Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ISTORIE » O istorie sentimentală a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (XLV)

O istorie sentimentală a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (XLV)

In ISTORIE, JURNAL

O istorie sentimentală a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (XLV)

 Actorul Grigore Buga (IV)

    Am pe masă volumul al III-lea – ”La est de Ecuator” (”partea a patra și a cincea”) al lui Grigore Buga, volum recent apărut cu sprijinul financiar al lui Ovidiu Cameliu Petrescu – președinte al Asociației Culturale ”Renașterea buzoiană”, la Editura ”Tempus” din București. Romanul are câteva personaje memorabile. În primul rând, Gogu Gheorghe, naratorul. Romanul ar putea fi unul pur autobiografic, dacă eroul principal nu ar face lungi ocoluri epice până a ajunge la ”spovedania textului”. Pe scurt, Gogu Gheorghe urmează o Școală de ofițeri. Descrie cu lux de amănunte viața militată, obișnuințele și obligațiile de zi cu zi și faptul că are norocul și curajul să cunoască o fată încă de la prima ieșire din cazarmă. În acest timp urmează și cursurile unei facultăți de profil. Ajunge locotenent. Sunt vremuri în care le cunoaște pe Nera, Olga, Anișoara, Margareta și încă vreo câteva femei. Plus Lena, ”eleva minoră” pentru care, printr-un ordin al tovarășului Alexandru Drăghici, terIbilul ministru de interne de pe vremea obsedantului deceniu, este dat afară din Miliție”. Autorul știe ce și cum să povestească. Romanul este atractiv. E plin de viață, cum se spune. Povestirea începe odată cu adolescența eroului cărții – aceasta, cartea, prin voia autorului, fiind bună pentru călătoria spre tipar la data de 24 iunie 2017, în localitatea Mătești, Buzău. Dar să ne întoarcem în urmă, pe filonul teatral al lui Grigore Buga, continuând să redăm din evocările sale inedite:

”Pregătirea în același timp a două spectacole de teatru, într-adevăr, era ceva foarte greu pentru noi, amatorii. Totuși, ne crea o diversitate bine venită, odihnitoare chiar. Așa cum, la o masă, mai multe feluri de mâncare îți deschid apetitul. De la teatru pentru copii, din mers, trecusem la un teatru serios, chiar dacă avea și câteva tente de umor. Trebuie să ținem cont și de faptul, deloc de neglijat, că începuse o eră de deschidere, atât cât se putea, în cultură. Poate că prea multe constrângeri ajunseseră la un rezultat contrar. Așa era și piesa lui Paul Everac. Nu că ar fi «tăiat în carne vie», dar lăsa a se înțelege, prin replici scurte, acide, o altă filozofie în societate. Eu aveam rolul unui holtei, îmbătrânit în rele, dar… ajuns cineva! Făceam parte – în piesă – din ceea ce se cheamă astăzi «clasa mijlocie». Și, ca atare – era necesar sau nu – copiam gesturi și obiceiuri, pe care le consideram moderne…! Așa că, asemeni unor parveniți, dintotdeauna și din prezent, aveam și o secretară, de «cinci stele» !, pe care, din funcția mea nu o… vedeam!(?!). Așa că a trebuit să apară un alt personaj, un «tehnician în marmeladă», curajos, realist, care să-mi explice mie și altora de teapa mea care erau prezenți, ce fată aveam lângă mine… Ei, bine: acest personaj  «tehnician de marmeladă», nu era altul decât George! Care, într-un scurt final, m-a convins să văd și să primesc acest «cadou». Adică, pe tânără! Moral, nu? Pentru acest spectacol s-au tipărit și câteva afișe, puține s-au pus în interiorul C.C.S., ca și pe stradă, la un avizier public. Dar, pe cele mai multe, le-am luat noi acasă pentru familie și prieteni. De asemeni, ni s-a creat un decor de basm, la mărimea scenei, pictat profesional de o femeie, arhitect dar și… poet, în ceea ce făcea. Însă, pe atunci, cum nu eram interesați, nu am păstrat afișele. Sau poate, în mintea noastră, nedezvoltată, apăruseră altele mai colorate și cu poze, în turneele ce le-am făcut!… Pentru acest prim spectacol, serios, ne-am invitat familiile și prietenii. Din partea mea au venit soția și cei doi copii, băiatul și fetița, pe atunci elevi în clasele primare. Ca părinte, și actor ce mă aflam, i-am instruit cum trebuie să stea în bănci, cuminți, fără discuții între ei, dar să aplaude odată cu ceilalți spectatori. Aici, poate este inutil să mai spun ce suport moral, ce ajutor sunt pentru cei de pe scenă aplauzele. Începusem să ne mișcăm mai lejer și să punem pe planul doi sufleorul, fără a putea renunța la el. Mai știam, de asemenea, că nu putea să apară nimic pe scenă nici măcar un cui sau o bucată de hârtie, fără a avea legătură cu spectacolul. Începusem să alcătuim un tot, adică o trupă. Eu aveam părul mai… grizonat în spectacol decât în realitate, și trebuia să vorbesc mai hotărât. Că de aceea eram… șef! Și tocmai într-un asemenea moment, când pe scenă trebuia să arăt cine sunt eu, într-un monolog de șef, din sala tăcută, am auzit o expresie de mirare din partea fiică-mii: «Păi ăsta este tata!…» Am avut un moment de poticnire, dar am rămas pe loc, tăcut și încremenit, până când valul de veselie al sălii s-a potolit, și am continuat de unde rămăsesem. Întâmplări ca cea mai de sus vin și trec, adesea, când ne așteptăm cel mai puțin. Rămân sarea și piperul în amintirile noastre, nostalgice, de mai târziu. Chiar, foarte târziu…”

