De nu am avea prieteni,
Cerul ar îngenunchea
Pe o frunză încă verde
Și-ar cânta, ar tot cânta
Inimii ce nu mai vede
De frivole și de fameni.
De nu am avea prieteni,
Ploaia s-ar înveșmânta
În lumina din smaralde
Și-ar dansa, ar tot dansa
Sarabande-n tonuri calde,
Topind gheața dintre oameni.
De nu am avea prieteni,
Vântul n-ar mai șuiera,
Fermecat de a sa muză
S-ar porni a recita
Un poem aprins din frunză
Iubirii, codru de sameni.
De nu am avea prieteni,
Luna s-ar multiplica,
Ar fura nopții candoare,
Iar în palme-ar aduna
Triluri de privighetoare,
Leac eresului din oameni.
Prieten bun, ușă spre rai,
Căutând trenul iertării,
Convertim singurătate
Pe clavirul înserării,
Că de-atâta nedreptate
Vlăguit e-al nostru grai.
Izvoare de inocență
Sufocate-n disperare,
Vindem visele pe stafii,
Arămindu-le-n fervoare,
Măsluim biografii
Sub furtuni de imprudență.
Prieten, suflet pereche,
Vom plăti cerului vamă,
Iar pământului durere,
A indiferenței rană
Pentru clipa de tăcere
Vanităților cochete.
Prieten, înger frumos,
În tufișuri de virtute
E ascunsă libertate.
Să alegem servitute
Pentru plata cu o moarte
Sau viață cât un cosmos?
Sf. Paraschieva, oct. 2021
MIOARA OPRIȘAN



![]() |
Referinţă Bibliografică |