Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Nicolae DINA: UN ACT CRITIC RESPONSABIL

Nicolae DINA: UN ACT CRITIC RESPONSABIL

În ultimul timp am scris mai mult despre cărțile lui ȘTEFAN VIDA MARINESCU nu numai în semn de respect față de scriitorul „total” care, alături de alți câțiva (destul de puțini), este reprezentativ pentru literele teleormănene contemporane, ci și pentru a sublinia aportul său, parcă mai substanțial decât al altora, la promovarea creațiilor scriitorilor din această zonă a „Sudului extrem”. Așa se explică faptul că în portofoliul său există multe volume al căror conținut se referă, integral sau parțial, la cărțile confraților săi, ca rezultat al „lecturilor[… din ultimul sfert de veac”, în atenția criticului aflându-se „volume de poezie, de proză, de eseistică și de critică, de teatru, traduceri, istorie/istoriografie literară sau de publicistică”, unele realizate chiar „în apropierea datelor de apariție a cărților” respective, în reviste locale (unele fondate de el însuși) sau din întreaga țară.

 

Desigur că interesul criticului nu s-a rezumat doar la scrierile autorilor teleormăneni, ci a cuprins și scriitori din întreaga țară și chiar din afara ei, semnificativ în acest sens fiind ultimul volum, „Rătăcirile cronicarului-critice” (Editura SemnE, București, 2020), care cuprinde peste o sută de cronici (așa cum însuși le numește încă din prefață) ale unor cărți aparținând celor 67 de scriitori (23 din Teleorman), întreprindere despre care însuși afirmă că „multe cărți și mulți autori contemporani, inegale și inegali, valoric, ne-au reținut atenția și acțiunea critică, programatic, deoarece varietatea și diversitatea genului practicat, dar și stilul sau dorința unor creatori de a-și depăși condiția ori de a se consacra (dacă nu se va fi întâmplat, în unele cazuri) ne-au determinat a «săvârși» un act critic responsabil, în limitele potențialului nostru exegetic” („«Rătăciri» cu repere. În loc de Prefață”). Afirmația poate fi interpretată ca o profesiune de credință a criticului literar, având în vedere conștiința responsabilității și capacității sale exegetice, indispensabile unei asemenea întreprinderi.

 

„Cu aceeași dorință de a pune în valoare cărți și creatori de diferite vârste, de valori diferite, dar care merită a fi luate și luați în seamă”, criticul are în vedere 38 de scriitori din țară.

 

Astfel, dintre cei mai cunoscuți (de regulă, în alte domenii ale literaturii), surprinși în postura de romancieri, se remarcă Dumitru Micu (al cărui roman, „Fata Morgana”, cuprinde „o sumă de ipostaze existențiale, evocări și mărturii ale experienței «auctoriale»”), Mihai Zamfir (cu un roman al cărui erou este „tipul intelectualului visător și romantic”), Dumitru Augustin Doman, Ion Coja, Al. Papilian, Dan Lungu, singurul reprezentant autentic al speciei fiind Augustin Buzura, a cărui operă, „Recviem pentru nebuni și bestii”, este „o vastă confesiune a aventurii existențiale a unui intelectual lucid și intransigent”.

 

Ca autori de proză scurtă sunt remarcați Mihail Grămescu (ale cărui volume cuprind „popasuri livresc-realiste”, prozatorul dovedind un talent și o inteligență creatoare neîndoielnice), Eduard Jurist, Radu Paraschivescu („fin observator și moralist, estet incisiv”, satirizând „tot ce atrofiază bunul-gust, bunul-simț, normalitatea”).

 

În genul liric este remarcat Adrian Suciu, un poet „moralist mascat, cu jumătate de gură, fără teamă de adevăr”, cultivând un umor „cu agresivități și cu jovialități insolite”, iar genul dramatic este evidențiat prin „excepționalul” poet Liviu Ioan Stoiciu, de această dată în postura de dramaturg „polemic, fantezist, ostentat”. Și critica teatrală îi reține atenția prin cronicile altui poet, Horia Gârbea, care oferă „observații de bun-simț[…], moralizator-satirice (despre piese, autori, poncife, evenimente)”.

 

Critica și istoria literară se află în atenția autorului prin comentarea unor studii, monografii, eseuri critice aparținând lui Dumitru Micu (două studii despre Lucian Blaga și Mircea Eliade), M. Dinutz (un volum de sinteze despre scriitori din generații diferite), Nicolae Oprea (un studiu monografic despre Vasile Voiculescu), Corneliu Vasile (cu monografia despre Geo Dumitrescu și două volume de critică de întâmpinare), iar publicistica este reprezentată de volumele cuprinzând dialogurile Rodicăi Lăzărescu și Lia-Maria Andreiță sau al lui George Rădulescu și Neagu Djuvara. Volumul conține și alte  cronici de întâmpinare dedicate volumelor unor autori mai puțin cunoscuți cărora le evidențiază reușitele și/sau scăderile constatate.

