Ne pleacă poeții
Eugen Serea
Ne pleacă poeții și Lumii nu-i pasă,
Se-ntorc din robia țărânei, Acasă,
În Țara Luminii ce nu mai apune
In care Cuvântul Se tace, Se spune…
Nu plângeți poeții, vă rog eu, nu-i plângeți!
Mai bine din hrube și râpe vă strângeți,
Spre Cer faceți rugul din rugile voastre
Și ardeți poeții în flăcări albastre…
De dragostea voastră n-avură vreo parte…
Cu inima-n palme, cu sufletu-n carte
V-au dat din fântâna ce nimeni n-o știe,
În lemnul din ciuturi, doar Apa cea vie…
S-au frânt ca o pâine, vărsat precum vinul,
Întinsu-v-au mierea, oprindu-și pelinul,
Cătușe și lanțuri topit-au gândirii
Și gratii din ziduri, ofrandă simțirii…
Târziu e regretul, târzii-recunoașteri,
Cenușa e rece, nu-i timp de renașteri:
Cu candela spartă, icoana lor suie
Ca fumul tămâii din știrbă cățuie…
Sub stinsele zodii, să n-așteptați alții:
Ei fost-au mărunții, voi, ceilalți, înalții…
Săracă, urâtă e Lumea rămasă…
Ne pleacă poeții…Dar Lumii nu-i pasă!