„O POETĂ A LUMINII – MARIA FILIPOIU“
(cronică de Mihai Merticaru)
Autoare a șapte volume de poezie, prezentă în peste 100 de antologii, colaboratoare la la zeci de reviste din țară și din străinătate, laureată a mai multor concursuri naționale și internaționale, membră Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație, membră în Liga Scriitorilor Români, Uniunea Aforiștilor din România și Academia Româno-Australiană, Maria Filipoiu este o poetă aflată la maturitatea expresiei lirice, o poetă care abordează cu seninătate și optimism marile teme ale literaturii, culminând cu 101 sonete creștine, într-un pelerinal al rugăciunilor ca un „Pelerin pe Calea Luminii”.
„Anumite gânduri sunt rugăciuni.
Sunt clipe în care oricum ar sta trupul, sufletul e în genunchi.”
(Victor Hugo)
Cea mai recentă carte a sa, intitulată „Pelerin pe Calea Luminii -101 sonete creștine“ și publicată de Editura Libris din Brașov – 2019, este o pledoarie pentru purificarea sufletului, oferindune calea cea mai sigură pentru înălțarea spirituală și armonia existențială – o destăinuire a trăirilor lăuntrice. Într-un scurt exordiu Maria Filipoiu afirmă: „Dedic această carte de sonete creștine-gânduri îndumnezeite spre a fi nesaț divin pentru cei flămânzi de hrană spirituală și terapie sufletească celor care trăiesc prin credință”.
Pe coperta a patra, reputatul poet și critic literar Horia Gârbea – președinte la Filiala de Poezie, București, girează cu autoritatea sa literară, drumul luminos al acestei cărți: „În textele volumului este evidentă tendința ecumenică a autoarei, deschiderea spre toate miturile consolatoare care propun, prin meditație și reculegere, o mântuire care vine de la o divinitate, oricare este aceea”.
Caracteristica esențială a versului său este rostirea simplă, directă și cu o mare putere de convingere, apelând la un limbaj clar, seducător și frust, despodobit de artificiile poetizării. Iată o mostră pen- tru edificare: „Împodobește-ne, Doamne, de Crăciun,/ Cu aură de beteală divină!/ Dă-ne magică și sacră lumină/ Să nu ne rătăcim de-al credinței drum!// De bucurie fă-ne casa plină/ Și-nmiresmată de-al bradului parfum/ Să ningă cu roadele gândului bun/ Și magii ca în Betleem să vină!// În suflet dă-ne rază din sfântă Stea/ Să aprindem candelă de credință,/ Când îngerii scutură cerul de nea.// Dezleagă-ne lanțul de neputință/ Să- ntâmpinăm magi ce vestesc Nașterea/ Domnului Cel plăsmuit în ființă.” („Împodobește-ne, Doamne! – sonet magiei Crăciunului”, pag. 61).
Substantivul lumină, verbul a lumina și toate substitutele lor sunt întâlnite de mai multe ori in același context: „pelerin pe calea luminii, luminându-mi tenebrele tristeții, lumina gândului, cu sufletul înmiresmat în lumină, făclie divină, sufletului aprindea feștilă, cu făclia din dorința-nălucă, cu ochi de lut să pot vedea lumină, calea cunoașterii s-o luminezi, raza minții călăuzitoare, întind umbre pe a lunii făclie, dor de lumina candelei, cu lumina pe a vieții cărare, luminează palid crucea lui Hristos, cu rază pătrunde în suflet pios, am să-ți aprind lumina din lumină”.
„Fără credință, omul rămâne un simplu animal rațional care vine de nicăieri și se-mdreaptă către nicăieri.”
(Petre Țuțea)
Titlurile sonetelor sunt emblema- tice și simbolice precum toate însemnele religioase și marchează bornele unui drum al iluminării care organizează această poezie reflexivă îngrijorată de mersul lumii. Poezia sa dezvăluie o sen- sibilitate autentică, aptă să prelucreze po- etic tot ce înseamnă credință și suferință: „În credință am învățat să trăiesc/ Din vre- murile când mama mă ducea / La Iconos- tas și pe piept îmi făcea/ Semnul Sfintei Cruci, pe Domnul să-l cinstesc” sau „În ochi pâlpâie făclie divină/ Ce se scurge ca mirul din icoane/ Pe lacrimile de viață orfane/“, „Când agonizează pe patul de moarte”.
Maria Filipoiu posedă o artă poetică mai mult cerebrală decât emoțională, o caligrafie rafinată, discretă, fără să te șocheze. Poeta pledează convingător pentru euharistie, pentru co-muniunea cu sacrul, iar crucea, simbolizând legătura dintre pământ și cer, dintre om și Sfânta Treime, este invocată aproape în fiecare sonet. Nelipsit este și simbolis-
mul inimii (soare al trupului), alături de alte imagini, precum cea a rănii care înseamnă păcatul originar, sacrificiul continuu, deschiderea cărnii către spirit… Chiar dacă apelează mai rar la figuri de stil, sintaxa poetică, sacralitatea expresiei și specificul prozodic conferă poemelor o sonoritate aparte.
În consonanță cu sonetele respective sunt și cele peste o sută de simboluri grafice atașate de Mihail Doru Flămînzeanu, fiul autoarei, care au fost apreciate de juriu la concursuri literare, care au premiat volumul „Pelerin pe Calea Luminii – 101 sonete creștine”
*Premiul Național „Vasile Voiculescu”, pentru volumul cu temă religioasă, premiat de Patriarhia Română și Ziarul „Lumina”, Ediția XXXII, 2020
Mihai Merticaru: membru în USR – Filiala Bacău
………..
*(Maria Filipoiu: „Pelerin pe Calea Luminii – 101 sonete creștine”
Editura Libris-Brașov, 2019), ISBN: 978-606-029-113-8 / 821.135.1
https://www.libris.ro/pelerin-pe-calea-luminii-maria-filipoiu-LIB978-606-029-113-8–p11972751.html
Lectură „Pelerin pe Calea Luminii – 101 sonete creștine” / pdf
https://cdn4.libris.ro/userdocspdf/1099/Pelerin%20pe%20Calea%20Luminii%20-%20Maria%20Filipoiu.pdf
* Publicată în Revista „PLUMB” 158/ 2020 (pag. 6)

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..