 

În „rătăcirile” sale pe o imaginară hartă literară, criticul ajunge și în America unde îl descoperă pe Constantin Eretescu (al cărui roman este o „carte neliniștitoare” de „retrospecție biografică”) ori doar traversează Prutul reușind să cunoască pe Renata Vereșanu (o poetă cu „un travaliu liric de substanță”) și pe Traian Vasilcău (un poet care „modulează versul după o muzică letargică, sonetistă, folclorizant, vibrând ceremonios”), ambii fiind personalități marcante ale culturii și literaturii din Moldova frățească.

 

După asemenea „rătăciri”, criticul revine pe meleagurile natale abordând volumele scriitorilor teleormăneni (23) în aproape 50 de cronici, evitând reluarea cronicilor cărților acelor condeieri „de talent și vigoare, cu operă” despre care a vorbit în „alte cărți sau, în sinteză, în Antologii”, deoarece „nu avea sens ca multe volume ale acestor autori să mai fie comentate aici”.

 

Reeditările unor studii ale lui Stan V. Cristea (despre Mihai Eminescu, Constantin Noica, Marin Preda), volumul „Fotografii la periscop” și monografia revistei „Meandre” evidențiază acribia și rigurozitatea istoricului literar, deoarece acesta „a strâns date certe, s-a documentat cu râvnă și cu atenție, sistematic, și ne aduce informații de interes”.

Genul epic este reprezentat de Gheorghe Filip, un „prozator înnăscut”, unul dintre „cei mai buni în contemporaneitate”, autorul care, în ultimii doi ani a publicat două cărți de proză scurtă și romanul „Cercul de frig” pentru care cronicarul oferă șapte puncte de vedere, tot atâtea unghiuri din care sunt văzute trama și personajele ieșite „din imaginarul formidabil” al unui „creator de aplomb”, un adevărat „maestru al epicului dens și nuanțat” care creează „o carte revelatorie, scrisă cu artă și meșteșug de un prozator de substanță”. Constantin T. Ciubotaru este autorul unor cărți referitoare la „o istorie trăită, căreia prozatorul îi insuflă umor” revelând „vicii și păcate contemporane” ale căror remedii sunt râsul și ironia promovate „cu risipă și răsfăț, tumultuos și imperturbabil”, iar Doina Cherecheș este autoarea unei proze cu vădite elemente autobiografice, așa cum apar și în romanul lui Mugurel Nistor prezentând „o aventură existențială cu accente realist-dramatice”. Emilia Stroe este autoarea celui de al doilea volum din trilogia „Trecători prin lumină”, volum care „conține exaltări și romanțios, restituiri de secvențe familiale”, iar Ana Dobre-Pelin și Liviu Nanu se remarcă în proza scurtă, prima fiind „debutantă” în acest gen, „după ambițioasa prestație de cronicar” iar al doilea recidivând printr-o carte surprinzând o „lume mică, pestriță”, un fel de „satirikon muntenesc”.

 

Publicarea volumului de lirică „Tren printre zodii” de către Florin Burtan a constituit „un festin de inspirație și metaforă” aparținând unui poet „melodios, cantabil[…]cu sinele dominat de contemplație, sub zodia Timpului”, iar ultimele două volume ale Nicoletei Milea cuprind „poeme șoptite, chintesențe metaforice, ușor teatrale, caleidoscopice meditații”. Lirica feminină este reprezentată și de Maria Postu, a cărei poezie „e modernă, gravă, serioasă, excelent articulată metaforic”, cuprinsă într-un „volum al aspirației și al inspirației”, de Rodica Topuzu Udrea (un „spirit grav și ludic, emoțional, încărcat de o imagistică revelatorie a întregii existențe”), de Georgia Landur Vintilă (cu un volum de poezii pentru copii în care cultivă un „vers limpede, delicat și meditativ, ludic și afectuos”), de Doina Zărnoianu a cărei lirică „este o metaforă muzical-pictural-melancolică”.

 

Mult mai cunoscutul prozator Ștefan Mitroi este surprins în calitate de dramaturg, ale cărui drame și comedii excelează prin „pamfletul și revelația asupra unei lumi încă bolnave” și în care sancționează „cu ironie, un realism crud ce se deformează în caricatură, pentru a găsi adevărul, pentru a regăsi umanitatea”, în timp ce literatura de graniță este reprezentată prin volumele de memorialistică ale lui Romulus Sălăjan și Marian Ciobanu, iar publicistica prin reportajele grupate de Stan Ștefan în singurul său volum, „Jurnalist în meandrele actualității”.

 

Nu în ultimul rând, cronicarul prezintă volumele singurului traducător teleormănean, Stelian Ceampuru, „dovadă incontestabilă a vocației[…]în direcția tălmăcirii expresive, în literă și spirit” a unor opere din literatura universală, la care adaugă și considerațiile sale asupra unui volum de studii și eseuri al unui autor cu deosebite calități de „istoric literar documentat”.

 

Și acest volum evidențiază faptul că „judecata critică a fost liberă, neconvențională și întemeiată pe lectura atentă, fără idei preconcepute” și se constituie într-o nouă contribuție la promovarea literaturii române contemporane în cadrul căreia scriitorii teleormăneni își găsesc locul binemeritat.

——————–

Nicolae DINA

Alexandria, Teleorman

24 noiembrie 2020        

Facebooktwitterby feather