În pocalul viu al toamnei
Printre crengile brumate
Boabele de chihlimbar
Ascund strălucirea toamnei,
Timpul freamătă amar.
Frunzele horesc și zboară,
Pașii noștri-s mai puțini,
Vorba ne e tot mai rară
Bântuiți de solitudini.
Nicio notă, niciun cântec,
Numai vântul zmulge iar
Vaiet din al toamnei pântec,
Câte-o frunză din arțar…
Pe o bancă-n parc ne-așteaptă
Trecutul cu amintiri,
Fulgi de nea ne împresoară
Visele cu amăgiri…
Clipa de acum ne soarbe
Din pocalul viu al toamnei,
Viitor, trecut sunt oarbe
Frunze strivite pe alei…
Mioara Oprișan, membră a Ligii Scriitorilor din România
byReferinţă Bibliografică |