MONICA M. CONDAN

UN POSIBIL RĂSPUNS LA „EPISTOLELE DE LA RAMNA”
Stimată şi iubită doamnă Silvia-Gabriela Almăjan,

Una dintre Epistolele de la Ramna, publicată în cartea cu acest titlu, la Ed. Eurostampa, Timişoara, 2023, îmi este adresată şi doresc să vă răspund, pentru a vă transmite calde mulţumiri că v-aţi aplecat cu răbdare şi profesionalism asupra cărţii mele „În orizontul aporiei”.
Pot afirma fără ezitare că, în momentul în care v-am cunoscut direct, nu on-line, am avut impresia, să nu scriu certitudinea, că m-am întâlnit deja cu dvs., că nu aţi fost pentru mine o necunoscută, ci chiar o persoană apropiată, din anturajul meu. Exact aşa cum aţi simţit şi dvs. în legătură cu mine. M-aţi îmbrăţişat cu o privire calină, prietenoasă, zâmbitoare, dar şi scrutătoare, potrivită pentru nobila meserie de profesoară, pe care aţi ales să o practicaţi. Se remarcă cu uşurinţă că sunteţi răbdătoare, instruită şi exigentă. Am cunoscut o elevă a dvs., care evoluează frumos şi care mi-a confirmat faptul că munciţi serios, cu dragoste pentru discipoli, dăruindu-vă întru totul lor.
Mai mult, de ceva timp, a venit momentul prielnic, favorizat de impulsul primit prin înfiinţarea Şcolii de literatură „Eugen Dorcescu-80”, de a vă lansa în postura de critic literar. Aveţi deja un palmares, cu care vă puteţi mândri: colaborări la diferite reviste cum ar fi „Actualitatea literară”, „Almăjul”, „Armonii culturale”, „Confluenţe literare”, „Portal Măiastra”, „Pro litera”, „Coloana Infinitului”, „Timişoara”, „Vatra veche”, „Vatră almăjană”, apoi cronici, prefeţe şi eseuri, participare la volume colective: Despre opera lui Eugen Dorcescu, Eugen Dorcescu în „Timişoara”-volum omagial 80, coordonate de Mirela –Ioana Dorcescu şi apărute în 2021. Aţi publicat acum şi volume de autor: Eugen Dorcescu- un écrivain pas comme les autres, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2022 şi Epistolele de la Ramna, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2023, care s-au bucurat de cronici elogioase din partea criticii de specialitate şi de interesul publicului cititor. De asemenea, aţi participat ca invitată la emisiuni de radio şi televiziune, unde aţi fost o prezenţă tonică, energică, atrăgătoare, aţi transmis mesajul dvs. cu acurateţe, bucurându-vă de o mare audienţă.
Revenind la cartea Epistolele de la Ramna- schiţe de portret, pot să afirm clar că în totalitate cercetarea literară efectuată de dvs. este de factură academică. Se evidenţiază şi de această dată ceea ce a subliniat Livius Petru Bercea despre prima dvs. carte, că se observă semne de maturitate interpretativă, impunându-se meticulozitatea cercetării, comentariul aplicat, nedivagant, realist şi cu susţinere în textul propus spre analiză. La fel de potrivit aţi aplicat ideea poetului Eugen Dorcescu că „trebuie să iubeşti textul, altfel nu poţi emite păreri. Doar o lectură onestă a cărţilor, o înţelegere a substratului acestora, o bună cunoaştere a scriitorului, a gândirii şi operei sale, recunoaşterea viziunilor şi stăpânirea modalităţilor analitice consacrate, precum şi o intuiţie vie şi un talent interpretativ specific pot asigura reuşita unui comentariu”.
Toate acestea le-aţi folosit cu succes în alcătuirea epistolelor-eseuri critice ale cărţilor primite în dar de la autorii lor, talentaţi mânuitori ai cuvântului scris. Sunt prezenţi 14 scriitori, în ordine alfabetică, cu unul sau mai multe volume comentate. Empatizând emoţional cu toţi cei pe care i-aţi cunoscut personal, nu ezitaţi să împărtăşiţi şi altora propriile impresii despre aceştia. Iată o notă inovatoare şi binevenită în cadrul unor recenzii.
