Răul și sămădăul
Turnesol de sămădău
Între bine și-ntre rău:
Până-i bine, mulți cu tine,
La nevoi, mai înapoi.
Uitarea
Adevăr din marea huită
A lui Ghiță sămădăul:
Binele mereu se uită
Mult mai lesne decât răul.
Odată ca niciodată
Tot din marea huită
De strămoși lăsată:
Binele se uită,
Răul – niciodată.
Întâmplări din satul tău
Nu-i de ieri și nici de mâine
Să te muște propriul câine.
Se întâmplă-n satul tău
Să faci bine și-auzi rău.
Vorba dulce mult aduce
Vorbește de bine,
Ca s-auzi de bine.
Nu vorbi de rău,
C-auzi și mai rău.
Cioclul și soclul
Ilustrissimum ectip
Din blocnotul unui cioclu:
Scrie-obida pe nisip,
Binefacerea – pe soclu.
Apel la Sublima Poartă
Chiar de-o știe orișicine,
O trimit la porți sublime:
Fă ce-i bine
Și nu te teme de nime.
Ori de rău, ori nimic
Fă bine
Și-auzi de rău.
Nu fă rău,
N-auzi de bine.
Predeterminarea și coabitarea
Omul custă fatalmente
Între patru elemente.
Binele pe om îl scapă
De foc, aer și de apă.
Țechira și stihira
Este bine-n cap a ține
O voroavă din stihiră:
Binele la bine ține
Ca albina la țechiră.
Aurul și plaurul
Binele-i un fir de aur
Dus de vânt pe-al vieții plaur.
Omu-l caută cu sacul,
Nu-l găsește nici cu acul.
Cum ți-așterni, așa și dormi
Este-o vorbă la român,
Ce-o știe și omul spân:
Bine faci, bine găsești.
Rău? Cu răul te-nsoțești.
Bunăvoința și rușința
Nu te sâi ca un smuge.
Fă în viață numai bine.
De bine nimeni nu fuge.
Să nu fugă el de tine.
Răul și hârdăul
Nu ții binele-n colțun,
Nici nu-l cari coleá-n hârdău.
Mai bine puțin și bun
Decât mult prea mult și rău.
Zborul și dorul
Binele-i ca puișorul:
Azi e-n cuib, mâine-și ia zborul.
Nu-i da, lele, cu piciorul,
Că pe urmă-o să-i duci dorul.
Bine-facerea și binefacerea
Cerul, omul udă pomul.
Tot ca pomul e și omul:
De unde nu se gândește,
Binele-i se răsplătește.
Tunsoarea și favoarea
Fă un bine cui nu-l are,
Nu te uita la tunsoare.
De faci astăzi cuiva bine,
Mâine de la altu-ți vine.
Vara și seara
Vai de bețivan, bolândul,
Că-și mănâncă și comândul.
A muncit o-ntreagă vară
Și-a băut-o într-o seară.
Leacul și hacul
I-a strâns mâna bărbătește
Și-ntr-o vară l-a dat gata.
Beția o lecuiește
Numai sapa și lopata.
Agheasma și marasma
Bine nu se-aghezmuia,
Că tuna și fulgera.
Bețivul, când este beat,
Îi pare că-i împărat.
Páiele și straiele
Un bețiv ca páiele,
Care ard, cumințile,
Nu-și bea numai straiele,
Și le bea și mințile.
Beatul și satul
Trecerea pârleazului –
Limbuția satului.
Ce-i în mintea treazului
E și-n gura beatului.
.
Refecul și înecul
Ea – luându-l la refec,
El – salvând-o de la ‘nec.
Binele de rău te scapă
Chiar când îl arunci în apă.


