Că dacă nu-ți este drag degeaba-l mai aștepți, iar dacă-l aștepți, degeaba-ncerci să-l duci în casă dacă nu-i înțelegi menirea. El vine-n fiecare an și parcă tot mai mohorât când calcî pe urmele vărului său de peste Ocean. Ai lui parcă nu-l mai cunosc cu toate că el nu s-a schimbat cu nimic: vine la aceeași dată de 24 februarie, încearcă să dezghețe nu doar râurile, dar și sentimentul uneori împietrit care, odată, demult, chema fetele le horă și-ndmna flăcăii să chiuie. Jalnică ziua în care hora nu s-a mai învârtit în ritmul binecunoscut, searbădă câmpia în care verdele crud al ierbii nu a mai fost obserbat de nimeni. Ocupați tot mai mult cu vărul acesta ce-și zice ,,Valentine’s Day’’, tinerii noștri uită de copilul acesta veșnic îndrăgostit pe care odată îl mai strigau: ,,Măi, măi, Dragobete, fă-ne drag la fete!’’ Iar el fericit lua câteva rămurele de salcie abia înmururită și le atingea, așa, ca din întâmplare pe umeri, le mângâia ușor obrazul și le arunca ochiade.
,,Hai, uite, îl vezi? El, mândrul de colo m-a trimis. La tine, doar la tine m-a trimis. Acu’-l vezi?’’ Rol de Cupidon cu privirea feciorelnică, în inimă cu iz de primăvară timpurie, poate prea timpurie. Dar de-o vreme, hora noastră-i oprită-n drum, iar strigătele flăcăilor sunt tot mai puțin auzite. Cresc decibelii discotecilor și te trăsnește-n moalele capului izul de drogherie ieftină ce-și spune cu nonșalanță, parfum. Pierdută printre degete, candoarea tinereții uitată la un colț de stradă, împietrită-ntr-o ,,pânză’’ ieftină de…dincolo încearcă ușor să o readucă el, dragul nostru Dragobete. Îl văd și-l simt prea puțini, nu mai este flăcăul nostru veșnic tânăr care, iată, nebunaticul întoarce chiar și capul unei mândre demult măritate.
Da, dar ea-l văzuse, îl știuse pe Dragobete. Ba, îl mai așteaptă-n poartă când vede că 24 februarie este pe-aproape. Oare chiar nu simțiți izul primăvăratic? Nu știți sau nu mai vreți să știți că Dragobete-i mult, mult mai vechi p-aceste meleaguri decât vărul său, Valentine? Chiar nu mai aveți niciun drag de Dragobete, voi, fii de daci? Cine știe, tinerețea veșnică o află doar cine crede-n dragostea lui Dragobete, iar viață fără de moarte o trăiește cel care-mpletește albul și roșul șnur la coarnele plugului. Tradiția și veșnicia, fațatele aceleiași monede. Depinde cum o lași să cadă. Rostogolită, nu mai are nicio valoare, păstrată aduce belșug.
NICOLETA ORGHIDAN