Această modalitate se mulează pe formatul de scrisoare ales, dându-i verosimilitate. Sunt astfel prezentaţi scriitorii: Veronica Balaj („fire caldă, zâmbitoare, dinamică, interesată de artă, de frumos, în orice formă de exprimare”), Marian Cătălin Ciobanu („tânăr filolog, bine instruit, cursant al Şcolii de literatură- Eugen Dorcescu-80”), Carla Florentina Cioca („fire de romantic întârziat”), Anişoara Violeta Cîra („sfioasă, zâmbitoare, împărțind tuturor colegilor noștri sfaturi bune, iar la prima ei lansare de carte îmbrăcată într-o rochie roz-pal, era fericită şi cu vocea tremurândă; este modestă, devotată, perseverentă, serioasă”), Monica M. Condan („cadru didactic cu vocaţie, iar fizionomia sa, vocea calmă, caldă, atitudinea, toate laolaltă scot în evidență un cuget elevat, un eu afectiv cu trăiri intense, un intelectual sensibil, un om al literelor”), Mariana Pâşlea („ființă inocentă, cu ochi luminoși, zâmbet senin, care iubește viața cu tot ce înseamnă ea, care știe să trăiască intens fiecare moment, pentru care insomniile sunt binecuvântări, căci poate, astfel, să aștearnă pe hârtie gânduri nobile”).
Şi ceilalţi scriitori se bucură de deplină apreciere din partea dvs. Se ajunge în acest mod la un sistem de impresii, fără a se rupe de relaţiile personale, iar simpatia arătată este o dovadă de trăire a operei artistice. Sunteţi subiectivă, dar, ca să zic așa, nu cantonată în subiectul respectiv, ci în relaţie permanentă cu alte subiecte, de aceea critica, pe care o practicaţi nu este arbitrară. Fiind o aplicaţie a teoriei literare, critica nu este la îndemâna oricui, se poate spune că este o literatură de idei, chiar o parte esenţială a literaturii, ce dă viaţă cărţilor. Iată că ceea am învăţat la Şcoala de literatură Eugen Dorcescu-80 ne este tuturor de mare folos. Iar dvs. aţi demonstrat deja că sunteţi un critic autentic, de viitor, ce aduce strălucire operei analizate printr-o metodă eficientă, aceea de abordare directă şi clară a textului, dovedind o reală vocaţie de critic literar, care posedă o scară precisă de valori. Aceasta este o constantă în toate eseurile dvs. critice, pentru că reuşiţi să puneţi în lumină tot ceea ce este valoros în textele respective, găsind întotdeauna unghiul potrivit prin care să atingeţi ţinta dorită.
Epistolele de la Ramna sunt confesiuni critice despre autori şi despre cărţile lor, confesiuni scrise în liniştea biroului de la etajul casei din localitatea Ramna, unde locuiţi şi activaţi ca profesoară de limba română şi limba franceză. Titlul cărţii, bine ales, înveşniceşte toposul natal elogiind influenţa lui asupra dezvoltării şi formării dvs. ca profesor şi critic literar.
Apropiindu-mă de text, citindu-l şi recitindu-l de mai multe ori, nu mă pot sustrage de la exprimarea nuanţelor descoperite în calitate de bun cititor.
