Învierea 

Cuvintele dor răstignite pe trup,
semnifcaţia lor plânge-n durere divină
alunecă printre degete pe cruce
curge odată cu sângele pe lângă piroane.

Arde lacrima umilinţei noastre,
se scrijeleşte pe scoarţa copacilor
în versuri părăsite de sunete
cu ne-ncepute şi nesfârşite mărturisiri.

În sufletul lemnului ori al pietrei
seva amară cu nimic nu se stinge,
se aşază-n poemul vorbelor
înlănţuire de taine ne-nţelese
prin care încercăm să ne depăşim
cu înălţătoare poveţe.

Învierea la porţile cerului
ne face să călătorim prin noi înşine,
fiecare îşi caută steaua lui.

Acest drum al Golgotei de meditaţie
unde înviem întrupaţi în cuvînt
ca sămânţa din pământ
cu colţuri de lumină.

Veniţi şi luaţi cu inimile sus
lumina lui Hristos.

Frumuseţea îmblânzită se descoperă

Nopţile acelea lungi în care aştepţi,
să ţi se întâmple ce fiecare femeie-şi doreşte
pentru că nu eşti o îndrăzneaţă
ruptă de invidie,
îţi clădeşti cu răbdare pereţii sufletului,
să absoarbă lumina.

Frumuseţea îmblânzită se descoperă,
reuşeşte să farmece,
pătrunde în inima celui ales
şi nu mai iese.

Aura-i capătă rotunjime luminoasă
şi cei ce o văd se însufleţesc.

La intrare în odăile nopţii

Ochii împrumută culoarea frunzelor
cu nuanţe ce respiră trupul luminii,
mişcarea zorilor îmi pune apă pe retină
şi mă proclam adept al locuirii-n ierburi.

Oamenii îşi caută cu simţurile iubirea
alungă suferinţa ca pe un fum
întind braţele şi caută cu degetele clipa,
ascut tăişul gândului pe muchia unghiului.

La intrare în odăile nopţii
cei pregătiţi să intre adulmecă mirosul,
risipesc treptat din lipsa de curaj
şi păşesc înăuntru flămânzi.

Tăcerea se pierde-n agonia cuvintelor
sub un semn de pământ prinde mugur
dorinţa rodului de a se aşeza pe ram
până ce anotimpurile trag fusul orar.

Ora aceea de aur urmează să vină.

La suprafaţă e numai spoiala colorată

Ca la o nuntă
în care se fură mireasa şi nu se mai aduce înapoi,
toată orânduiala şi distracţia-i terminată,
nimeni nu ştie la ce să se aştepte.

Aşa se-ntâmplă şi cu încrderea în promisiuni,
sunt un fel de fond pentru ten
sub care se ascunde golul acoperit, capcana
în care putrezeşte minciuna cu picioarele scurte.
La suprafaţă e numai spoiala colorată
care valsează cu paşi de lut prin încăperea
în care oasele vântului devin cenuşa
pe care o spală ploile vremii.

În zilele următoare
cuvintele îmbracă hainele hulei nemărginite,
se pierd în aprecieri fără noimă
ca o trecere pe lângă moartea sufletului
rămas mutilat un timp.

Speranţa nu moare niciodată

Bucuria-mi scurtă se brăzdează odată cu câmpul,
în fiecare primăvară îmi înfloreşte între dinţi
până când zilele cu soare îşi odihnesc amiezele
la umbra răcoroasă a norilor.

Nopţile se desfăşoară prin frunze şi ierburi
cu pânze de întuneric cu miros de flori
şi o neostoită dorinţă de lumină.

Sunt stele aprinse-n imensul policandru
toată suflarea le priveşte cum răsar ori apun,
clipele mele se îmbină cu clipele tale grăbite,
să bată la porţile zidite ale universului
fără să uite că moartea desculţă nu găseşte cheile
şi rămâne pe pământ mai departe.

Se confirmă că totul se stinge,
ciclul vieţii se reia
pe alte coordonate de creaţie
şi nimeni nu se teme.

Îmbătrânim cu împlinirea şi acceptarea
fericirii de dincolo, nu ştim ce ce ne aşteaptă,
speranţa nu moare niciodată,
rămâne văduvă.

Fântânile plâng de singurătate

Când eram tânăr, cal cred că eram,
timpul îl trăgeam după mine târâş,
sfinţi în căruţe de foc şi zei în care de luptă
îi duceam acolo unde nu poţi să ajungi.

Erau lumi împrejur şi nu se vedea nicio lume,
inima mea era scoasă, pulsa în palme lumină
fără să-şi piardă ritmul şi la femei năzuia,
fără să facă răni în carnea verde, fragedă.

Mai târziu a prins coaje, s-a închis în cochilie,
sub pleoape ochii se rotunjesc în orbite
nu mai absorb dimineţi de rubin.
Zilele devin mai aspre cu amiezele arse
de unde umbrele fug fără vlagă,

fântânile plâng de singurătate.

Logosul înverzeşte-n cuvinte
şi se coace-n fructul cu sunete cosmice
asemenea izvorului ce urcă-n fântâni
la răscruci unde şi moartea face popas.

Te învinuieşti de singurătatea durerii
şi rupi din mine dealul tristeţii
înalt cât lacrima unei flori, cât scara unei dorinţe
pe care urc greutatea trupului friguros,
ce vremea îl trage la ţărm
ca pe o barcă uitată de valuri.

Dincolo de această cădere

Căzut pe nisip din copacul cu rădăcinile-n cer
n-am văzut margini doar forme necunoscute.

