MULȚUMESC!
(Sonet)
Îți mulțumesc că ți-ai oprit privirea
sfioasă,caldă către chipul meu
și ai făcut ca lira lui Orfeu
să rezoneze-odat cu nemurirea.
Dintr-un covor cu frunze veștejite
ce tânguiesc absurde sub picior,
s-a întrupat un vis amăgitor
cu un parfum de roze adormite…
Iar peste timp,când totul va fi scrum,
și-o adia mirosul fin de roze,
vor tângui iar frunzele în drum,
Și regretând a timpului risipă,
cu un buchet de tandre tuberoze,
voi mulțumi că m-ai iubit o clipă…