Prima epistolă o prezintă pe Veronica Balaj cu volumul de poezii Solilocvii, Ed. Muşatinia, Roman, 2016, afirmându-se despre creaţiile din acest volum că poeta îşi deschide sufletul spre regăsirea de sine, spre meditaţie şi că «oferă comentatorului exact această posibilitate de a analiza, intens, multiplu și îndelungat, de a se adânci în polisemia enunțurilor lirice, în atrăgătoare intertextualități. De pildă, femeia care ,,-nflorește spre ofilire” este îndemnată de mare a țese ,,o așteptare-chemare”, dar ,,marea-i cântă în parabole false”. Apele îi ,,șoptesc bizar” că așteptarea femeii va fi ,,operă de artă”». Şi concluzia finală dovedeşte o înţelegere profundă a mesajului poetic şi anume „stratificarea semnificațiilor, calea de la emoție la reflecție, de la simțământ la idee, saltul de la sensibil la inteligibil, și înapoi, totul sub imperiul puterii de sugestie, aflată la îndemâna poetei. Fiindcă…tocmai din aceste evadări și reveniri la sinele profund se naște poezia”. Iar în cartea Restituiri culturale bănăţene, Ed. David Press Print, Timişoara, 2019, atractive interviuri luate unor oameni de cultură legaţi de Banat «străpung timpul, parcă ,,opresc trecerea” (vorba poetului). Sunt pagini ce conțin muncă multă, făcută cu plăcere, cu devotament. Cititorul este captat uneori de situații amuzante, alteori de momente nostalgice. Sunt pagini care te ,,poartă” într-o atmosferă senină, a confesiunilor. Cred că Veronica Balaj se poate simți, pe bună dreptate, un om împlinit, căci ,,a gustat” din ,,sufletul” atâtor oameni valoroși». O concluzie onestă şi directă a criticului Silvia-Gabriela Almăjan.
Al doilea comentariu-epistolă este adresat lui Livius Petru Bercea, autor al cărţii Poezii şi poeţi, Ed. Waldpress, Timişoara, 2018, cu două capitole: În preajma clasicilor şi Contemporani, despre care se poate afirma că ,,practică o critică preponderent universitară, academică, precum şi o critică stilistică, întemeiate pe o largă informaţie în disciplinele umaniste”. Apoi ,,epistola” analizează cu seriozitate fiecare capitol şi subcapitol, dedicate atât volumelor de poezie, cât şi celor de proză, folosind cu succes un comentariu metalingvistic, ce reliefează codul utilizat de criticul Livius Petru Bercea pentru prezentarea fiecărui autor. Anumite cuvinte pot avea o încărcătură emoţională mai mare, altele mai mică, de aceea autoarea comentariului consideră că este important şi îndeajuns să semnalizeze la ce să fie atenţi cititorii pentru a descifra mesajul vibrant dincolo de cuvinte. De exemplu, poezia lui Eugen Dorcescu este „temeinic susţinută de arma sa esenţială: cuvântul iubitor şi îndurerat”.
Despre romanul Indezirabil, Ed. Sitech, Craiova, 2022, al lui Iulian Chivu, se afirmă că excelează prin crearea unor personaje complexe, veridice, a unui subiect ce reflectă realitatea, cu substrat psihologic, „cu meditaţie asupra lucrurilor, care ne afectează sau peste care trebuie să trecem, iertând şi poate, mai cu seamă, cum spunea odată Eugen Dorcescu, iertându-ne”.
Subliniind că Marian Cătălin Ciobanu are „vocaţia comparativismului şi pare a fi înzestrat, deopotrivă, cu sensibilitate la perspectiva psihocritică asupra operei literare”, cunoaştem în detaliu cartea de eseuri de critică literară Et in Arcadia ego, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2022. Aceasta cuprinde două secţiuni: I.Opera totală, cu studii despre câteva cărţi recente ale poetului Eugen Dorcescu şi II.Miscellanea, despre scrierile Anişoarei-Violeta Cîra, Mirela-Ioana Dorcescu şi Mariana Pâşlea. Felul în care Marian Cătălin Ciobanu se apleacă spre analizarea textelor propuse arată dorinţa sa de a urma calea deschisă de Eugen Dorcescu, poetul admirat şi ca personalitate empirică, nu numai artistică, a cărui definire a persoanei umane este reprodusă: „Persoana umană este acel individ uman, purtător de excelenţă, care trăieşte pentru un ideal, care este animat nu doar de sentimentul, ci şi de cultul valorilor şi care are necesităţi spirituale conştientizate”. Ceea ce doamna Almăjan îşi propune să demonstreze este reuşita acestui demers, reproducând pasaje definitorii pentru ştiinţa şi talentul lui Marian Cătălin Ciobanu în eseurile sale critice, care se impune ca o voce „tânără, cu inflexiuni viguroase şi, deseori, personale”.
