Timpul meu e o oglindă fluidă,
cu ieșiri ce se înalță, tainic, din labirintul minții.
Gândurile îmi curg într-un iureș neîntrerupt, zbuciumate,
asemenea apelor Mării Moarte ce caută un țărm de lumină
în bezna umedă a amintirii.
Se izbesc uneori de o eroare mai veche,
care mă înlănțuie și mă atrage, blând,
în fața oglinzii mari cu reflexii de ziuă.
Adâncuri din adâncuri m-au pătruns,
topind în mine tot ce era piatră și fum.
Cu sfială, s-au aplecat spre mâna ce le-a adunat,
ca apa fără de capăt, ca valul ce malul nu-l cunoaște.
A intrat, dar masca pe care o purta
îi ascundea chipul de privirea mea însetată.
Totuși, acea alură… parcă am întâlnit-o în vis.
Ca luna, ca umbra unei stele, mi-a părut cunoscută.
— Cine ești tu? Ce rang porți și cum te numești? —
mi-am întrebat, uimită, inima.
— Tu ești! — mi-a răspuns ea în șoaptă.
— Uită-te la tine, admiră-ți reflexia! — mi-a poruncit oglinda.
Nu vreau să privesc, întorc capul spre lume,
știu de mult vechea poveste ce s-a scris
pe vremea când ea era doar un ciob de sticlă rătăcit.
Două note vibrau deja în inimile noastre,
iar sufletul mi l-am pecetluit cu o cheie de aur
în clipa când am înțeles, sfâșiată, că ne iubeam.
Amândoi cântam, pe rând, imnul celuilalt,
până când lumina i-a vestit apusul
pe un drum fără nicio altă cale.
Pot fi puse sentimentele pe același taler cu banii,
ca niște greutăți reci mutate de pe o parte pe alta?
Vezi tu… dragostea era singurul meu preț de preț.
Oglinda vrea acum să mă soarbă, să mă poarte în dosul ei,
acolo unde totul devine ireversibil.
Dar curajul de a o înfrunta izvorăște din dragoste,
dintr-o dorință mai puternică decât timpul însuși;
vreau să-i văd cioburile sfărâmate în mii de grăunțe de nisip,
strigând către ele cu toată ființa:
— Uită-te la mine! Privește-mă acum! —
Vezi? Am plătit deja totul, cu vârf și îndesat.
Nu știam atunci că acea iubire nu mă va împlini,
că reversul ei era o apă tăcută ce sorbea lumina, picătură cu picătură.
Dar am plătit. Am plătit cu propria-mi viață.
Căci în oglinda lumii, până și iubirea… totul se plătește.
Oglinda Regăsirii
Timpul meu e o oglindă de chihlimbar,
cu ieșiri ce se unduiesc blând din labirintul minții.
Gândurile îmi curg acum într-un murmur de izvor,
nu mai sunt apele Mării Moarte, ci valuri de lumină
ce caută, cu dor, un țărm de catifea.
Nu se mai izbesc de erori, ci de iertarea mea veche,
care mă dezleagă și mă ridică
în fața oglinzii mari cu efect de răsărit.
Adâncuri de liniște m-au pătruns,
topind în mine tot ce era piatră și fum.
S-au aplecat cu drag spre mâna care le-a primit,
ca o atingere ce nu are sfârșit, ca un cer ce malul nu-l cunoaște.
A intrat, iar masca pe care o purta
era însăși lumina ce-i inunda chipul.
Acea alură, pe care o știam dintotdeauna,
ca o stea ce se oglindește în palme, mi s-a părut acasă.
– Cine ești tu? – am întrebat, cu inima zâmbind.
– Ești tu, cea care iubește! – mi-a șoptit reflexia.
Mă uit la mine și nu mai întorc capul,
vechea poveste e acum rescrisă cu cerneală de soare,
iar ciobul de sticlă a devenit cristal pur.
Două note cântă la fel în inimile noastre,
iar sufletul mi l-am deschis, larg, ca o fereastră,
în clipa când am înțeles că iubirea e singura cheie.
Amândoi suntem imnul celuilalt,
un drum pe care lumina nu-l părăsește niciodată.
Nu mai punem sentimentele pe talerul greu al lumii,
căci dragostea nu se măsoară, ci se dăruiește.
Ea nu e o plată, ci un dar care nu se mai termină.
Oglinda nu mă mai înghite, ci mă îmbrățișează,
iar în spatele ei nu e ireversibilul, ci infinitul.
Curajul de a privi vine din dorința de a fi întreg,
sfărâmând teama până la ultimul grăunte de nisip.
Strig către lume, dar cu voce de vioară:
– Uită-te la mine! Am învățat să strălucesc!
Nu e o plată, e o împlinire,
căci dragostea adevărată e apa vie care hrănește lumina,
încetul cu încetul, până când totul devine Eternitate
Din cartea – Cuvântul deschide gândul omului
Autore Camelia Opriţa
Editore Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019
ISBN 6063026193, 9786063026195
Poemul a mai fost pubblicat și în – REVISTA PLUMB ( iulie 2022 ) Uniunea Scriitorilor Români – Filiala BACĂU-
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..
Mulțumim pentru prezența constantă în Armonii(le) Culturale! Prezența dvs ne vindecă, ne luminează, ne face mai buni. Sperăm ca toți cei care au ochi de văzut să vadă și cei care au urechi de auzit să audă! Să lăsăm ferestrele sufletului larg deschise, să intre lumina gândului curat! Mulțumim, cu reverență!
O mulțumire specială și un salut respectuos îl adresez domnului George Stroia pentru angajamentul său neobosit în administrarea acestei minunate reviste.