EMINESCIANA – Reviata BOEM@ 124
DRAGOSTE DE LIRA POEZIEI
Răsună grai în poezia mamă,
S-audă și Dunărea de Ipotești,
Ce a dat țării, un poet de seamă,
Ca pe un tezaur limbii românești.
Prin veac străbate pe cărări divine,
Cu identitate de neam românesc.
Pe astrul nopții trimite suspine,
Când ne veghează din univers ceresc.
Vibrează pădurea-n valuri de ape,
Când vântul prin codru îi doinește lin.
Iar bucium răsună singur în noapte,
Când Luceafăr coboară din cer senin.
De dor pământesc raza lui tresare
În cercuri de ape să-și stingă amor,
Când iubirea se strecoară-n visare,
Cu raze pe lac plutind rătăcitor.
Doar în zorii zilei, pleoapele-și închide,
Luceafărul nopții bântuit de dor.
Iubire-și lasă pe zări infinite,
Muză să tresară de al ei fior.
Pe cărări de vis în amurg străbate,
Cu muza lirei să se întâlnească.
Se culcă în zori, se trezește-n noapte,
Roata veșniciei s-o învârtească.
IUBIREA LUCEAFĂRULUI GENIU
Prin geamul casei din pridvor
Luceafărul își strecoară
Raze încinse de amor
Și învăluie fecioară.
Veșnicia îi promite,
Numai s-o facă mireasă.
Îi dă stele aurite,
Să-și lase părinți și casă.
Invadându-i suflet pustiu,
Iubirea ce pe nuri crește,
Cu dor de Luceafăr geniu
Pe jună o copleșește.
Brațul razei și-l întinde
Cu străveche amintire,
După mijloc o cuprinde
Și-n sân îi toarnă iubire.
Iar naiva țărăncuță,
Într-o ie cu catrință
Despletită și desculță,
A uitat că e ființă.
De candoarea lui vrăjită,
Pășește peste prag din vis
Și vrând să-i fie iubită,
Se lasă dusă-n Paradis.
Dar cum să îi dăruiască
Iubirea nevinovată
La prinț din sferă cerească,
Dacă nu e cununată?
Cum ar putea să-l iubească
Pe cel de dor incendiat
În dragoste pământească
Și-n lumină înveșmântat?
Prin somnul nopții îl duce
Ascuns pe cer de sub pleoape,
Până-n zori la el să-și urce
Și să-l aducă aproape.
Misterul se adâncește
La fecioara derutată,
De Luceafăr ce domnește
Pe o sferă înghețată.
Se grăbește să se-ntoarcă
Și-n lumea ei să trăiască.
Iar când viața o să-i treacă,
Va porni să-l întâlnească.
Cu genele inundate
De lacrimile tristeții,
Părăsește vis de noapte,
Spre vremelnicia vieții.
IUBIRE ÎN SIMFONIE DE CUVINTE
Prin nopți senine din ceruri coboară
Iubire-n simfonie de cuvinte
Pe Luceafărul, ce se face scară
Să intre în sufletele smerite.
Din sfera lui sculptează veșnicie
Și luminează versete din ceaslov,
Cu dor lăcrimează-n poezie,
Când memorial grăiește din hrisov.
O undă de speranță răzvrătită
Străbate din trecuturi asumbrite,
Prin pădurea de gânduri desfrunzită,
Cu ploaie de metafore-n cuvinte.
Iubire din privirea-i străvezie
Se oglindește pe întinse ape.
Cu dor nestins prin poeme adie,
Când muzele se-adună la agape.
Dar glasul amintirii înfioară
Cu nedreptatea din zapisul sorții,
Ce frânge-n mugurii de primăvară,
Rodul vieții-n eternitatea morții.
Degeaba-n versul lor îl plâng poeții,
Pe Eminescu – muză creatoare,
Când moartea ce e veșnicia vieții,
Nici inimă și nici suflet nu are.
Revista „BOEMA” 124 (6/2019) /Maria Filipoiu, pag.21
http://www.boema.edituraboema.ro/reviste/Boema124.pdf
Maria Filipoiu: poet, eseist, jurnalist UZPR

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..