Autodefinindu-se ca apaținând unui romantic întârziat, poemele din cartea Balada romanticului întârziat, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2022, a poetei Carla Florentina Cioca „mustesc de sentiment, de efervescenţă, de căutări”. Iar exemplele curg, meditaţia filosofică accentuând cuvântul cu valoare de simbol. „Tonul elegiac potenţează creaţia poetică, inoculându-i dezamăgire, sentimentul nimicniciei, al inutilităţii”. Sunt analizate metodic toate poemele, extrăgând nucleul tăinuit de frumuseţe metaforică din fiecare în parte. Criticul Silvia-Gabriela Almăjan a căutat să sublinieze „frământările unui eu liric doritor de a găsi cel mai potrivit veşmânt stilistic pentru ideile şi simţămintele ce-l copleşesc”.
A şasea epistolă îi este adresată Anişoarei –Violeta Cîra, cu două cărţi: Realismul simbolic. Eseistica şi proza Mirelei- Ioana Dorcescu, Ed. Mirton, Timişoara, 2018 şi Drumul spre sens, Eseuri hermeneutice, Ed. Mirton, Timişoara, 2020, dedicate unor scriitori consacraţi, apreciaţi şi valoroşi: prima consacrată în întregime Mirelei-Ioana Dorcescu, iar a doua mai multora: Eugen Dorcescu, Mirela-Ioana Dorcescu, Șerban Foarță, Andrés Sánchez Robayna, Petru Vasile Tomoiagă şi Nicolae Turtureanu. Înainte de a se adânci în analiza propriu-zisă, doamna Almăjan desfată cititorul cu relatarea detaliată a lansării acestor cărţi, a emoţiilor şi bucuriilor trăite de toţi participanţii. Accentul cade pe receptarea imediată a poemelor lui Eugen Dorcescu de către Anişoara –Violeta Cîra, care împărtăşeşte bucuria confesiunii. Bucuria admirativă se transmite osmotic, cuprinzând pe nesimţite pe toţi martorii direcţi sau indirecţi, atât de mare este puterea unui act creator desăvârşit ce atinge sublimul. Se abordează și proza memorialistică a lui Eugen Dorcescu, care este vie, cu valoare de document istoric, psihologic de mare importanţă culturală. Admiraţia se răsfrânge, apoi, pe bună dreptate, asupra Mirelei-Ioana Dorcescu, cu activitatea sa atât de bogată şi cu studiile critice de excepţie. Unul dintre ele este „alocat secțiunii de aur (sectio aurea) în poezie, fenomen întâlnit doar în lucrările poeților consacrați, doar la acei scriitori care se bucură de suflul marii inspirații. Bineînțeles, în sprijinul tuturor afirmațiilor, sunt aduse multiple exemple, fiind o temă nouă…”
Urmează volumul În orizontul aporiei, Sens trăit-sens receptat, Ed. Castrum de Thymes, Giroc, 2022, autoare Monica M. Condan, care, prin concepţia adoptată asupra actului critic, dă echilibru şi credibilitate comentariilor critice grupate în două secţiuni: Lecturi elective (daruri editoriale) și Lecturi selective (cărţi lansate în cenaclul literar). Se bucură de o prefaţă elocventă, semnată de scriitorul Eugen Dorcescu, la care face o amplă referire doamna Almăjan, înainte de a analiza cu răbdare volumul, ca apoi să încheie astfel: „În acest volum dens, bogat în informații de istorie și critică literară, bine întemeiat teoretic și clădit cu pricepere și eficiență, beneficiind, totodată, de un stil curat, elegant, convingător, Monica M. Condan reușește să pună o parte din sufletu-i delicat, din inteligența sa neliniștită, din amplele sale cunoștințe, din finețea-i caracteristică. Talentul analitic cooperează firesc cu cel portretistic și cu cel narativ, potențându-se mutual și asigurând nu doar folosul, ci și farmecul lecturii”.
