Din avântul tinereții ne-am adus pe lume, noi
Ca prin algoritmul sacru să dăm viețile-napoi.
Emisfere ancestrale preschimbate în părinți
Jumătăți nemântuite divizate de nesfinți
Ca să-nchidem circuitul către viața de apoi
Viață dăruită nouă să o dăruim și noi.
Din nuclee divizate, din materie stelară
Călători călări pe umbre de străbuni de-odinioară
Între alfa și omega veșniciile par clipe
Străbătute-n mare grabă pe-ale gândului aripe
Din eter devin ființe și se nasc a doua oară
Ne pătrund ființa-n taină și iubirea ne-nfioară.
Curbura liniară
Încăpătorul spaţiu se-ntinde mai departe,
Călcând peste ştiinţele pierdute-n amănunt,
Precum Mântuitorii cu moartea peste moarte,
Spre vecii veşniciei născute dintr-un punct.
Doar ochii nefiinţei orbită de imagini,
Vor cerceta continuu iluzia distanţei,
Din mărginita lume a lumii fără margini,
Forţându-şi doar norocul la limita speranţei.
În grabă, matematic nesocotind Ce Este,
Scurtându-şi viitorul pentru-a afla trecut
Sfidează nemurirea fiinţelor celeste
Şi caută sfârşitul unde nici n-a început.
Ovidiu Vasile – Cluj-Napoca


