În volbura de valuri, la Dunăre și Prut,
Românii, câți purtară crucea în izvod,
Făcând din Voia Domnului serafic scut,
Ales-au României un singur voievod.

La înnoite vremuri soarele străluci,
În neaua albă, Moldovei și Munteniei.
Cuza Ioan, cel blând, Unirea veșnici,
Înflorind visul de-nceput al României.

Întunecate glasuri potrivnic se-nălțau,
Amenințând cu ură fragila unitate,
Sultanul, Semiluna, la arme se-ndreptau
După socoata: dezbină-le pe toate.

Bărbatul Ioan Cuza în pace hotărî
Să se înfățișeze temutului sultan
În omenie, cu vorba-i bună coborî
Din tronul cel înalt mânia, pe divan.

Într-o fulgerare le apăru minunea…
Întrând în sala, ce în strălucire îl orbi,
Chipeșul domn român, lipsit de temenea,
Pe Înălțimea Sa, pe loc, îl năuci.

Când glasul de tunet ceru a-ngenunchea,
Tânărul domnitor rămase drept și demn,
În stele nu-i stă scris să-și umilească țara,
Căci vremuri noi au obiceiuri noi însemn.

Modernă clipă, modernă-nfățișare…
Curajul ce-mblânzise o inimă-n mânie,
A scuturat pe Împăratul de-ngâmfare,
Poftindu-l la respect, cu dibăcie.

Sub semilună, la curtea Împărăției,
În joc și cânt, recunoscură un domn nou,
Să-nsenineze inimile României,
Un voievod cu aură de semizeu.

18 ianuarie, 2021, MIOARA OPRIȘAN

by

Referinţă Bibliografică

MIOARA OPRIȘAN: LA VREMURI NOI, CUZA DOMN/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 ianuarie 2021