Semnalez şi atenţia acordată revistei de cultură „Coloana Infinitului”, la care lucrează în regim de voluntariat de 20 de ani Monica M. Condan, în mod special numărului de colecţie 120/2022, dedicat celui mai mare poet român în viaţă- Eugen Dorcescu, una dintre ediţiile foarte bine primite de publicul cititor.
Într-un alt capitol este analizată cartea de poezie confesivă a Zoiei Elena Deju, Rotitor, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2022, cu o prefaţă de Eugen Dorcescu. Într-o scurtă concluzie se poate afirma că volumul prezintă, „într-o manieră artistică, dar lucidă, adevărul, calea pe care trebuie să o urmeze ființa ce trăiește în smerenie și ascultare de Dumnezeu”.
Comentariul volumului Punctul interior, Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2010, având şi o a doua ediţie în 2020 (la Academia edu.), roman al scriitoarei Mirela-Ioana Dorcescu, este o dovadă de înalt profesionalism în domeniul criticii literare. La început sunt evidenţiate elementele de paratext care reuşesc să ofere mai multe faţete oarecum transparente pentru înţelegerea textului propriu-zis. Coperta, ce înfăţişează un copac în pustiu, devine semn al „durerii, al încercării de a găsi un drum, un sens al vieţii, al suferinţei”. Iar prefaţa ce însoţeşte a doua ediţie, semnată de Eugen Dorcescu, se apropie de esenţa sevei romanului, identificând prezența a ,,trei stihii tutelare, care țin, implacabil, în chingile lor, destinele eroilor: arhitema (Cunoașterea de sine) și două arhipersonaje (Iubirea și Moartea – Eros și Thanatos)”. Personajele sunt șlefuite de Fericire și Suferință – „doi iscusiți meșteri”. Romanul este catalogat drept clasic şi modern în acelaşi timp, atât prin firul narativ tulburător, cât şi prin subtila analiză psihologică şi prin realizarea artistică. Gabriela Almăjan subliniază că ,,romanul, foarte bine realizat, aducând, de fiecare dată, în prim-plan, situații nu doar verosimile, ci și necesare, din punct de vedere epic și caracterologic, mizând pe o analiză psihologică nuanțată, ne face părtași, vrând-nevrând, la momentele scurte de bucurie, de năvalnică speranță, respectiv la suferința eroinei, pe alocuri, cruntă”. ,,Punctul interior – este un roman pe care nu-l poți lăsa din mână! Este dramatic și captivant. Suspans, trăiri intense, iubire, ură, zbucium, moarte sunt doar câteva dintre «ingredientele» sale. Dar… mai presus de toate, scriitoarea Mirela-Ioana Dorcescu dovedește artă în construcția subiectului și a personajelor (îndeosebi a personajului central), finețe în observarea firii umane; este o bună cunoscătoare a sufletului feminin, îi relevă ascunzișurile, dar nu-l golește de mister. Finalul ne convinge că femeia a fost și rămâne o enigmă”.
