Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » MIOARA OPRIȘAN- MIRACOLUL NAȘTERII LUI IISUS

MIOARA OPRIȘAN- MIRACOLUL NAȘTERII LUI IISUS

Mugurel de primăvară
Se ivea pe câmpuri iară,
Firul ierbii, verde crud
Se întindea pe pământ,

Când Maria Fecioara
Domnului i se ruga
Să-i curme durerea grea,
Ușurându-i nașterea.

Ajutor ceru grăbit
Oricărui om întâlnit,
Seara curgând peste fire,
Căta grabnic găzduire.

Și-alerga din casă-n casă,
În dureri, gata să nască,
Din poarta lui Moș Ajun,
Până-n cea a lui Crăciun.

Moș Crăciun, un om hain
Își ținea nevasta-n chin.
De cuvântu-i încălca,
Cu cruzime-o pedepsea.

În cea zi era plecat
Cu treburi preocupat.
Crăciunița o primi
Pe Maria cât clipi.

O duse-n staul cu vite
Și-o mângâie din cuvinte,
Pregătindu-i sufletul
Să-și întâmpine pruncul.

Binecuvântări aprinse,
Cerul înalt se deschise,
În durerea scumpei mume
Pruncul Iisus vine-n lume.

Îngerii duios cântau,
Flori albe, de măr, purtau,
Magii, păstorii, uimire
Adăstau în neclintire.

Doar Moș Crăciun fulgera,
De răutate tuna,
Cu oarba sa furie,
Nevestei tăie mâinile.

În simpla ei bunătate,
Crăciunița nu socoate
Să i se împotrivească,
Amar să se răzvrătească.

Pruncu-n iesle, ca un soare,
Radia iubire mare.
Maria puteri primi,
Mâinile i le lipi.

Izvor divin de magie
Pe Crăciun îndat învie:
Dintr-un om avar, câinos,
Deveni bun, generos.

Crăciuniței blând vorbi,
Iertarea ei o primi
Și pe loc averea sa
Orfanilor o-mpărțea.

Pruncul Iisus gângurea,
Soare-n Slava-i strălucea,
Oamenii se închinau,
Cu iubire se-mbrăcau.

De atunci Crăciun făcu
Numai fapte bune, Amu,
De Moș Ajun, înspre seară,
Sub pom daruri ne strecoară.

Mărinimoși sunt părinții,
Prietenii și bunicii,
Cu dragoste ajutăm,
Pe cei sărmani ospătăm.

Dăruim cu toți cinstire
Pruncului Iisus,iubire.
Tot pământul colindăm,
Sfânta Naștere cântăm.

27 noiembrie,2020,
BUCUREȘTI,
MIOARA OPRIȘAN
MEMBRĂ L.S.R.

Facebooktwitterby feather
Etichete: