Vocea oceanului
Aud o voce simplă, o voce de departe,
Ce urcă din oceane, din valuri despicate,
Nelimpezite-n sarea acidelor maree
Cuprinse în vâltoarea prea dens violacee
Și urcă, răscolește o voce din afunduri
Pare c-ar fi un pește ce inventează gânduri
Delfin cu țipăt amplu și sens humanoid
Ecou al vreunui templu, celest asteroid,
Clepsidre împărțite pe trepte și pe coame
Desene inedite, secundelor icoane
Când din profunduri urcă, lăsând spirale pline
Și vocea se aruncă spre ceruri cristaline.
Sunt zâne sau ecouri, sau valuri nenăscute
Sau viața din străfunduri palpită pe tăcute ?
Mister de alabastru, o forță îl conduce
Un altfel de albastru, cu specii vechi, caduce
Cu vietăți sticloase și desenate-n piatră
Ar fi doar monstruoase dar ele îi sunt vatră,
Oceanule miracol, îmbogățit pe veci
Noi te vedem oracol dar tot rămânem reci.
Monica Pester
6 dec. 2024, Moroeni