Dincolo de această cădere timpul e normal
se manifestă înlăuntru şi înafara mea,
chiar dacă iubita-l ascunde sub mască
pielea ei capătă solzi aspri
ochii se retrag în orbite de foc
şi cuvintele se rostesc măsurat
în propoziţii pline de înţelegerea celuilalt
şi nu aruncate ca pietrele de-a valma
pe jarişte
mai ales când nu vrei să scapi mersul lucrurilor
ci să găseşti inima lor
în care n-ai reuşit să pătrunzi
şi n-ai auzit de bing bangul universului.

Din acest motiv
nu mă supăr pe nimeni,
aştept cu-nfrigurare marele salt
când intru-n memoria oamenilor nevăzuţi
să-i apăr de ei înşişi.

Unde iubirea îşi face cuib

Fiecare cuvânt este o scoică într-o limbă
în care literele urzesc o perlă
misterioasă cu luciu de sidef
şi sunetul poetic al cântecului de leagăn.

Noaptea se plimbă cu stelele prin anotimpuri
ca un păstor cu mioriţele bălane
până la izvoarele dorului nemărginit
unde se adapă cerbii veşniciei.

Zilele sunt oglinzi în care se reflectă harul
în casa sufletului absorbit de gânduri
unde iubirea îşi face cuib
în inima femeii împlinită prin copii.

Curbele zilei se ridică

Stelele nopţii curg peste mare,
dau semne luminoase că se apropie ţărmul,

întunericul se ridiă ca un strat de ceaţă,
dimineaţa prinde lumina de coarne,

aburul pâinii s-a însorit.

Curbele zilei se ridică, fac bolta pe cer,
unul în altul ne vom ridica, nici pe scări nici prin aer colorat

ştiind că suntem ai timpului.

Când voi migra în trupul femeii înger
inima-mi va rămâne să bată ritmul
pe care nimeni nu-l ştie.

Doar sufletul se-ncinge ca dragostea din reflex.

Cu multă consideraţie, Hristos a înviat!

            Nicolae Vălăreanu Sârbu

           Sibiu,  03.05.2016

Nume autor Nicolae Vălăreanu Sârbu, născut la 01.01.1948 în Vălari comuna Stăneşti jud. Gorj,  absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice în 1971 şi al Facultăţii de Filozofie în  1978  din cadrul Universitaţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Din 1971 este statornicit în Sibiu, căsătorit. A  profesat în diferite funcţii de la simplu economist până  la  conducător în  societaţi şi instituţii din Sibiu şi din ţară. Are încă din anii de liceu pasiunea cititului şi a scrisului şi o menţine  şi astăzi, cu predilecţie spre poezie.

Activitate literară

Volume  de poezie ,,Ferestrele Nopţii’’ apărut la editura Blumenthal  Bucureşti  în 2010 ,,Poeme Vălărene” apărut la editura Blumenthal  Bucureşti  în 2011,,Nisipuri pe vânt”din proietul „Întoarcerea fiului risipitior” al revistei Singur.”Poeme pentru mai târziu”apărut la editura Lindenfeld Bucureşti 2012, ”Frigul însingurării” apărut la editura Lindenfeld, Bucureşti 2013, premuiul II  la Orăştie  concursul internaţioal al revistei Visul, 2013. „Abur de vis” apărut la editura Tipo Moldova , Iaşi 2014, colecţia OPERA OMNIA – Poezie contemporană,’’Tăcerea Umbrei” apărut la la editura Blumenthal din Bucureşti 2014 şi volumul’’ Fluturi de Trup” apărut la editura Blumenthal din Bucureştiîn 2015. Premiul II la poezie dedicată satului românesc, acordat de  revista Dor de Dor, 2014.

Participări la Antologii:

 Florilegiu – Poezii – a revistei literare online ,,Visul”,55 de poeţi contemporani (pagini alese) şi Artă sfâşiată de Valentina Becart,Lanţul prieteniei de Tudor Gheorghe Calotescu, Lumina cuvintelor editura Sitech Craiova 2011, Junimea Digitală ,,Captivi în sfera de minuni”, Popasuri culturale’’Suflet nemuritor”, Amprente literare(poezie vol.2, vol.3,vol.4 şi vol.5), Antologia Expresia ideii vol.3 din clubul Marianei Bendou, Antologiile Esenţelor Literare:,,Vis şi Pasiune”, şi ,,Căutări prin Vara Arsă de Cuvinte”, Virtualia  antologie de cenaclu coordonată  de Alina Manole, Antologiile revistei Singur: Poezie şi Cuvântul în timp, Antologia de poezie şi proză a Confluenţelor lirice, Antologiile colective de poezie ,,Petale lirice”, ,,Simfonia Cuvintelor”, ,,Mozaic literar”, Preaplin de cuvinte şi Cuvântul ca o pradă  ale Asociaţiei Scriitorilor Pentru Promovarea Realizărilor Artistice – ASPRA(Galaţi),etc.

Referinţe critice:

Cezarina Adamescu, Nicolae Georgescu, Valeriu Râpeanu, Silviu Guga, Boris Mehr,etc.

Publicat în revistele: Cenaclul de la Păltiniş, Rapsodia, Vatra, Vatra veche, Familia, Nord, Poezia, Boema, Regatul Cuvântului, Sfera Ionică, Climate Literare, Nomen Artis, Armoii Culturale, Constelaţii Diamantine, Dăruiri literare, Dunărea de Jos, Ardealul literar, Dor de Dor, Orient Latin, Oglinda Literară, Plumb, Climate Literare, Luceafărul de Botoşani, Scrisul Bănăţean, Basarabia Literară,Lohanul, Zeit, etc.

by

Referinţă Bibliografică

Nicolae Vălăreanu Sârbu: Poeme/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 4 mai 2016