Următorul capitol este adresat lui Eugen Dorcescu, cu două dintre volumele sale de poezie de curând apărute: Aproapele.111 Psalmi şi alte poeme, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2022 şi Leviatanul (poeme uitate), Ed. Eurostampa, Timişoara, 2022. Astfel Gabriela Almăjan completează, prin aceste două eseuri critice, explorarea mirificului univers poetic dorcescian, după o carte dedicată în întregime maestrului: Eugen Dorcescu-un écrivain pas comme les autres. Având această experienţă, dânsa este destul de dezinvoltă în munca pe text, care este o reîntoarcere la surse, un drum totuşi plin de obstacole ca orice practică ştiinţifică. Valorile descoperite în imensitatea manuscriselor Poetului de către soţia sa Mirela-Ioana Dorcescu sunt prezente în aceste cărţi. Sunt preocupările sale legate de studiul textelor din Scriptură, frământările pentru desluşirea misterului existenţial, modul în care se raportează fiinţa la Fiinţă. În nota asupra ediţiei, Mirela-Ioana Dorcescu motivează titlul cărţii Aproapele: ,,este un adverb substantivizat, care își dezvăluie plurivalența semantică, nu e doar semenul, ci Însuși Dumnezeu, Aproapele Poetului. Comunicarea dintre eul liric și Divinitate este redată prin utilizarea numărului simbolic 111 – de trei ori cifra 1, omul în picioare, axis mundi, aspirând spre Cel de Sus, unic și treimic. În Aproapele (111 Psalmi și alte poeme), toți Psalmii sunt ai lui Eugen Dorcescu. Strigătul său către Dumnezeu este rugăciunea cu care se identifică Poetul”: Rugăciunea mea sunt eu însumi (Psalmul 103, 19.10.1999). Urmează o analiză aprofundată, poem după poem, dezvăluind frumuseţea şi temeinicia ideatică a fiecăruia, inclusiv corelarea necesară între planul conţinutului şi al exprimării: «O muzicalitate gravă au toți Psalmii acestui volum, fie prin tehnica versificației (uneori versuri scurte, de tip sentință, alteori versuri lungi, cu măsură ce variază între 10 și 11 silabe), fie prin rime surprinzătoare: ,,deoparte/moarte”, ,,Iată/adevărată”, ,,furnici/aici”, ,,scufundă/rotundă”, ,,rocă/sufocă”, ,,aparține/mine”, geme/vreme”, ,,iarbă/absoarbă”, ,,divin/senin”, ,,zdrobit/ plămădit/asfințit”, ,,șoptește/descrește”, ,,departe/moarte”, ,,nevăzută/derută”, ,,ușă/cătușă”, ,,vreme/recheme” etc.» O permanenţă este imboldul spre căutarea „Celui viu și concret”, ,,într-o concretitudine metafizică, dincolo de orice concretitudine mundană”. Este citat Florin-Corneliu Popovici, care îl prezintă pe Poet astfel: „E un om care caută perpetuu și se caută, «îmbunătățit», asemenea călugărilor cu har: «Eu fac și-acum ce-am făcut întotdeauna: trăiesc în spirit, în legea morală și în literatură» (Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal – 1991-1998)”.
La cel de-al doilea volum Leviatanul (poeme uitate) o atenţie specială se acordă copertei, cu o reproducere după tabloul pictorului Ilia Repin Edecarii de pe Volga, foarte realistă şi o preîntâmpinare a textului volumului: „Din truda poetului, comparabilă cu cea a edecarilor, se naște o carte densă, adevărată, spre bucuria iubitorilor de literatură și spre desfătarea tuturor celor însetați de înaltă spiritualitate”. De asemenea dedicația, scrisă de mână de către Poet a fost o surpriză emoţionantă pentru toţi discipolii Școlii de literatură ,,Eugen Dorcescu – 80”, care „a început să fie tot mai (re)cunoscută, în lumea și în viața literară a urbei noastre și a țării. O dedicație olografă? Da, o probă de moralitate și fraternitate în duh și adevăr, oferită, public, de Eugen Dorcescu, acestei Isla de los Afortunados, cum el însuși numește amintita Școală. De luat aminte…”
Cartea este structural echilibrată: Prologul –Diacul (profesiune de credinţă-menirea scriitorului în mânuirea condeiului), apoi secţiunile Camelot, Nunc Fluens, Nunc Stans, De senectute şi două Epiloguri. Specialista în exegeză se simte nedreaptă că trebuie să aleagă anumite texte şi idei spre exemplificare, pentru că „toate se impun a fi evidențiate, prin prestanță, măiestrie în mânuirea condeiului, prin expresii artistice înălțătoare, completând astfel portretul unui Om de formație savantă, un erudit, un foarte talentat poet. Da, Eugen Dorcescu este un poet erudit al timpului nostru. Persoană echilibrată, ordonată, a avut instinctul, încă de la început, să dateze fiecare poezie, fiecare creație, gândind la o eventuală istorie literară. În personalitatea sa, impulsul creativ și conștiința artistică se unesc și conlucrează fericit, întru izbândă estetică, ideatică și spirituală, pornind de la ansamblu, de la macro-mesaj, până la detaliul stihului și al cuvântului”. Se pune accentul pe conţinutul ideatic, dar şi pe forţa polisemică şi măiestria stilistică, cuvântul având „tărie, expresivitate, fiind mereu şi mereu încărcat cu noi conotaţii”.
