Cum era, de fapt, prof. dr. Valeriu Bistriceanu? Această întrebare mă frământă și acum, la peste șapte luni de la incredibila sa dispariție. Mă întâlnesc cu prieteni, cu scriitori care l-au apreciat, cu doctori, cu foști pacienți de-ai acestuia. Toți parcă ar plânge motivat când vine vorba despre acest om mai mult decât medic și medic mai mult decât om. Era o fire jovială, se bucura de fiecare secundă trăită, cultiva diplomația sufletească. Un creștin cum nici unii preoți nu sunt. Vreau să spun că nu era un creștin ”profesionist”, nici un ”bigot” precum mama marelui poet Arthur Rimbaud. Era un om de o simplitate biblică. Ceva care nu poate fi descris în cuvinte efemere. Avea o eleganță discretă, își respecta statutul de doctor, făcea diferența subtilă dintre pacienți și prieteni, cunoștințe, colaboratori etc. Se supăra foarte rar, nu pentru că el ar fi avut motive, ci pentru că îl supărau alții. Cu sau fără motiv(e). Apoi revenea imediat la starea sa nativă, de om și medic care răspândea în jurul său ceva din aura icoanelor rafinate, autentice. Când se apropia finalizarea jurizării creațiilor literare la Concursul ”V. Voiculescu- Arc de suflet peste timp”, dedicat elevilor și studenților, mă întreba câți concurenți avem. În cele 17 ediții ale concursului, ultima fiind post-mortem, nu s-a ”amestecat” nici măcar o singură dată, deși avea acest drept. A lăsat juriul să-și facă datoria. Într-un an, nu mai țin minte cu precizie, să tot fie acum vreo 5 ani, am premiat o domnișoară din Piatra Neamț. La festivitate, dr. Valeriu Bistriceanu era în al unsprezecelea cer, era tare fericit că, în fine, vine și din orașul său un laureat de top. În cele 18 ediții au fost premiați elevi și studenți care, în prezent, au cariere profesionale demne de toată lauda. Exact ce-și dorea acest om unic. Cam așa arată un patriot autentic. Și încă ceva, domnul doctor avea un fel unic de a privi lucrurile nefirești, nepotrivite inclusiv politic. Judeca precum un apostol, ne calma prin vorbele sale alese. Parcă ne așeza stetoscopul pe gânduri. Ne liniștea. Valeriu Bistriceanu a fost mai mult decât un doctor supercalificat și un om ales. A fost ceea ce va fi și de acum încolo: un simbol al unei profesii umaniste prin excelență.
Marin Ifrim, 06.12.2017



![]() |
Referinţă Bibliografică |