MISTER VIOLET
Lucea în asfințituri de lumină
un violet misterios pe creste,
se iriza prin nouri o poveste
într-un amurg ce-o aștepta să vină…
Imensități își tulburau albastru
cu violet ce se-aprindea mai tare,
ardea-n culori apusul care doare
o pagină a timpului terestru.
Se strecura prin umbre nostalgia,
covoare aurii coceau iar pâine
și așteptând culorile de mâine
maci violeți îmbujorau câmpia.
Un val șterge urma îndrăgostită
a luat cu el sărutul de pe urmă
și pătimașe doruri vechi se curmă
în lacrima pe valuri risipită.
În noapte când se-ascunde universul
și cerul pierde bruma de cicoare,
rămâne din tăcerea care doare
misterul violet sfidând apusul.