Epistola următoare îi este expediată poetei şi publicistei Mariana Pâşlea, de care autoarea eseului se simte foarte ataşată, pentru că îi iubeşte poemele, gravitatea temelor, dar şi tonul jucăuş, plin de umor, cu care tratează temele abordate. Sunt analizate serios mai multe volume: De-a poezia, Ed. Hoffman, Caracal, 2021; Primul ţipăt, Ed. Hoffman, Caracal, 2020 şi Lectio profana (Confesiuni critice), Ed. Eurostampa, Timişoara, 2022. În primele două, „regăsim în poezia Marianei Pâșlea sentimente pure, etalarea gingașă a trăirilor, viață intens trăită, cu bucurii și neajunsuri, cu zâmbete și lacrimi, cu seninătatea vârstei și înțelepciunea ei, cu teamă de necunoscut. O poezie ce mângâie, alină, ce îndeamnă cititorul să aprecieze viața mai presus de cuvinte, să simtă fiecare rază de soare, fiecare strop de viață”. În cea de a treia, cartea cu 19 eseuri, Mariana Pâşlea se remarcă printr-o mânuire exemplară a cuvântului, exprimându-şi simplu şi concentrat opiniile clare şi juste despre cei 19 autori şi lucrările lor. De aceea Gabriela Almăjan sintetizează cu duioşie ceea ce a sesizat şi anume : «desfătare, inocență în această activitate– relectura unor scrieri dragi, evocarea unor oameni și a unor creatori pe care autoarea i-a cunoscut de-a lungul timpului și de la care a primit numeroase volume cu dedicație. Pe toate le așază în partea stângă, ,,pe masa de lucru, în dreptul inimii, care tresaltă” de bucurie în fața acestui spectacol literar».
Cea de-a doisprezecea epistolă este dedicată romanului Judecătorul şi jurnalul ars, Ed. Universitară, Bucureşti, 2021 şi autorului acestuia Constantin Stancu, absolvent al Facultăţii de Drept. Titlul fiind simbolic, sugerează echilibru, dreptate, dar şi zădărnicie, lipsă de însemnătate. Subiectul este pasionant, proiectele se soldează cu eşec, pentru că şi societatea este dezamăgitoare.
Rai de fluturi, Ed. Armonii Culturale, Adjud, 2020, este un volum de poezie al lui Gheorghe A. Stroia, numit „poetul iubirii desăvârşite”, în prefaţă, de poetul Eugen Dorcescu. „Liantul dintre poeziile din prima parte, dar și dominant al volumului, este sentimentul puternic și profund al iubirii, în toate formele: Eros, Storghe, Filia, Agape…Într-adevăr, iubirea este simțământul care scoate la iveală ceea ce este mai bun în om, îl înalță, îi dă speranță, distruge egoismul. Folosind multiple mijloace de comunicare, poetul Gheorghe A. Stroia reușește să exprime trăiri puternice, deasupra tuturor aflându-se o iubire complexă, superioară, absolută” este ideea principală subliniată de Silvia-Gabriela Almăjan, în urma analizării atente a poemelor. În volumul Păsările inimii, Ed. Armonii Culturale Adjud, 2021, simbolul din titlu se referă la sentimentele şi trăirile poetului. Motiv pentru care doamna Almăjan reuşeşte să facă un periplu prin creaţia literară a altor poeţi din literatura română, ajungând să concluzioneze astfel: „În întregul său, volumul reflectă structura meditativă a poetului Gheorghe A. Stroia, sensibilitate, altruism, sinceritate, dăruire sufletească, încântare în fața frumuseților pe care Dumnezeu le-a oferit oamenilor, credință, speranță, visare”.
