamenilor voiam să le las / sufletul meu drept pâine de popas, / drept livadă şi cer./ Tuturor acelora care nu mă cer / şi nu mă cunosc, am venit să le fiu / o candelă pentru mai târziu”.

Postum, i-au fost publicate volumele: „Cântarea munţilor”(1945), „Ţara luminii” (1946), „Versuri” (1955), „Versuri” (1964), „Confesiuni lirice” (1989, la Chişinău), „Poezii / Poesies”– ed. bilingvă română – franceză, traducere Elisabeta Isanos (1996).

Opera poetică a Magdei Isanos a fost apreciată în timpul vieţii sale de Mihai Codreanu – „o poetă de o mare sensibilitate şi de o reală profunzime”, Pompiliu Constantinescu, Şerban Cioculescu, Ion Caraion, Virgil Ierunca şi în posteritate de acad. C-tin Ciopraga – „poezia Magdei Isanos cunoaşte o audienţă remarcabilă, pe măsura celei care a fost o personalitate de excepţie”, Garabet Ibrăileanu, George Ivaşcu, Al.Piru, Al.Jebeleanu, Laurenţiu Fulga, Geo Bogza – „A scris versuri în care se simte tălăzuirea oceanului când se pregăteşte furtuna, versuri uriaşe, poate cele mai dintâi versuri uriaşe pe care le-a scris o fiică a poporului nostru” , N. Manolescu, Al. Călinescu ş.a.

Mai nou, acad. Mihai Cimpoi din R.Moldova îi acordă Magdei Isanos un spaţiu destul de larg în a sa „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”.  

Iubiţii mei cititori, voi cei statornici întru neuitarea poetei Magdei Isanos, haideţi să-i primim şi acum, la cea de-a 104-a primăvară a naşterii, darul ales pe care ea ni-l trimite pe o rază a Luminii de Sus , cu o aceeaşi exuberantă versificaţie inconfundabilă:

Ce dar să-ţi fac acum că-i primăvară?      Te-ncalţ cu pantofiori de toporaşi.

Din nori îţi cos o rochie uşoară.                  Să fii cea mai frumoasă din oraş.

Din ghiocei îţi fac o cingătoare.                 Vrei şi brăţări? Ba încă şi cercei?

La gât îţi pun şirag de lăcrămioare.         Îţi fac un set complet din brebenei.

                                   Şi gata! Nu mai am, ştii bine,

                                   C-am cheltuit vreo trei poieni cu tine!

                                   Mai vrei şi pace, bucurii şi sănătate?

                                   Din astea n-am. La Dumnezeu sunt toate!

                                   Şi-atunci cu dragoste-oi îngenunchea,

                                   Rugându-mă la El să ţi le dea!

Mulţumim, neuitată poetă, Magda Isanos…              

                                                                                               Mihai Caba

by

Referinţă Bibliografică

MIHAI CABA: O poetă-n neuitare, Magda Isanos/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 15 aprilie 2020