Într-o seară pe când venea ca de obicei să le viziteze pe Rodica și Cecilia, Sandu se simțea foarte bucuros, îl stăpânea convingerea că în curând se va căsători cu Rodica, și totul va intra și pentru el într-o oarecare normalitate. Sună la ușă și spre surprinderea lui o văzu pe Rodica foarte elegant îmbrăcată, semn că se pregătea să iasă undeva, rămase surprins pentru că pe el nu îl anunțase că vor ieși. Ba mai mult de atât, în ultimele zile o văzu pe Rodica foarte rezervată, după ce el o salută ea îi spuse:
„Bine că ai venit, doresc să discut cu tine ceva foarte serios, Cecilia nu este acasă a plecat cu fetița la sora mea. Dar intră în sufragerie să stăm puțin de vorbă, oricum mult nu voi sta pentru că mă pregătesc să plec.” Sandu observă că ea subliniase accentuând acele cuvinte prin care spusese că va pleca singură. După ce se așezară pe canapeaua din sufragerie, Rodica după câteva clipe de tăcere, privindu-l îi spuse: „Sandule nu vreau să-ți produc durere, îmi vine greu să-ți spun ceea ce doresc, dar mă gândesc că poate mă vei înțelege cu timpul că nu pot face altfel. Uite despre ce este vorba, mă apropii și eu de cinzeci de ani și pentru o femeie a rămâne singură la această vârstă e primejdios, sau mai bine zis foarte greu. Nu îmi mai pot permite greșelile ce eu le-am făcut în tinerețe. Am alergat după anumiți bărbați ce eu credeam că erau nobili și puri în sentimentele lor, și că mă iubeau, bineînțeles când îți spun aceste lucruri trebuie să înțelegi că este vorba despre relații succesive ce le-am avut de-a lungul vieții mele, iar rezultatul a fost că m-am ales cu răni grozave ce cu greu sau cicatrizat în inima mea, Cecilia este fructul unei asemenea iubiri. Nu spun aceste lucruri pentru a face o aluzie la tine, eu cred că tu ai suferit mult pe nedrept în viață și cred în temeinicia sentimentelor tale față de mine. Dacă aș fi avut măcar patruzeci de ani m-aș fi aventurat într-o căsătorie cu tine, dar acum nu mai pot, un domn respectabil m-a cerut în căsătorie, este puțin m-ai în vârstă ca mine și îmi va oferi prin tot ce el are siguranță, și o poziție bună în societate. Am dorit să știi aceste lucruri de la mine și să nu le afli denaturate de la alții. Îmi pare rău sincer pentru că trebuie să rup orice legătură cu tine, și să știi că nu mi-a fost ușor să mă hotărăsc, crede-mă că așa este mai bine pentru noi amândoi.”
Rodica tăcu. Sandu primi acea veste ca o lovitură de pumnal neașteptată, în primul moment simți nevoia să se dezlănțuie asupra ei, să se revolte, să-i arunce în obraz faptul că nu era normal să se joace cu sentimentele lui așa cum ea făcuse. Însă nu exterioriză nimic din acea furie, m-ai ales și datorită faptului că simțea în interiorul său o compasiune pentru femeile nefericite. Tot acel sentiment îi provenea din copilărie atunci când îl vedea pe tatăl lui cum o bătea cu cruzime pe mama lui, încă de pe atunci își jurase că el nu va lovi niciodată o femeie. De asemenea în acele momente un gând îi veni din conștiința sa, ce îi spunea că cel mai bun lucru în acea situație era să-i respecte alegerea acelei femei, totuși nu se putu abține să nu gândească puțin cu voce tare: „Eu îmi făcusem atâtea planuri cu tine și tu deodată îmi spulberi totul. Ce întorsătură mai poate lua și viața, încât uneori nici numai știi la ce să te aștepți!” „Iartă-mă Sandule îmi pare rău nu am vrut să îți produc durere”, spuse Rodica.
Sandu se ridică de pe canapea și se îndreptă spre ieșire, era ca un om ce primise o lovitură dură ce începea să-l arunce într-o stare de amorțire, de sfârșeală, simțea nevoia să fie singur să asimileze în tăcere acea nouă lovitură cu care viața îl lovea din nou necruțător. Părăsi locuința acelei femei fără a mai spune nici măcar un cuvânt, se hotărâse în sinea lui să se poarte ca un adevărat cavaler, însă nu avu putere să o facă până la capăt, și plecă fără să o mai salute. Începu să meargă abătut cu capul în jos pe aleea dintre blocuri, deodată auzi un glas cunoscut ce îi spuse: „Bună seara”, ridică capul și o văzu pe Cecilia în fața sa cu căruțul în care era fetița ei. Se priviră câteva clipe în tăcere, Sandu înțelese din privirea ei că ea știa totul.
