În cortegiile iernii
Cresc iubiri înaripate,
Adăpând copacul vremii,
Frunza viselor furate…
Sub zăpezi se zbate-n van
Strigătul închis al nimfei
În naiul zeului Pan,
Alb sărut pe gura jertfei.
Tot mai largă e cărarea
Dorului către lumină,
Aninată în iertarea
Din secunda cea haină.
Sub zăpezi se nasc acorduri
În poemele iubirii,
Sculptând albele fiorduri
Pe o tâmplă-a nemuririi.
Tot mai deasă e pădurea
Pe a gândurilor strună,
Lepădându-și greu securea
Într-un colț uitat de lună.
Sub zăpezi colindă vânturi
Cu suspin de pietate,
Explorând în sefiroturi
Gena de umanitate.
Tot mai ninsă e aripa
În tăcere scufundată,
Mai senină ne e clipa
Cu virtute elevată.
Sub zăpezi cresc curcubeie,
Ruga razelor de soare
Într-o lacrimă atee,
Înghețată, ce ne doare…
MIOARA OPRIȘAN, 27 ianuarie,2021, BUCUREȘTI
byReferinţă Bibliografică |