Înțeleg bine spusele lui Grigore Buga, starea specială de a te afla în fața unui public dornic de a vedea ceva cât mai deosebit. Am lucrat, timp de aproape cinci ani, într-un teatru profesionist, ca regizor tehnic atestat și cu carte de muncă. Am fost la dispoziția a zeci de mari actori români: Sebastian Papaiani, Emil Hosu, Geo Costiniu, Niculae Urs, Mircea Diaconu,Tamara Buciuceanu, Adriana Trandafir, Diana Lupescu și mulți alții. Am lucrat și cu mari regizori români. Teatrul e fascinant, e o metodă de educație maximă. În acei ani am constatat că meseria de actor se numără printre cele mai grele din lume, alături de cele de scafandru, aviator, miner și ziarist. Ultima a decăzut, e pe cale de extincție. De aceea îi înțeleg pe Grigore Buga și pe foștii săi colegi de scenă, pasiunea lor nu a fost una firească și nici ușoară. De fapt, din anii în care a jucat teatru, Grigore Buga a rămas cu câteva caractertistici ale personajelor interpretate: ironic, sarcastic, altruist, plin de vervă sau tăcut precum muțenia metaforică a lui Lucian Blaga. Pentru Casa de Cultură a Sindicatelor acest „actor amator”, cum îi place lui să se autopersifleze, a fost, este și va fi o amintire frumoasă. Uneori, optimismul său netrucat, dar un pic ”actorizat”, era contaminant.

 

Consemnat de Marin Ifrim

08.01.2019

Facebooktwitterby feather
Etichete:

Related Posts

Despre IFRIM Marin

Născut la 1 Decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, jud. Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998. Cărţi publicate: .”Spre oraşul cu un milion de ferestre”, versuri,Ed.”Litera”, Bucureşti, 1986. .”Curentul marin”,versuri”, Editura „ŞI”, Buzău, 1995. .”Alfabet de tranziţie”,versuri”, Biblioteca Judeţeană „V.Voiculescu”, Buzău, 1995. .”Însemnări despre literatura buzoiană actuală”,critică şi istorie literară, Ed.”Porto Franco”, Galaţi, 1996. .”Fotografii cu cântec”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Incursiuni în viaţa unui actor.George Mihalache-Buzău”, monografie,Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Poeme”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2003. .”La spartul târgului”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina”, Buzău, 2004. .”Lamentaţii de mucava”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina, Buzău, 2004. .”Suprafaţa lucrurilor”,versuri, Ed.”Rafet”, 2004. .”Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”,critică literară,două ediţii, Ed.”Rafet”,Râmnicu Sărat, 2oo6. .”Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2006. .”Monografia comunei Bălăceanu”,coautor, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Gloria locală”, antologie de versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Portrete în bleu’Marin”, tablete literare, Ed.”Raluca”, Buzău, 2008. .”Trilogia efemerităţii”, antologie de proză scurtă”, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2008, 450 pag. .”Circum stanţe”, tablete literare, Ed „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 120 pag. .”Nume şi cărţi”, critică literară, „Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 100, pag. .„Din capitala mondială a anonimatului”, antologie de versuri, Ed. Tipomoldova, colecţia „Opera Omnia”, Iaşi, 2011. .” Cântec pentru cel care se râmnicereşte”, selecţie critică din opera lui Constantin Marafet”, Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2011, 194 pag. .”Săptămâna de sare”, versuri, Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2011, 67 pag. .”1989. Cartelul metaforelor”, Ed. Editgraph, Buzău, 2012, 79 pag. .”Scrisori din Anglia”, corespondenţă, Ed. Editgraph, Buzău, 2013 .”Cu vaporul prin deşert”, pamflete politice, eLiteratura, Bucureşti, 2014, 268 pag. .”Vid reîncarnat - Reincarnated void”, ediţie bilingvă română-engleză, Ed. Editgraph, Buzău, 2014 .”Invitaţie la vals literar”, interviuri, Ed. Caracter Print, Buzău, 2014 .”Blocat în lift, spre cer”: puzzle lirico-est-etic, Ed. Teocora, Buzău, 2015 .”În sângele ploii”, versuri, Ed. Teocora, Buzău, 2016, 62 pag. .”Cartea de muncă”, Ed. Teocora, Buzău, 2016. Referinţe critice: Geo Vasile, Nicolae Băciuţ, Radu G. Ţeposu, Passionaria Stoicescu, Dan Silviu Boerescu, Magda Ursache, Dumitru Ion Dincă, Stan Brebenel, Ionel Necula, Gheorghe Postelnicu, Titi Damian, Ion Murgeanu, Dumitran Frunză, Nistor Tănăsescu, Alex. Ştefănescu, Lucian Chişu, Dan Giosu, Ion Roşioru, Elena Radu, Gheorghe Neagu, Nina Neagu, Alexandru Spânu, Georgică Manole, Gheorghe Andrei, Florentin Popescu, Dorel Istrate, George Vioreanu, Gheorghe Ene, Tudor Cicu, Corneliu Vasile etc. Secretar general al Asociaţiei Culturale "Renaşterea Buzoiană". Redactor-şef al revistelor "Cartelul metaforelor" şi "Caietele de la Ţinteşti". Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998.