„Sunteți foarte trist, și cred că mama va comunicat decizia ei. Eu personal nu sunt de acord cu această hotărâre a ei, însă nu pot să fac nimic, este viața ei și ea decide pentru ea. Noi în ultimul timp am discutat mult, și am reușit ca într-o oarecare măsură să ne cunoaștem, îmi pare rău că după toate nenorocirile ce s-au abătut asupra dumneavoastră a mai venit acum și ceea ce mama va făcut. Ce veți face acum? Știu din experiența mea că în astfel de situații se suferă mult.” Sandu care nici măcar nu reușise să o salute pe Cecilia își adună toate puterile și reuși pentru câteva clipe să depășească acea stare de sfârșeală în care se afla și spuse:
„Cecilia prea mult ai pus tu la inimă toată drama mea, tu nu ești ca mama ta, ci ai o simțire aleasă, o inimă nobilă, de aceea tu trebuie să nu lași ca amintirea nenorocirii mele să te întristeze prea mult. Tu trebuie să te căsătorești și să trăiești o viață onorabilă, și mai mult de atât în sfera unde îți vei desfășura viața să promovezi valori morale de care societatea are atât de mare nevoie. Eu cred că ai menirea în această lume să fi o femeie model în sensul de a urma binele și a promova tot ce este nobil în viață, doar atunci vei cunoaște adevărata fericire. Și mai ales ai deosebitul privilegiu că l-ai descoperit pe Dumnezeu la vremea tinereții, de aceea îți spun continuă să te apropii de El, pentru că este cel mai minunat lucru pe care o ființă omenească îl poate face pe acest pământ. Și mai mult de atât oameni ca mine au nevoie de cineva care să le arate calea cea bună. Ce ne vom face dacă totul se va transforma în întuneric în societatea noastră, și nu vor mai exista purtători de lumină?” Sandu se opri foarte emoționat în urma a ceea ce el spusese, se aplecă puțin și mângâie obrajii fetiței ce așezată în cărucior îl privea cu nevinovăție, după care o privi din nou pe Cecilia, care îi spuse: „Vă mulțumesc pentru tot ce mi-ați spus, am să țin cont de îndemnurile și sfaturile pe care mi le-ați dat.” „Rămâi cu bine Cecilia, la revedere”, mai avu putere să spună Sandu, și porni înainte pe aleea dintre blocuri.
În următoarele zile Sandu fu adânc decepționat de toată acea întâmplare, cu greu reușea să nu se mai gândească la decepția pe care o suferise. Se hotărî să vorbească și el cu o ființă omenească despre acea dramă a sa. Îi făcu o vizită lui Nicolae și îi destăinui totul. Nicolae după câteva clipe de tăcere îi spuse: „Așa sunt unele femei prin natura lor foarte înșelătoare, încearcă să nu te mai gândești la ea, ai să cunoști o altă femeie și cu timpul o vei uita pe Rodica.” Apoi încercă să-l încurajeze puțin pe Sandu dându-i diferite sfaturi spunându-i să nu cadă cumva într-o depresie adâncă din cauza acelei femei, iar printre altele îi spuse:
„După cum se vede pe tine viața te lovește dur de tot. Și mă întreb și eu de ce așa de cumplit? Ori poate că acest iscusit regizor care este Diavolul ce face atâtea mașinații din umbră, prevăzând că tu ai dorința de a te îndrepta spre cele cerești, caută să te împiedice punându-ți în calea ta atâtea obstacole. De acea încă odată îți repet nu te descuraja, ia hotărârea cea bună pe care o ai în inima ta și du-o la îndeplinire în ciuda tuturor piedicilor. O idee pe care am reținut-o de la Emil și mi-a plăcut, este faptul că nu trebuie să uităm că mai puternic decât confederația răului este Dumnezeu, ce îi poate ajuta pe oamenii ca noi, chiar dacă am ajuns fără nici un căpătâi în viață. Însă ceea ce este nespus de frumos este faptul că putem spera într-un viitor minunat pregătit de Dumnezeu tuturor celor ce-L iubesc.” Sandu se despărți de Nicolae oarecum mai ușurat, având ferma convingere că nu totul va fi întunecat în viața lui, și că de undeva va răsări o lumină binefăcătoare.

by

Referinţă Bibliografică

EUGEN ONISCU: REÎNTORS ÎN LIBERTATE (10)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 16 iunie 2017