Poemul face parte din volumul de versuri ,,SUFLET DE ROMÂN”, edit. Inspirescu, București, 2021

LA VREMURI NOI, CUZA DOMN

În volbura de valuri, la Dunăre și Prut,
Românii, câți purtară crucea în izvod,
Făcând din Voia Domnului serafic scut,
Ales-au României un singur voievod.

La înnoite vremuri soarele străluci,
În neaua albă, Moldovei și Munteniei.
Cuza Ioan, cel blând, Unirea veșnici,
Înflorind visul de-nceput al României.

Întunecate glasuri potrivnic se-nălțau,
Amenințând cu ură fragila unitate,
Sultanul, Semiluna la arme se-ndreptau
După socoata: dezbină-le pe toate.

Bărbatul Ioan Cuza în pace hotărî
Să se înfățișeze temutului sultan
În omenie, cu vorba-i bună coborî
Din tronul cel înalt mânia, pe divan.

Într-o fulgerare le apăru minunea…
Întrând în sala, ce în strălucire îl orbi,
Chipeșul domn român, lipsit de temenea,
Pe Înălțimea Sa, pe loc, îl năuci.

Când glasul de tunet ceru a-ngenunchea,
Tânărul domnitor rămase drept și demn,
În stele nu-i stă scris să-și umilească țara,
Căci vremuri noi au obiceiuri noi însemn.

Modernă clipă, modernă-nfățișare…
Curajul ce-mblânzise o inimă-n mânie,
A scuturat pe Împăratul de-ngâmfare,
Poftindu-l la respect, cu dibăcie.

Sub semilună, la curtea Împărăției,
În joc și cânt, recunoscură un domn nou,
Să-nsenineze cerul trist al României,
Un voievod cu aură de semizeu.

Mioara Oprisan

by

Referinţă Bibliografică

Mioara Oprișan: La vremuri noi, Cuza Domn/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 ianuarie 2024