Am înjugat iubirea ca pe boi la plug și am legat omenia la gard…! De multe ori…! Ce-am făcut cu viața mea, cum de-am dat-o bacșiș la ospețe fiscale, de ce n-am întins mâna după fiecare mărunțiș de rest când mi-am plătit taxele fiecărei secunde trăite?!
Parc-am fost lunecuș pe care s-au dat de-a berbeleacul nopțile mele și culme de coclauri după care s-au îngrămădit în vamă zilele la ștergerea lor definitivă din împărțiri și scăderi după socoteli incorecte, grav încărcate de greșeli simple – interminabil corigent la gimnastica vigilenței, repetabil repetent la artimetica timpului, n-am avut niciodată niște formule de calcul al rosturilor mele, n-am avut niciodată un portofel cu bani…, ca și regulile mele de viață, banii pe care i-am avut când i-am avut s-a întâmplat să îi am, nu-i împătuream în buzunar, îi aruncam pe acolo ca pe niște scrisori de dragoste rupte…!
N-am cântat niciodată pe bani, dar am plătit să mi se cânte, n-am plâns niciodată în genunchi, dar am plâns în chingi, n-am lovit pe la spate dar poate că am izbit în rană…!
Amintirile mi le-am agonisit așa cum le-am trăit într-o viață din zbâncuri, nu le-am sortat, zilele mele bune, zilele mele rele forfotesc în ele ca pe viaducte, nu zac în mausoleul morților.
Am urât când am urât, am iubit când am iubit drumurile ireversibile; am urât când am urât, am iubit când am iubit drumurile reversibile. Toate la vremea lor, mi-au făcut bine și mi-au făcut rău, m-au devastat și m-am consolat.
N-am agreat să dezbin, dar am dezbinat când n-am știut ori n-am avut încotro, n-am cucerit și am cucerit, am fost vrednic ori nu, s-a întâmplat ori am ținut cu dinții de cauza mea, uneori hazardul s-a întors împotriva mea și m-a redus la tăcere, uneori lașitatea m-a învins, uneori norocul m-a ținut în picioare, uneori cineva ori ceva m-a ridicat de la pământ când nu m-am așteptat….!
Du-te naibii supărare…! Sunt salvat de iubire…! Există viață și în urma dezolărilor, dar niciodată în spatele scenei vieții…! Mi se scufundase sufletul în propria-i necuprinsă și iremediabilă decadență zilele acestea, pe căldură irezistibilă, de parcă s-a terminat răcoarea în cer și se vărsau flăcările aurii ale soarelui peste el. Numai un pustiu fierbinte și trist mai rămăsese din mine, nu știu de ce…! Uneori mi se pare că sunt cel mai singur om din lume, că până și singurătatea are prieteni doar eu sunt golit de tot de cel mai palid crepuscul de speranță, de plăcere de ceva și de fericire, de dorință și de vis…! N-am ce face în astfel de momente afară de a mă însingura total chiar și eu pe mine, a mă abandona eu însumi propriilor dezolări și înstrăinări, a mă lăsa fără o oricât de vagă rezistență și reprimare, dus spre neunde, fără niciun rost, fără nicio grabă, fără nicio încetinire, fără nimic, fără nimeni.
Dar când nu mă mai așteptam la ceva care să deschidă fereastra razelor de lumină lăuntrică, nu lavei de foc de sus, artista Natalia Guberna de care sunt legat cu amintiri îndepărtate în timp, frumoase, minunat de frumoase și ale cărei cântece îmi îmbălsămează de demult și până azi și-mi înmiresmează florile gândurilor mele celor frumoase și bune, s-a gândit să mai arunce o privire prin scrierile mele mai clare și liniștite ori mai încâlcite și tumultoase, după cum și eu mă aflu în răstimpurile dintre un moment și altul și mi-a dat un semn că și-a mai adus aminte de mine – aceasta o fac deseori și artista Stela Enache, sau asemenea de admirabila Marina Florea, pe amândouă iubindu-le la fel, ca pe lumina ochilor.
Nu știe Natalia Guberna ce frumusețe sufletească poate deveni dintr-odată transcendentă din amintire în prezent, în viața mea, când amintirea aceasta este despre ea…! Nu știe nici cât îi mulțumesc pentru aceasta. Dar, dacă ea, citind cu îngăduință două cuvinte scrise de către mine și lunecând o clipă cu privirea-i frumoasă peste chipul meu din fotografiile de azi – un azi în care e nevoie să-mi spun numele ca să fiu identificat – m-a smuls cu mână blândă și bună din uitarea prin care mă pierdusem, ce pot eu să fac la rându-mi decât o reverență afectivă și să caut o melodie dulce interpretată de ea, pe care să o postez către dumneavoastră prietenii și cititorii mei, ca să vă dăruiți un bine sufletesc, frumusețe, liniște, bucurie, iubire în armoniile muzicii mirabile?!
(Aurel V. ZGHERAN)
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..