„Omul sălășluiește într-un câmp de posibilități infinite, nu doar în cuvinte, gânduri, ci și în acțiuni, visuri, aspirații, relații etc…Întrebarea e: – Ce faci cu partea ta de infinit?”
Un flaut
Aer, apă, albastru fuior,
Mă poartă pe pământ călător,
Îmi scaldă și suflet și rănile
Trupului, care mă dor.
Albă lună mă cheamă la mal
Ca pe o scoică împinsă de val
Și mă pornesc a cânta, un brotac
Lipsit de busolă, buimac…
Pe al cerului nou coviltir
Stelele îmi răspund în delir,
Aer, apă, albastru fuior,
Flaut din osul de vultur mă vor.
Ca o maree cresc și descresc,
Uimiri de copil scormonesc,
Lună și soare mă-nvață discret
Al naturii măreț alfabet,
Cântec nou dus pe aripi de vânt
Mă poartă călător pe pământ,
Un flaut ce-atinge suflet rănit,
Pe marea de albastru infinit…
Iulie, 2024, București
Mioara Oprișan
Referinţă Bibliografică |