Lorena Gabriela Gherghe este profesoară de limba română la Școala Vernești, județul Buzău. S-a născut la 15 iunie 1959 în Nișcov, Buzău. Scrie poezie și proză încă de pe vremea când era elevă de gimnaziu. Mi-a fost colegă la celebrul Cenaclul literar ”Al. Sahia” al Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău, când președinte al acestei grupări era regretatul profesor și poet Constantin Petcu. Lorena Gabriela Gherghe, îmi amintesc cu nostalgie, era o ființă discretă, respectuoasă, timidă și plăcută. Nu am mai văzut-o de mulți ani. Când am primit cea mai recentă carte a sa – ”Mireasa din suflet”, Ed. Editgraph, Buzău, 2017 – am avut surpriza să găsesc, în cele 200 de pagini, poeme care pur și simplu recompun suavitatea și onestitatea fostei noastre colege, care, iată, după mai bine de trei decenii, nu s-a schimbat deloc, dimpotrivă, dă senzația că stăpânește timpul lumesc cu o înțelepciune aleasă. Citez chiar din felul în care autoarea vede rostul acestei cărți, mărturisit pe ultima copertă: ”Rolul miresei este ca, trecând prin nuntă, să aducă rod. ”Mireasa din sufletul meu” este cuvântul lui Dumnezeu trimis în lume ca să nuntească mântuire în sufletele noastre. Așa cum Maica Domnului rămâne Mireasă Preacurată și după ce Îl naște lumii pe Hristos ca Mântuitor, așa cum Biserica rămâne Mireasa sfântă a lui Hristos, deși spală de veacuri în pântecele ei sufletele noastre, așa această poezie, cu toate că merge în întunericul din inimile noastre, rămâne mireasă. Puterea și curățenia ei nu se întinează, nu se micșorează, cum nici lumina și nicio învățătură nu se întinează și nu se micșorează, oricât ai lua din ele”. Un adevărat crez poetic, o combinație serafică între viața reală și viața cuvintelor, rostul acestora. În treacăt fie spus, despre autoare nu știu mai mult decât ce am spus la începutul acestor rânduri. Habar nu am dacă a fost vreodată mireasă, dacă e căsătorită și dacă are copii. Parcă timpul a stat pe loc. Nu cunosc decât domnișoara de odinioară, de care îmi amintesc cu tot respectul datorat educației sale. Într-un prolog al cărții, Lorena Gabriela Gherghe explică în clar tot ceea ce înseamnă poezia pentru ea. E vorba despre un eseu fascinant, cuceritor de simplu și răvășitor de convingător. Cred că îl voi publica în întregime, cu acceptul autoarei. Versurile Lorenei Gabriela Gherghe sunt acoperite perfect și vizibil, precum icoanele, de aura sfințeniei. Îmi este imposibil să citez ceva în mod special, toate poemele sunt scrise cu blândețe sufletească și fermitate intelectuală: ”Mă mândresc cu tine, Doamne, al puterilor Stăpân,/Că din slăvile tăriei mi-ai trimis înger preabun/Părintește să-mi arate drumul lin în lumea asta,/Unde confundăm prea lesne bucuria cu năpasta”. În postfață, un fel de epistolă către autoare, Preot profesor Aurelian Damian, face o observație care, pe mine, un ins hârșit de versuri, m-a cam scos din priză: ”Prin urmare, dragă dăscăliță și uceniță, bine zici tu, dintru început, că nu de la tine ai scris poezie! Poezia, ca și proorocirea, este un dar”. Mă luminez citind dintr-o altă lumină decât cea electrică! Am scris sute și sute de poeme. Uneori am crezut că toată acea furtună, ploaie, ninsoare și alte cele cuvinte formulate vin din interiorul meu, din mintea mea ”isteață”, din talentul meu ”torențial”. Citind versurile Lorenei Gabriela Gherghe intru în gânduri care îmi complică activitatea literară. Mereu am avut senzația că nu sunt stăpân total peste literele tuturor, recoltate de mine din motive de hrană sufletească. Acum, prin preotul Aurelian Damian, înțeleg cum stă treaba cu ”proorocirea”. Sunt scris! Iată ce cadou fabulos își face autoarea, cu ocazia zilei de 8 Martie 2014. Citez doar ultimele două strofe ale poemului ”Te-am căutat”: ”Te-am căutat în începuturi,/în drumurile lungi și seci,/să cazi din pomii ce îi scutur,/Să dau de tine pe poteci.//Te-am căutat în amăgire/Pe unde-am fost și altădată,/Dar n-am găsit fir de iubire,/ Căci Tu erai în mine, Tată!”. Cartea se închide cu o ”binecuvântare și bucurie sfântă”, semnată de Preot prof. Mihail Milea, cel mai iubit preot al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Iubit de enoriași, vreau să zic. În măsura în care autoarea va avea disponibilitatea unei colaborări permanente, voi încerca să public, aici, în excelenta publicație ”Armonii Culturale”, dar și în revistele pe care le coordonez (”Cartelul metaforelor” și ”Caietele de la Țintești”) tot ce crede autoarea de cuviință. Ca să nu mai spun că, la Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău, încă există un cenaclu unde e oricând binevenită. E un cenaclu al tinerei generații. Am scris aceste rânduri impresionat de creștinismul curat al poetei. Rar am citit asemenea poeme. În tot județul Buzău, doar poetul Girel Barbu, din satul Pinu, comuna Brăiești, respiră asemenea ozon creștin. Ca să nu mai spun că, până și (con)soarta mea, posesoare a unui bagaj creștin care îmi domolește toate apucăturile rătăcitoare, îmi sfințește tot timpul iureșurile lirice. Am mai citat aceste versuri ale lui Ioanid Romanescu: ”Trăiască poezia și marii visători”…Lorena Gabriela Gherghe merită tot respectul potențialilor săi cititori și o reverență diplomatică din partea celorlalți poeți din jurul și din împrejurul nostru.
Marin Ifrim, 01 iulie 2017
Foto: din arhiva personala a autoarei



![]() |
Referinţă Bibliografică |