Scriitorul şi jurnalistul de înalt profesionalism Petru Vasile Tomoiagă este prezent cu mai multe volume: Rădăcinile genunchiului sau Rădăcina crucii, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2005; Icoane, Ed. Mirton, Timişoara, 2016; Soarele albastru, Ed. Marineasa, Timişoara, 2000; Înviere, Ed. Brumar, Timişoara, 2001; Pământul cerului, Ed. ArtPress, Timişoara, 2004; Adevărul care răpune, Ed. Marineasa, 2003. Cu perseverenţă şi probitate profesională, autoarea ,,epistolei” se apleacă asupra acestor cărţi pentru a le înţelege, a le descifra mesajul şi a le aprecia la justa lor valoare. Astfel, despre prima lucrare afirmă că atât „coperta, Precuvântarea, titlul, dar, mai ales, conținutul demonstrează că avem în față poeme de inspirație mistico-religioasă”. La fel este şi volumul Icoane, unde se îmbină textul poetic cu pictura, făcând analogie cu cartea Synaisthesis, un eseu plastic la poezia lui Eugen Dorcescu realizat de pictorul Emil Grama. Menirea artistului este o preocupare constantă pentru Petru Vasile Tomoiagă, „aceea de a căuta înaltul, absolutul, cunoașterea transcendentă, împăcarea cu Dumnezeu, situarea cugetului și a duhului deasupra prozaismului plat, dincolo de stereotipiile curente, departe de materialismul obtuz și nimicitor de spirit”, o concluzie a doamnei Almăjan, care dovedeşte înţelegerea profundă a textului poetic. Titlul volumului următor, Soarele albastru, este o metaforă, „care anticipează complexitatea metaforică a textului”. Descrierea anotimpurilor fascinează, fiecăruia atribuindu-i-se imagini artistice de o rară frumuseţe. Prin volumul Înviere, „poetul Petru Vasile Tomoiagă proclamă, că apocalipsa este o necesitate, focul trebuie să curețe răul, învierea vine doar după moarte. Păcatul atrage moartea, apocalipsa, iar învierea este speranța, promisiunea pe care Dumnezeu le-a făcut-o oamenilor”. Următorul volum este o reeditare a ultimelor două cărţi, cu traducerea poemelor în limba germană, ordinea lor fiind adaptată noului titlu Pământul cerului. Lucrarea de proză rememorează evenimente şi locuri, analizează structuri sociale şi psihologice, necesitând multă sârguinţă. A rezultat „o proză originală, ce evidențiază tendința autorului de a se baza pe experiențe de viață, pe trăiri intense, ce provoacă tensiuni în tratarea temelor consacrate și fac posibilă descoperirea unor noi orizonturi sufletești, a unor noi spații de reflecție și de sensibilitate”.
Stimată doamnă, Epistolele de la Ramna arată o dată în plus instruirea academică pe care o aveţi. Aceasta v-a ajutat să scrieţi o carte în care puneţi în practică, într-o manieră de înalt nivel, ceea ce aţi învăţat până acum, inclusiv la Şcoala de literatură „Eugen Dorcescu-80”. Apreciez foarte mult că aţi insistat pe unicitatea fiecărui text pe care l-aţi analizat, care constituie el singur un univers în sine. Cu multă răbdare şi tact, cu inteligenţă şi fineţe- însuşiri care vă definesc- cartea dvs. s-a bucurat de o bună primire din partea criticii de specialitate şi ne-a entuziasmat şi pe noi, cititorii dvs. fideli, care aşteptăm noi volume inspirate de critică aplicată.

by

Referinţă Bibliografică

MONICA M. CONDAN, UN POSIBIL RĂSPUNS LA „EPISTOLELE DE LA RAMNA”/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 22 noiembrie 2024